Destinul și iubirea ( Vol. 1 )

Coincidență sau nu...

Simt cum inima îmi bate în gât, și nu reușesc să o înghit,să o trimit unde stătea înainte să dau cu ochii de Alfonzo.A sunat de intrare și simt că mă sufoc. Încerc să mă calmez,reușesc puțin,dar nu destul.Alfonzo intră pe ușă și merge direct la prof,îi întinde niște hârti,după care îi arată să se așeze lângă mine,eu stau pe scaunul din mijloc,iar el vine zâmbind triumfător în dreapta mea.

-Salut , colega ! spune și de întoarce spre mine.

-Spune-mi ca cauți aici ! spun printre dinți .

-Am venit la cursuri ! spune și zâmbește ca un tâmpit la mine

-Nu mă lua tu pe mine cu de astea ! Vreau adevărul ! spun și mă întorc la el să îl privesc în ochi.

-Să zicem că s-a mai înscris un mafiot la cursurile astea,Marco știe cum îl cheamă și m-a rugat să stau cu ochii pe tine.

-Pe mine !? De ce ?

-Cică vă cunoaște-ți ! Era un nume cu I. Inor,Ilfov...ceva de genu.spune ridicând din umeri

Vroiam să îi mai zic vreo două, dar sunetul uși mă întrerupe și rămân șocată când văd cine stătea la ușă.Mă uitam în gol, Alfonzo s-a speriat de reacția mea.

-Rose ! Rose ! Ce ai ?

-Igor ! spun și simt cum mă ia o stare de leșin.

-Ăsta e numele ! strigă el bucuros . Dar care e treaba cu el ?

-E tipul care m-a răpit,șeful mafiei rusești și blestemul inimii mele.

-Adică,tipul care îți apare în vise în fiecare noapte ?

-Acum e în fața noastră,e în locul unde mă simțeam în siguranță,mi-a transformat și orele la facultate într-un coșmar. Priveam în gol și simțeam cum lacrimile își făceau loc în ochii mei.M-am șters repede cu mâna și se pare că Alfonzo a observat.
Igor a terminat de vorbit cu proful și s-a așezat chiar în stânga mea.Îmi las privirea în jos ,mă prefac că învăț lecția,starea de neliniște și agitație nu mă lasă în pace,nici nu știu dacă am caietul corect pe masă,din cauza șocului văd doar în ceață.Simt privirea lui pe mine,ca și cum ar arde,stomacul meu e un nod marinăresc,iar starea de greață mă cuprinde.Încerc să stau țeapănă,să nu mișc sau să plâng, deși îmi vine să mă dau cu capul de bancă.Trebuie să descarc cumva,iau primul pix de pe masă și încep să desenez,nici nu mi-am dat seama ce făceam. Am umplut pagina de mâzgâleli,de la inimi frânte și sângerând până la cruci și pistoale,parcă aș fi desenat apocalipsa.Observ ce fac și mă uit la opera mea de artă,ca la o sticlă de apă rece în mijlocul deșertului.Când observ că am ajuns să desenez ca ultima depresivă,mă enervez așa de tare încât am strâns pixul în mână, până s-a rupt în două.Ce e cu mine ? Deschid pumnul și văd pixul rupt,aplec palma deasupra băncii și las pixul să cadă pe caietul meu și al lui Alfonzo. Se uită la mine cu gura căscată,după la pix,după la desenul meu. Ce enervant !

-Ăla era pixul meu ! spune Alfonzo

-Parcă ai fi un copil mic , nu te mai lua după Marco și poftim pixul ! zic și scot un pix din geantă. Ai noroc că am o grămadă de chesti prin geantă, printre care 10 pixuri.

-Păi cum să nu umbli cu tona de pixuri după tine dacă le rupi când te enervezi sau le rozi ca pe acadele ! îmi reproșează el

-Hahah ! După ora asta avem antrenamente , îți arăt eu ție, durule , cum poți să iei bătaie de la o fată ! spun și zâmbesc ștengărește,am și uitat că Igor stătea lângă mine.

-Scuzați-mă,Rose,ai ceva important de transmis clasei ? mă trezește proful,care vine lângă Alfonzo și se uită la desenul meu.
-Ce e asta ? întreabă și arată spre caietul meu.