Destinul și iubirea ( Vol. 1 )

Mistral

Azi e joi dimineața,ultima zi disponibilă de activități,mâine trebuie să împachetăm,vineri seara avem avion.Azi am programat un curs de echitație, voi închiria 6 cai,câte unul pentru fiecare,luăm caii de aici din sat și mergem la Fântânița Rece,am aranjat eu un traseu frumos prin zona mea preferată,de acolo se vede tot,Ceahlăul,lacul,satul și pădurile,ca să ajungem acolo vom avea de urcat prin grădini și de trecut prin pădure.
Am ajuns la Fântânița Rece și îl așteptam pe Cristi,e cam reținut, cred că săracul cal nu îl place.Ne uitam în zare și așteptam,toți, făra mine,s-au urcat pe cai,toți de culoare maro lucios,deși al lui Alfonzo era alb,iar al lui Marco la fel,nu au lipsit nici comentariile lui răutăcioase: Wow,l-ai găsit pe Făt-Frumos călare pe un cal alb ! Cât îmi vine să îi șterg zâmbetul ăla.Eu am rămas la urmă,din cauza lui Cristi,m-am chinuit să împac calul cu el,momentan era calm,dar nu răspund dacă îl aruncă din șa.Am privit în zare și am rămas șocată,Ionuț venea spre noi cu propriul lui cal,calul pe care am învățat vara trecută , de la Kamelia ,să călăresc. Am împietrit pur și simplu.

  -Rose,te simți bine ! se îngrijora Marco,privește spre Ionuț și nu înțelegea ce am.

  -Mistral ! strig din toată inima și privesc spre armăsarul negru, superb de lângă Ionuț.

  -Cine-i Mistral ? Marco nu pricepea de loc.
Mă depărtez de iapa maronie și o iau la fugă spre ei,Mistral necheză și se trage din mâna lui Ionuț,acum fugeam cu lacrimi în ochi iar el galopa spre mine. Ajungem față în față,ne oprim și simt cum nu mai am aer,mă holbam la ființa din fața mea, avea cei mai negri ochi văzuți de mine, sclipeau așa de puternic,l-am privit 5 minute și am sărit să îl îmbrățișez. Îl strângeam în brațe,îmi era frică,dacă îi dau drumul și dispare,speram din tot sufletul să nu visez.Stăteam cu fața lipită de coama lui,iar el avea botul lăsat pe spatele meu, mă bucur,înseamnă că m-a recunoscut.Simțeam și auzeam doar inima-i cum bate cu viteză și suflarea lui în părul meu. Am rupt îmbrățișarea și toți erau în jurul nostru,ridic capul și aveam ochii îmbibați în lacrimi,Marco stătea lângă mine și mă prinde de umăr.

  -De ce plângi ? Cine-i Mistral ?

  -El e Mistral .spun încurcată de sughițul care îmi stătea în gât.

  -Și de ce plângi !?

  -În-trea-b-o pe Kami ! nu puteam să îmi stăpânesc lacrimile, îmi era rușine,m-am întors spre Mistral și îmi lipesc fața de coama lui.

  -Spune-mi cu lux de amănunte! spune Marco și se întoarce spre Kamelia.

  -Păi,el e Mistral,Rose,în timpul post-liceului,a avut o problemă cu un hărțuitor,care a agresat-o și amenințat-o,ultima dată când l-a văzut s-a terminat cam urât, încă mai are semnul cuțitului pe omoplatul drept,semn făcut de el în glumă,să o sperie.A scăpat basma curată,iar Rose a avut nevoie de consiliere la psiholog, dar vindecarea ei a apărut într-o Duminică,pe timpul verii,s-a atașat de Mistral,atât de puternic, iar Ionuț,știind de nesimțitul ăla, a ajutat-o pe Rose prin armăsarul ăsta să aibă iarăși încredere în alte persoane,să se atașeze de cineva.

  -De ce un cal !? Marco nu digera prea bine noile informații.

  -În el a văzut,în clipele alea atât de oribile,un suflet pur,o privire plină de iubire,o fință care nu o va răni fizic și sufletește.

  -Mie de ce nu mi-ai spus ? spune Marco și mă privește în ochi, după care mă ia în brațe.

  -Pentru că era o amintire foarte amară îngropată adânc îngropată în mintea mea.Nu vroiam să îmi amintesc de zâmbetul ăla pervers,de atingerile lui grețoase,de buzele lui slinoase pe gătul meu,de cum m-a atacat ca o brută și abia am scăpat de un viol.zic și privesc în gol,respiram secădat,simt o lacrimă cum curge pe obrazul meu și stăteam ca o stană de piatră.Marco văzând reacția mea mă sărută apăsat pe frunte și schimbă repede subiectul.