Rece

Am un frumos în clasă!

Se îndrepta singură spre școală, fără să se grăbească. Pașii plicisiți se potriveau perfect cu fața sictirită. Pleoapele superioare aproape că le atingeau pe cele inferioare. Își ținea ochii destul de deschiși cât să vadă pe unde mergea. Nici nu se obosea să-și mute așa-zisul "breton", care îi ajungea la umeri, din ochi.
Ghiozdanul atârna de un umăr, la fel de sătul de viața asta. Mai avea puțin și cădea. Avea toate șansele să rămână pe asfalt dacă așa ceva s-ar intâmpla.
Îi cunoștea mulți din cartierul ei, care mergeau la aceeași școală, însă refuza să meargă cu aceia. Cei pe care nu-i displăcea atât de mult se puteau considera văzuți bine de către ea. Așa că prefera să meargă singură, decât cu o adunătură de oameni pe care îi disprețuia.
Avea prieteni, chiar destui, chiar din școală. Din păcate, respectivii trăiau în capete diferite ale orașului. Nu puteau merge spre școală împreună.
Ceilalți colegi mergeau doar în grupuri, de cel puțin câte șase. Erau ori grupuri doar de fete, ori doar de băieți. Niciodată combinate. Asta ar însemna să fie cupluri.
În spatele ei, voci feminine pițigăiate răsunau de zor. Bârfeau fetele.
-Doar mie mi se pare cel mai drăguț lucru să fii cu un tip cu probleme mentale?, întreba una din ele, retoric, bineînțeles, știind deja răspunsul.
-Nu. Doamne, și eu mi-aș dori un iubit așa!, exclama cealaltă, Cât de dulce ar fi să rămânem împreună în ciuda tuturor certurilor pe care le începe el din cauză că e instabil mintal... și să-l ajut să treacă peste problemele lui!
-O, Doamne, da! Și ai căzut cât de buni sunt majoritatea psihopaților?
-Știu, nu?
În fața ei, o altă mimoză se repezea la brațele deschise ale iubitului iei. A sărit pe el să-l îmbrățișeze, apoi au început să se sărute. Mai încolo, băiatul a prins-on de păr cu intenția să-i lase capul pe spate și să-i atace gâtul cu pupici, așa cum se face în mult prea adoratele filme de dragoste. Ei, asta credea doar el. Ea a sărit instant din brațele lui, panicată, lasându-l să-și ceară iertare de la ea și să-și explice intenția.
Fața observatoarei s-a făcut mai scârbită decât înainte.
Psihopații sunt sexy, ai? se gândea, Dar iubitu-to te ia de moț și tu-l dai la poliție pentru agresare? Frumos, frumos. Chiar nu vă dați seama cât de penibile sunteți? Nu știu ce să zic... sper din suflet să-l întâlniți într-o zi pe Christian Grey ăsta al vostru, la care tot visați. Vă mai dați apoi în vânt după nebuni?
A ajuns la școală într-un final.
Prima zi de clasa a 10-a. Toți elevii stăteau în veșnicul careu, ascultând din nou discursul de la începutul anului.
Acesta nu se schimba niciodată. Mulți îl cunoșteau pe derost. Nimeni nu-l mai asculta defapt, ei doar se prefăceau că i-ar interesa să audă aceeași poezie din nou.
Ea și-a cunoscut noua clasă. Nu erau ce știi ce. Ca în orice clasă normală, existau fițoși și fițoase, oameni care i se păreau ok și unii mai retrași. Judecând după fața lor, retrașii nu prea aveau nimic în comun cu ea. Probabil erau șoriceii de carte.
Și-a recunoscut și prietenii, mai departe prin careu. Clasele de a 11-a o despărțeau de ei. N-avea cum să se strecoare până la rândul clasei lor și să-i salute fără să o mustreze vreo dirigintă din prima zi. Nu voia asta. A decis să le dea celorlalți puțin timp să se acomodeze cu ea.
Și a urmat mersul în clase. Frumos, fiecare clasă a mărșăluit pe rând la sala destinată acesteia, începând cu cei mici, terminând cu cei mari.
Odată ajunși în încăperea respectivă și așezați frumoși în bănci, a început "ritualul" de inițiere în noul an școlar: cititul regulamentului, semnatul mai multor foi inutile și nu în ultimul rând, evidența elevilor- cine a rămas, cine s-a mutat, cine abia a venit...
-Kilhorn..., diriginta citea din catalog, nefiind în stare să-i pronunțe prenumele.
-Xandria, a corectat ea pe un ton categoric înainte ca femeia să-i poată poci numele sau să se mai bâlbâie, Strigați-mă Xu.
Și au urmat prezentările, normal. Cum se putea să lipsească ceva așa important? De parcă n-ar ajunge s-o cunoască pe parcursul anului.
"Xandria, spune-ne câte ceva despre tine!"
Xandria. Parcă tocmai și-a exprimat dorința să fie strigată după porecla ei, Xu.
Mda, parcă, își spunea în gând, nemulțumită.
-Nu mă pricep la prezentări, s-a scuzat Xandria, Ce-ați dori să știți?
-Ai putea începe prin a ne spune de ce ai ales să te transferi la școala noastră, a sugerat diriginta, Apoi poți să continui cu lucruri pe care le faci cu plăcere în timpul tău liber. La final, exprimă-ți așteptările față de noua ta clasă.
-Păi... am venit aici că simțeam că nu făceam față pretențiilor fostei școli. Îmi place să ies cu prietenii. Petrec mult timp afară. Și... nu știu. Sper să rămân cu aceeași părere bună despre școala asta și la finalul anului școlar.
A urmat rândul celorlalți colegi să se prezinte. Cu toate că a fost atentă la ei atunci când și-au spus numele, nou-venita a uitat mai mult de jumătate dintre ele.
Ultimul lucru care trebuia rezolvat era împărțirea orarului pentru ziua următoare. Odată ce fiecare a primit foaia cu acesta, elevii erau liberi să plece.
Aproape toți au părăsit clasa în grupuri și grupulețe. Doar Xandria a ieșit singură. Încă nu a găsit niciun coleg cu care să aibă ce discuta.
S-a oprit în dreptul porții. Acolo și-a dat întâlnire cu cea mai bună prietenă a ei, Kara, o elevă a clasei a 12-a.
Stând cu spatele la poartă, n-a observat persoana așteptată apropiindu-se de ea, iar momentul când aceasta i-a sărit în spate a fost o surpriză. Din această cauză, fata mai mică și-a pierdut echilibrul instant și cele două au căzut pe jos. Xandria știa cine a putut comite așa ceva fără să-și întoarcă privirea spre făptaș- Kara, cine altcineva?
-Să ți-o trag! a înjurat "victima" ridicându-se, apoi scuturându-și frumoasa bluză neagră cu umerii din dantelă, pe care o purta doar la ocazii speciale.
Vinovata s-a scuzat hlizindu-se: Am uitat că vrei să fii și tu fancy în prima zi de școală.
Cele două au luat-o încetișor la pas, în direcția locuinței prietenei mai mari, povestind despre cum le-a mers până la momentul întâlnirii.
-Deci, cum ți se pare noua școală? s-a interesat Kara.
-Ok, cred... mai ok decât fosta școală oricum.
Lovindu-i ușor umărul celeilalte, receptoarea a informat: Bun. Mai ai încă 2 ani de stat aici dacă nu vrei să te mai transferi o dată.
Au râs pentru câteva momente. Apoi, cea interogată s-a hotărât să devină cea care interoghează.
-Da' tu? Cum a fost prima ta zi de școală?
-Meh, nimic special. Doar că avem un coleg nou. Vine din Suedia.
-Da? Măcar știe finlandeză?
-Destul cât să-l înțelegem.
Au mai râs o dată.
-Acum pe bune; vorbește destul de bine, a mărturisit Kara, Mai pronunță unele chestii greșit, da' în rest știe limba. Numa' stai să vezi cât de bun e!
Xandria a ridicat o sprânceană într-o manieră curioasă, iar un rânjet i-a apărut be buze.
-Descrie-l, a îndemnat-o.
Privirea Karei s-a îndreptat spre orice altceva înafară de cea cu care vorbea. A început: Păi, pare genul de om căruia îi plac chestiile agresive... gen, black metal și alte căcaturi pe care le asculți și tu.
Descrierea a fost întreruptă de Xandria, jignită de insulta față de muzica pe care o prefera, strigând: Hey!
A continuat: taci acolo și ascultă! E destul de slab și cam palid. Are părul negru, luuuuuuuung și des. Ochii lui au o nuanță de albastru atât de deschisă încât poți să juri că-s albi. Poartă un inel în buză și are limba despicată. Apropo de asta, trebuie neapărat să-l vezi cum rânjește și aplaudă cu limba! E așa adorabil!
Receptoarea a vrut să-i aducă la cunoștiință că ale ei gusturi la băieți o cam sperie, însă descrierea respectivului i-a dat de bănuit. Credea că știa despre cine era vorba.
-Îl cheamă Levi cumva? s-a interesat.
-Da, a răspuns îndrăgostita, Îl știi?
Cu o față scârbită a exclamat Xandria: Doamne ajută și păzește, nu ăla! E un dubios!
-De ce crezi asta?
-Suntem vecini. Geamul din camera mea e fix vizavi de al lui. Văd tot ce face. Deci, mereu, da' mereu desenează chestii! Indiferent la ce oră ajung acasă, el e acolo și desenează!
-Așa, și? O fi un artist băiatu'.
-Nu. Termenu' corect pentru cineva care desenează luni pline, păduri și mațe așa obsesiv e "retardat". Și oricum, e ciudat în general. Se holbează la tine de parcă-ți mănâncă sufletul când vorbești cu el și se poartă tot timpul de parcă-i speriat de bombe!
-E mai timid. Calmează-te.
-Ceva nu-i bine la el. Pot să pun pariu cu tine pe cât vrei că-i cu capu'!
Amândouă au tăcut când s-au uitat bănuitor în spate, crezând că l-au auzit pe băiatul despre care bârfeau și l-au zărit venind spre ele.
Toți 3 se aflau la o bifurcație. Pe strada din stânga ai ajunge la casa Karei, iar cea din dreapta ducea spre locuința lui Levi și a Xandriei.
-Hey, Xu. Salut, Kara, a salutat băiatul atât de încet încât abia l-au auzit. După aceea le-a studiat pentru câteva secunde și și-a continuat drumul spre casă.
Pentru a putea bârfi mai departe, cele două au ales cealaltă stradă.
-Ai văzut? S-a holbat! a șoptit Xandria, crezând că ar fi auzit-o dacă ar fi vorbit tare.
-Da, bine, e mai ciudățel, a recunoscut îndrăgostita, Oi trece peste asta. Da' așa-i că-mi faci lipeala cu el?
Oftând, fata mai mică a răspuns: Poate, da' clar nu azi. Merg la chef la noapte.
Cealaltă a fost luată prin surprindere de veste: Tu?! De când dai tu pe la petreceri?
Făcând cu ochiul, a răspuns mândră: De când m-a invitat Mikko.
-Mikko?
-Da, mă! Îl știi, Mikael Wirtanen de la tine din clasă, tipu' cu dread-uri?
Un rânjet batjocoritor și-a făcut apariția pe buzele Karei: Petreci cu Mikko, ai? Mai spune-mi despre cum nu-ți place de el.
-Taci acolo! Măcar am șanse cu el!
-N-o să ai dacă nu te cari acasă să te faci gata!
Făcând un calcul în minte, Xandria a ajuns la concluzia că trebuia să se grăbească puțin.
-Căcat! a exclamat, Atunci ne vedem mâine! Pa!
Acestea fiind zise, a luat-o la fugă spre locuința ei.