Rece

Prietenie, cică.

A ajuns ziua următoare, iar timpul de plecat la școală a venit odată cu ea. Doar urletul alarmei se auzea în liniștea de mormânt a casei Xandriei.
Ca și de fiecare dată când și-au petrecut noaptea împreună, fetele au rămas treze până târziu, uitând că nu Sâmbătă avea să urmeze, iar la final au adormit în sufragerie.
Amândouă și-au adunat toată forța în mâini pentru a se dezlipi de pe locul în care au înnoptat. Pleoapele erau grele, de parcă cineva ar fi agățat lacăte din plumb pe ele.
-Auzi fă, eu n-am chef să merg la primele ore, a mărturisit Xandria.
-Meh... Nici eu.
Colțurile gurii celei mici s-au ridicat într-un zâmbet viclean.
-Deci chiulim? a propus.
Întinzându-se înapoi, cealaltă a aprobat: Da, te rog.
Așa cum și-au propus, s-au mai odihnit puțin și au binevoit să se prezinte la școală după trecerea primelor două ore. Acolo, s-au separat. Kara a uitat de cea mai bună prietenă a ei în momentul în care și-a zărit iubirea, iar Xandria, care nu dorea să o vadă
urmărindu-l și sperând în tăcere să o bage în seamă, l-a căutat pe Mikko și nu a durat mult până să îl găsească. Știa unde să caute.
Cine le vedea pe fete la școală fără să le cunoască, n-ar crede nici într-o mie de ani că erau de fapt inseparabile. Acolo, fiecare își vedea de colegii proprii și de băieții de care le plăceau. Doar înafara orelor aveau șansa să petreacă timp împreună; asta în cazul în care Xandria nu era invitată la vreo petrecere cu Mikko, ceea ce se întâmpla destul de des mai nou, decând ea s-a pus bine cu el. Și cine știa, poate aveau să fie un cuplu la un moment dat?
Pe fata mai mare nu o deranja faptul că cealaltă o înlocuia tot mai des de la o vreme. Putea să găsească și altceva de făcut. Mai ieșea cu o colegă, se relaxa, încerca să-l convingă pe Levi să se întâlnească cu ea uneori...
Din păcate, nu pe ea o dorea băiatul, ci pe amica sa. El nu s-a integrat în noua comunitate încă, deoarece nici nu a încercat, fiind prea ocupat cu încercările de a-i stârni Xandriei dorința de a sta cu el.
Până atunci n-a făcut niciun progres. Mereu avea pe cineva cu care să-și petreacă pauzele! Ori stătea cu colegi de-ai ei, ori cu acel Mikko din clasa lui, ori cu Kara, ori cu te miri cine! Acasă nu o prindea nici atât. O vedea doar plecând, iar când nu dormea o noapte întreagă o mai găsea și întorcându-se. Mai observa și luminile aprinse prin casă, dar niciodată în camera ei. Zărea și umbrele siluetelor mai multor persoane care treceau în vizită. Cu atâția prieteni îi părea imposibil să prindă un moment cu ea.
Dar rândul meu când vine? se întreba foarte des, lăsând privirea spre pământ, dezamăgit.
Ei, se părea că soarta a decis într-un final să-i arate că mai ținea și cu el câteodată și i-a creat toate condițiile necesare pentru a avea o conversație cu fata. A doua zi, Mikko nu a bucurat pe nimeni din școală cu prezența lui, deoarece era bolnav. Cică.
Toți erau destul de siguri că el chiulea, iar dacă s-ar interesa de gașca lui și prin restul liceelor, ar afla că și aceia se simțeau rău.
Xandria a ieșit cu el seara trecută și băiatul nu părea să se simtă altfel decât foarte bine. Ea bănuia că el și prietenii lui au organizat o "activitate distractivă" care avea să dureze toată ziua.
Mda, fără mine, a concluzionat în sinea ei, supărată pe faptul că a fost exclusă.
Nici Kara nu i-a oferit prea multă atenție. A preferat să stea cu o colegă- a cărei nume nu era cunoscut de cea mică- și să plănuiască lucruri legate de școală, cum ar fi pregătirea unui proiect pe ultima sută de metri.
Xandria nu simțea nevoia să intre în vorbă cu vreun coleg de-al său. Nu prea agrea pe nimeni din clasa ei (dar nici în școală în general erau relativ mulți pe care îi displăcea) și povestea cu aceștia doar atunci când era necesar. În schimb, ei o invidiau oarecum.
Din câte au observat, noua lor colegă avea doar amici care erau cu cel puțin 2 ani mai în vârstă, se înțelegea binișor cu majoritatea celor de a 11-a și a 12-a, bobocii o cunoșteau din vedere (îi știau numele) și exista șansa să fie cu Mikko, altă "celebritate" .
Era mare lucru să te integrezi așa ușor. Nici n-a început bine școala și deja și-a creat o reputație mai mult sau mai puțin bună în rândul tuturor. Într-adevăr, destul de mulți erau familiarizați cu ea din afara școlii, sau o cunoșteau din pricina mamei ei, dar existau câțiva au cunoscut-o abia în incinta institutului. Însă nu conta cum a devenit cunoscută, ci faptul că era.
Și în ciuda popularității, această Xandria avea puțini prieteni. Îi refuza pe mai toți. Bine, nu le spunea în față că nu voia să umble cu ei. Găsea scuze: ori avea alte planuri, ori nu ptea ieși cu ei din diverse motive.
Pe de altă parte, era foarte apropiată de Kara, o elevă de care n-a auzit cam nimeni înafară de ea și de colegii aceleia. În rest mai vorbea cu "umbrele" lui Mikko.
Ciudățică, au căzut cei din clasă deacord. Oh, și aveau să treacă printr-un șoc măricel când urmau să descopere încă o persoană cu care ea își petrecea ocazional timpul.
După școală, văzând că fata nu și-a găsit pe cineva cu care să iasă, Levi și-a făcut curajul să se îndrepte spre ea și să o întrebe: Vrei să mergem acasă împreună?
-Ok, a răspuns ea plictisită, dând din cap.
În timp ce-l urma pe drumul spre poarta școlii, se ruga să nu care cumva să o prindă Kara, pentru că ar urma o criză de gelozie și poate o palmă. Nu a primit niciun apel sau mesaj încă, deci se părea că nu a fost văzută de cine nu trebuia.
Pe drum, cei doi n-au prea vorbit, iar Xandria s-a gândit să-l studieze puțin. Era nesănătos de slab. Tricoul stătea pe el ca pe umeraș și probabil că blugii ei i-ar fi largi, chiar dacă și ea purta o mărime mai mică decât era normal la vârsta ei. Părul lui incredibil de lung era bine îngrijit. Totuși, negrul nu părea să fie culoarea lui naturală, deoarece sprâncenele aproape inexistente erau blonde.
Ce dracu' vede Kara la ăsta?! se întreba.
Cei doi au ajuns pe la jumătatea drumului și niciunul dintre ei n-a scos o vorbă. Tot ce au făcut a fost să se uite unul la celălalt ocazional, fiecare sperând că persoana de lângă va începe conversația. Până la urmă, Xandria a fost cea care a decis să spargă gheața.
-Auzi. Nu te supăra, da' de ce ești așa obsedat de luna plină? s-a interesat, aceea fiind singura întrebare la care s-a putut gândi.
-Ăăă... i-a răspuns Levi, gândindu-se la o explicație care nu ar părea dubioasă.
-Deci?
Pentru că nu a găsit un motiv mai bun, i-a explicat: Păi nu-s sigur de ce mă fascinează atât. E frumoasă, nu știu... misterioasă și rece.
Până și el se mira de unde a scos-o și pe aia.
Da, clar n-o să mă creadă un ciudat, și-a reproșat în gând.
A reacționat mai bine decât el se aștepta: Ok, cred? Cum așa?
În ultima întrebare, băiatul a găsit ocazia să o convingă să treacă pe la el. I-a oferit: Greu să-ți explic. Hai pe la mine în vreo două săptămâni juma' și-ți arăt.
Să mă duc, să nu mă duc?
Într-un final a decis să-i accepte invitația. Astfel, ar putea să-l cunoască destul de bine încât să o convingă pe Kara că el era un dubios cu care aceasta nu avea nimic în comun și că nu merita să-și piardă timpul salivând după el. Cu ocazia asta scăpa și Xandria de datoria de a-i face prietenei ei lipeala cu el.
-Ok, oi trece pe la tine atunci, l-a anunțat.