Rece

Aylana?

Dimineața următoare, Aylana normal că nu și-a onorat colegii de la școală sau profesorii cu prezența, iar bizar era că nimeni nu știa care era treaba cu ea. Pentru una dintre "pițipoancele liceului", era văzută surprinzător de mult pe la ore. Într-adevăr, nu lipsea mai deloc să nu cumva să rateze ultima bârfă dintre elevi. Dar orișicât, prezența ei la școală i-a făcut pe profesori să fie în stare să privească și calitățiile unei fete ca ea, anume faptul că era o elevă destul de conștiincioasă. Cel puțin asta lăsa ea să se vadă.
-Laali, ai vreo ideea unde ar putea să fie Aylana? a cerut informația prima profesoară pe acea zi.
-Nu știu, doamna profesoară. Am sunat-o chiar înainte să intrați dumneavoastră s-o întreb ce e cu ea și n-am primit niciun răspuns până acum.
-Aha... Ți-a zis ceva ieri? Că ar putea să întârzie? Să lipsească?
-Nu.
Următoarele două ore au început la fel- mai mulți au încercat să dea de colega lor absentă, prin intermediul apelului telefonic sms-ului și a rețelelor de socializare, însă nimeni n-a primit vreun răspuns. Până la urmă, vestea a ajuns până la dirigintă, iar aceasta, văzând că Aylana însăși era de negăsit, a luat decizia de-a cere o explicație de la mama ei.
-Alo? a răspuns cealaltă femeie la celălalt capăt al telefonului.
-Bună dimineața, sunt diriginta Aylanei. Aș dori să vă întreb dacă fiica dumneavoastră se simte bine? Nu a venit la școală toată ziua și nimeni nu poate da de ea.
Mama a luat o pauză de câteva momente pentru a-și aminti dacă fata a avut o problemă cu o zi înainte. Din ce își amintea ea, era sănătoasă.
-Ieri nu avea nimic, a început să explice, Iar azi-dimineață chiar nu am avut timp să o verific. Știți, serviciul meu îmi consumă foarte multă energie, iar pe lângă asta, încep cu câteva ore mai devreme decât începe școala. Ea încă doarme când eu ies din casă.
-Ah, înțeleg. Să mă scuzați pentru deranj, vă rog.
-Stați liniștită! O zi bună să aveți, la revedere!
-Mulțumesc, la fel!
După ce a închis telefonul, mama a căzut pe gânduri. Poate fata chiar se simțea foarte rău, având în vedere că nimeni nu putea da de ea, după spusele dirigintei.
Imediat, ea s-a învoit de la serviciu pentru câteva ore și s-a grăbit acasă.
Înăuntru, pantofii de zi cu zi ai fiicei sale zăceau neatinși lângâ poșeta pregătită cu o seară înainte. Ceva era chiar grav.
Femeia a urcat scările spre camera presupusei bolnave cu repeziciune. Un miros ciudat i-a umplut nările și se întărea cu fiecare pas mai aproape de dormitorul cu pricina.
Mama a deschis ușa încăperii, iar ce i s-a arătat în fața ochilor a îngrozit-o: copilul ei era atârnat de lampă, mort, învăluit în sânge. Un ocean de lichid roșu străbătea podeaua, iar sârma ghimpată care i-a pus capăt zilelor era îndesată adânc în pielea gâtului ei.
Doamna a căzut în genunchi și, trântindu-și fruntea de podea, a început să strige și să plângă. Imediat, a scos mobilul să sune la poliție. Mâinile îi tremurau groaznic, abia a putut să formeze numărul.
-Ați apelat numărul de urgență. Cu ce vă putem ajuta?
-Crimă! urla femeia în telefon, S-a petrecut o crimă oribilă!
Printre plânsete și cuvintele rostite, a reușit să mai și respire.
-Vă rugăm să ne dați adresa. Vom ajunge acolo cât de repede este posibil.
Mama a oferit datele cerute și a închis telefonul, apoi s-a trântit din nou pe jos, continuându-și crizele.
Au ajuns imediat și polițiștii și s-au ghidat după vocea plângătoare pentru a descoperi locul crimei.
În timp ce un om al legii o ținea în loc, celălalt s-a ocupat de comunicare.
-Doamnă, pentru a vă putea ajuta, avem nevoie de câteva răspunsuri de la dumneavoastră, a explicat el, Vă simțiți în stare să ne răspundeți la câteva întrebări?
Femeie a dat din cap, disperată, încercând să-și controleze emoțiile.
-Aveți vreun suspect? Știți dacă fiica dumneavoastră a fost implicată în vreo altercație recent?
-Nu, domnule polițist, nu mi-a spus nimic despre așa ceva.
-În regulă. Îi cunoașteți prietenii? În ce anturaje se afla de obicei?
-Nu îi cunosc chiar pe toți, doar pe cei de care am auzit cel mai des de la ea.
-Fiți amabilă, vă rog, și oferiți-mi câteva detalii despre aceștia.
Doar la ei nu se putea gândi săraca mamă atunci. Abia se abținea să nu se trântească pe podea și să-și smulgă părul din cap. Cum a putut omul acela să ajungă la concluzia că mintea ei ar fi destul de limpede să-și amintească de ei?
-Vă rog, doamnă, insista, Trebuie să încercați să vă amintiți. Este pentru fiica dumneavoastră!
Calmându-se, femeia a inhalat adânc de câteva ori pentru a-și oxigena creierul destul cât să poată gândi. Apoi a început să enumere tot ce-și amintea.
Între timp, orele s-au terminat. Elevii și-au adunat grupulețele de prin diversele clase și au plecat spre casele lor, ale prietenilor sau spre prima stație de autobuz către centrul orașului.
Levi a plecat, ca și de cele mai multe ori, singur. Xandria a chiulit de la ultima oră cu Mikko și se aflau cine știe unde la momentul acela. Kara era în drum spre ei.
A refuzat invitația la chiul, nu pentru că și-ar fi dorit să asiste la lecție, ci pentru a petrece mai mult timp cu colegul ei de care era îndrăgostită. Spera că poate-poate avea de gând să o bage și pe ea în seamă.
Încă nu îi era clar dacă o ignora pentru că era timid sau pentru că nu-i plăcea de ea, cum de altfel nu-i plăcea de nimeni. Că tot a venit vorba de plăcut, Xandria oare ce tot vorbea cu Levi? I-a pus vorba bună la el pe care o tot promitea?
În fine...
Și ca să vezi, cineva chiar îl aştepta pe Levi la poarta şcolii: Jukka, iubitul Aylanei. El a auzit de scandalul petrecut cu o zi în urmă și a decis că "durul" trebuia să primească o lecție de comportament.
-Te iei de fata mea, bă?! a strigat.
Vinovatul și-a continuat drumul, prefăcându-se că nu-l auzea. Știa că avea să fie lăsat în pace dacă-l ignora destul timp. Din păcate pentru el, acesta nu era cazul.
Jukka s-a repezit la și l-a tras forțat de un umăr, astfel încât cei doi să se privească în ochi.
-Cu tine vorbesc, băi căcatule! Ești surd?
Levi încă tăcea. Se uita la celălalt ca la mașini străine. Proastă mișcare. Furiosul l-a împins spre zid, iar fața lui
s-a lovit puternic de cărămizi.
-Răspunde odată! răcnea cel nervos, Sau îți rup limba!
-Ce vrei?
-Cum adică "ce vrei"? Nu vii tu la mine cu d'astea! Zi de ce dracu' mi-ai bătut fata!
-Merita.
-A, da?
Jukka a înhățat un pumn din părul ciudatului și la trântit pe asfalt, apoi a început să-l lovească cu piciorul pe unde a apucat- în față, în stomac...
-Acum ce mai zici? Merita? Sugemi-ai p... de bou!
"Apostrofarea" a continuat destul de mult, până când câtorva trecători li s-a făcut milă de cel bătut și l-au dezlipit pe războinic cu chiu cu vai de pe el.