Rece

Grea-i viața când ți-e somn

În schimb, Xandria stătea acasă bine mersi, întinsă pe canapea și citea bilețelul pe care l-a descoperit mai devreme. Era de la mama ei. Pe el scria:

"Xandria,
Vezi că am primit o ofertă pe care nu am putut să o refuz. O să fiu în Polonia pentru o perioadă. Ți-am lăsat pe masă destui bani să te descurci pentru următoarele două săptămâni. Îți mai trimit când pot. Dacă ți se întâmplă ceva, mă suni.
Te pup!
~mama"

Terminând de lecturat, a lăsat bilețelul pe podea și s-a întins căscând.
O ofertă de nerefuzat, cică. Va sa zică, niște ședințe foto pe acolo, probabil și câteva apariții la prezentări de modă. Iar avea să-și vadă mama pe internet umblând pe podium purtând haine dubioase pe care oricum nimeni nu urma să le poarte.
De ce mai prezintă chestiile alea dacă oricum nu se îmbracă nimeni așa? se întreba.
Ar trebui să fie mândră că cea care o creștea lucra ca fotomodel. Celelalte fete erau invidioase. Și-ar dori și ele asemenea mame: frumoase, cunoscute, care aveau încredere în fiicele lor destul să le permită orice.
Ar trebui. Dar nu-i prea convenea. Poate că femeia a vizitat orice țară din lume cel puțin o dată, dar ea a rămas mereu singură în Helsinki. Și ce dacă avea o casă relativ mare și dotată cu mobilă și tehnologie sofisticată? Unei singure persoane îi ajungea și un apartament, că a doua nu prea dădea pe acasă. Și când o făcea, ori era chemată la evenimente speciale, ori zăcea în casă și dormea toată ziua sau stătea degeaba.
Xandria nu-și amintea ultima dată când cele două au petrecut timp împreună sau când au povestit în adevăratul sens al cuvântului pentru ultima oară, nu doar conversații de genul: "Ce faci?" "Bine."
A adormit pe canapea în noaptea aceea. Nu mai avea destulă putere să urce până la etaj, apoi să se și schimbe.
Nici câteva ore n-a dormit că telefonul a și început să sune. Era Kara.
-Ce vrei, fă? a întrebat adormita puțin iritată de faptul că somnul i-a fost deranjat.
-Unde ești, fă? Acu' se sună!
Somnul i-a sărit instant când a auzit că avea să întârzie. Doar să întârzie? Bună glumă. Avea să piardă prima oră pe puțin.
-Băga-mi-aș!... a înjurat.
-Stai așa. Tu încă ești acasă?
Râsul prietenei ei răsuna tare și clar prin telefon.
-Normal! Mai devreme am ajuns de la chef. Nici nu știu cât am dormit. Cre' că m-ai sunat fix după ce-am închis ochii.
-Apăi hopa. Și ce faci acum?
-Mă schimb și vin, ce dracu' să fac? Auzi? Treci până la mine-n clasă și zi la profă că-s la analize și vin după ce gat cu ele.
Kara râdea din nou: Analize? Serios?
-Ai vreo idee mai bună?
-Bine șefa, analize să fie. Da' totuși, să-ți miști curu' repede.
-Cum să nu.
După ce a închis telefonul, Xandria s-a îndreptat spre camera ei să se îmbrace. A aruncat pe ea primul tricou decent și prima pereche de blugi, apoi s-a pieptănat, și-a luat ghiozdanul și a țâșnit spre școală. Nu mai avea tim pentru micul dejun și alte cele. Urma să-și ia ceva de mâncare de la un chioșc.
A ajuns într-un final la școală. Nimeni nu mai stătea pe hol. Ea era singura întârziată.
Fără să bată la ușă, fata a intrat în sala de clasă și a început să recite poezia de toate zilele: Bună dimineața, iertați-mă pentru întârziere. Pot să mă așez?
Profesoara se uita la ea cu o privire mirată. Cum rămânea cu bătutul la ușă?
Femeia a ajuns la concluzie că sărmana elevă s-a grăbit atât de tare să ajungă la oră încât a uitat de primul pas al "procedurii".
-Mergi la loc, a cerut aceasta, Mi-a spus Kara că ai fost să-ți faci analizele.
Auzind că ea chiar a crezut ce i s-a spus, clasa a început să râdă.
"Da, la analize."
Ora aceea a trecut foarte repede pentru Xandria, deoarece a prins abia ultimele minute, în care doamna profesoară s-a prezentat. Apoi a sunat clopoțelul și clasa s-a eliberat pe durata pauzei. Kara se afla în fața clasei prietenei ei din momentul când sunetul care anunța încheierea orei s-a auzit.
-Te-a crezut că ai fost la analize? fata mai mare a vrut să știe.
-Da. Nici eu nu cred, a informat cealaltă râzând, Merci.
-Oricând. Da' măcar a meritat petrecerea? Ești cu Mikko?
-Da' mai stai, fă! Ce te grăbești așa?
Au râs.
-Întrebam și eu, s-a scuzat Kara, Mă rodea curiozitatea.
-Apropo de curiozitate- prietenu-to îi artist. Dezenează fain.
-Și?
-Păi nu te interesează?
-Te-am rugat să-mi faci lipeala cu el, femeie! Dacă voiam detalii, mă descurcam! spunând acestea și-a pleznit prietena peste cap.
-Și cum căcat te-ai gândit să-ți fac lipeala cu el? Să vă chem la mine la film diseară sau ce? ridicându-se pe vârfuri pentru a ajunge la capul celeilalte, a întors lovitura.
Un zâmbet și-a făcut apariția pe buzele îndrăgostitei. Era clar că o încânta ideea. Xandria știa deja răspunsul și îi părea rău că nu a putut să-și țină gura. Într-adevăr, putea să o refuze. Doar putea să aleagă și singură cum să-și petreacă timpul la ea acasă. Dar un prieten adevărat nu ar face așa ceva, ci ar accepta.
-Bine, a oftat cea mică, Da' eu aleg filmu'.
Entuziasmată, Kara a dat din cap în semn de acceptare a cerinței prietenei ei.
Nici n-au terminat conversația și cealaltă a început să-și regrete decizia făcută.
După ce s-a terminat și acea zi de școală, Xandria s-a îndreptat direct acasă și s-a pus pe căutat un film. Avea de gând să aleagă unul de groază, cât de dezgustător posibil. Așa, prietena ei s-ar speria și i-ar sări lui Levi în brațe, iar acesta s-ar bucura că avea ocazia să îmbrățișeze o fată. Ei nu-i păsa de film oricum. Probabil avea să converseze cu Mikko prin intermediul mesajelor.
A căutat cât a căutat, însă nu a găsit un film care să îndeplinească toate condițiile. La un moment dat s-a gândit să aleagă unul la întâmplare, dar i-a venit geniala idee de a-l suna pe băiatul de care îi plăcea și de a-i cere un sfat.
-Da, Xu? se auzea vicea lui la celălalt capăt.
-Salut! Auzi, poți să mă ajuți cu ceva?
-Oi putea. Ce tre' să fac?
-Păi fi atent. Îmi trebe un film de groază, da' să fie bolnav cu draci. Gen, să nu mai poți să mănânci fără să-ți vină înapoi.
A urmat o perioadă de liniște în care Mikko s-a gândit la cel mai dezgustător film și a ajuns la concluzia că nu exista unul care să fie cel mai scârbos, deoarece fiecare era groaznic în felul său. Din fericire mai exista încă o variantă de a traumatiza pe cineva cu ajutorul unei pelicule.
-Mă, cred că știu o chestie mai faină de atât, a informat-o el triumfător.
-Adică?
-Știi că taică-meu e psihiatru, așa?
-Da. Și?
-Auzi aici. El a confiscat mai multe filmări de la pacienți în care apăreau ei omorând oameni. Ce zici, îți împrumut unu'? Adică ce poate să fie mai bolnav decât mațe scoase pe viu?
Xandriei nici nu i-a trebuit timp să gândească dacă ar fi bine să fie deacord cu așa ceva. Cu un rânjet malefic pe buze a grăit: Mie-mi convine.
-Bun! Atunci oi veni acum la tine să-ți dau DVD-u'. Ajung în juma de oră.
-Ok, te aștept.
Au închis.
Problema filmului era rezolvată. Urma să se ocupe de invitatul special și să îi transmită apoi Karei ce a stabilit cu el.