Believe in Dreams!

Capitolul 4- Surpriză neplăcută

Alex povesteste:

Adormită mi-am deschis ochii, lumina slabă de afară venindu-mi în față.
Mi-a luat câteva minute să mă pot trezi complet, ieșind din starea mea adormită.

Mi-am ridicat ușor capul, înclinându-l pe verticală, să mă pot uita la ceasul de pe noptiera de lângă pat. Limbile acestuia arătând ora 7 dimineața. Nu e de mirare că m-am trezit așa de dimineață, am școală.

Mă ridic ușor amorțită, luând direcția spre ușile balconului, pe care le deschid. Aerul îmbietor și proaspăt de toamnă îmi invadează acum tot corpul. Vremea de afară era schimbată față de cea de ieri, acum cerul era înnorat, gata să înceapă o luptă. Totul părea așa trist.

Asta amintindu-mi de visul meu și tot aici în minte îmi apare și imaginea blondului cu care m-am certat. Dar până la urmă, cine l-a pus să se atingă de mâncarea care trebuia să fie a mea? Nimeni...așa că și-a căutat-o singur.

Multora nu le place ploaia, mulți urăsc stropii reci ce lovesc pământul și norii gri ce acoperă cerul, ei vor soarele să strălucească și zâmbete calde în jurul or, eu de ce aș vrea asta? De ce aș dori să mă uit la soare când nu am un zâmbet să-i ofer? El nu face decât să mă orbească și să transpir.

Prefer vremea nasoală, prefer viscolul și ploaia, astfel nu trebuie să mă prefac, nu trebuie să zâmbesc.

După momentul meu de privit în gol mă îndrept spre baie, unde îmi dau cu apă pe fată și mă spăl pe dinți , lăsând dușul la o parte, amintindu-mi că făcusem unul pe la 2 dimineața când nu aveam somn. Sunt chiar mirată că am mai putut să adorm.

Îmi iau o pereche de blugi mai deschiși la culoare , un tricou negru și pe deasupra un hanorac gri mai larg, dar și gros în același timp.

Când ajung în bucătărie sunt puțin uimită că nu găsesc nimic de mâncare pe masă. Toată atenția îmi este acum pe telefon, primind un mesaj de la mama.

~Scumpo, știu că deja ești dezamăgită din cauza mesei goale, dar am fost chemată de urgență la serviciu din cauza unui model obsedat care a fost concediat și vrea să se arunce de pe acoperișul casei de modă. Nu am putut să-ți pregătesc nimic, dar am comandat o pizza, deși știu că nu e chiar un mic dejun normal, dar mai știu și că ție nu-ți pasă de acest aspect. Trebuie să ajungă pe la 7:20 . Te iubesc! ~

Termin de citit mesajul, care este chiar lung, un zâmbet satisfăcut îmi apare pe față atunci când soneria se aude. Îmi aplec privirea spre telefon...7:18. A ajuns mai devreme, ceea ce este și mai bine.

Deschid ușa iar în fața mea apare un băiat înalt, îmbrăcat într-o uniformă, acesta oferindu-mi un zâmbet larg.

-Bună dimineața, domnișoară Madison! V-am adus comanda dumneavoastră. spune băiatul către mine cu un ton politicos.

-Bună dimineața...Bobby! spun în timp ce trag cu ochiul la micul ecuson atârnat de cămașa sa. Mulțumesc pentru comandă! Cât mă costă?

-Nu vă deranjați s-a ocupat doamna Madison de tot. Acum scuzați-mă, dar ar trebui să plec. La revedere domnișoară Madison!

-Te rog spune-mi Alex, nu sunt cine știe ce personalitate să mă respecți în felul ăsta. zic, adăugând și un mic zâmbet.

-Ok Alex. Poftă bună!

-Merci Bobby! astea fiind spuse băiatul , care pare cam de 19 ani, se întoarce și ia direcția spre poartă unde se afla parcată o mașină colorată.

Închid ușa și mă apuc de mâncat minunata pizza. Mama știe ce să-mi comande.

Drumul spre școală este ușor ciudat...totul arăta fără pic de viață. Este mijlocul lui septembrie, iar vremea este destul de mohorâtă, preferata mea.