Rece

Oriunde te ascunzi, eu tot te găsesc.

Xandria grăbea pasul în timp ce înainta. Ocazional își întorcea capul în spate să se asigure că ucigașul nu le urmărea. Fata mai mare și-a dat seama ce îi neliniștea prietena fără să o întrebe. Era și de înțeles. Nu știa cum a scăpat de el sau ce a trăit acolo mai exact, dar un lucru era sigur- micuța a rămas cu o traumă.
Păi normal că rămâne cu traume idioata, reproșa Kara în gând de parcă cealaltă putea să o audă, Dacă-i arde de acte eroice...
Asta nu însemna nici pe departe că nu era mândră că prietena ei a avut curajul să încerce să-și salveze colegul. Iar ea, fiind o prietenă adevărată, și-a propus să o ajute pe Xandria să treacă peste momentul neplăcut. Când au ajuns la casa celei mici, Kara a refuzat să o lase să intre, trăgând de ea să o urmeze până la locuința sa. 'Invitata' se uita confuză la pietena ei. Ce a apucat-o?
Fetei mai mari i-a ajuns expresia mirată să priceapă nedumerirea.
-Nu vezi că te caci pe tine? a întrebat retoric, Cum vrei să te las singură? Faci dracu' vreun pre-infarct.
Traumatizata a râs scurt la ultima remarcă. Până atunci a avut impresia că paranoia ei nu era atât de evidentă. A acceptat invitația prietenei. Oricum aceea era singura ei opțiune.
Cele două au fost întâmpinate de mama Karei, care aproape a leșinat când și-a zărit musafira mânjită de sânge.
-O, doamne! exclama cu mâinile la gură, pălind instant, Ce s-a întâmplat cu tine?!
-Ah, stați liniștită, nu e sângele meu, Xandria a încercat să glumească pentru a mai destinde atmosfera.
Femeia a rămas bulversată.
Fiica a lămurit treaba explicând: Când veneam spre casă am trecut pe lângă un coleg și l-am auzit că țipa după ajutor. Xu s-a dus să-l ajute și a ajuns martora unui omor.
Doamna își trecea terifiată mâinile prin păr: Aoleu... vai de mine... Păi tu copilă, ce ți-a trecut prin cap?
-Păi am vrut să-l ajut, a răspuns sfios martora.
-Da, bine, da' trebuia să te gândești și la tine. Măcar a scăpat colegu' vostru?
-Nu.
-Aoleu... Puteai să mori și tu, doamne ferește! Ai grijă, tu copilă, nu mai face de astea.
Copila a dat din cap în semn de supunere. S-a cumințit după acea pățanie, era ultima dată când încerca să salveze pe cineva de la moarte.
Mama gazdei i-a cerut musafirei să se spele. Nu a mai fost nevoie să-i explice unde se aflau prosoapele și baia. La câte nopți a petrecut acolo, cunoștea casa ca în palmă.
După ce micuța a plecat, femeia și-a tras fiica în bucătărie să stea de vorbă cu ea între patru ochi.
-Așa-i că maică-sa iar e plecată?
-Da, a aprobat Kara.
Mama a oftat: Nici femeia aia nu-i normală... Măcar mai știe cum o cheamă pe fii-sa?
Fata a dat din umeri.
Xandriei i-a luat mai mult timp decât de obicei să se spele temeinic. Îndepărtatul sângelui a necesitat multă răbdare, iar la un moment dat a devenit de-a dreptul enervant. Cel mai greu i-a fost să-l scoată din păr. De mult nu s-a mai tras de plete în halul acela.
Kara i-a lăsat o serie de articole vestimentare în fața ușii. Erau niște haine pe care le-a uitat la ea cu ceva timp în urmă.
Musafira, fiind obișnuită cu gestul, a luat micul teanc de la ușă instinctiv. S-a uscat, s-a îmbrăcat și apoi s-a îndreptat spre camera prietenei.
Fata mai mare o aștepta cu salteaua gonflabilă gata amenajată. Lampa era stinsă, altfel ar fi urmat vreun atac de panică. Totuși a aprins o veioză, vrând să poată vedea ceva acolo.
Abia s-a așezat cealaltă în patul neconvențional, că au și început întrebările.
-Te-ai calmat? s-a interesat gazda.
Xandria a dat din cap. Acum că era înconjurată de pereți și un acoperiș o proteja, se simțea în siguranță. Faptul că încăperea nu era luminată îi oferea mai multă încredere că nu putea fi găsită.
-Bun... Zi ce s-a întâmplat acolo.
-Ce anume?
-Tot! De fapt, nu chiar. Mă cam două doare-n cur ce s-a întâmplat cu Jukka. Zi care a fost faza cu tine. L-ai văzut?
-Da și nu. Am văzut că e înalt, da' nu pot să-l descriu... Ba, stai! Are mâinile osoase. Și o voce de zici că te ia dracu' atunci atunci ca când vorbește cu tine.
-Deci v-ați întâlnit?
-Da, mă! Trăgeam de Jukka de ziceai că depindea de viața mea.
-Așa, și? Cum l-ai convins să te lase-n pace?
-I-am promis că nu-l dau în gât.
Pe Kara a bufnit-o râsul: Pe bune? Al al ăla-i prost? Normal c-o să-l dai în gât, doar nu ești tâmpită.
Traumatizata s-a panicat. Începea să regrete că a decis să povestească pățania.
-Niciodată! A zis că află, nu mai risc!
Cea mare și-a lovit fruntea cu palma: Află o p... Cum dracu vrei să te urmărească dacă nici nu te știe? Ți-a zis căcatul ăla să te sperie, dă-ă.
-Nu știu...
-Îți garantez, n-are cum să te prindă.
După o negociere mai lungă despre mersul la poliție, cele două au adormit. Kara s-a hotărât să o lase pe Xandria să se mai odihnească și nu a trezit-o când a venit timpul de școală. Avea să discute cu diriginta prietenei ei, să justifice absența. I-a lăsat o notiță, spunând să o sune când se trezea, apoi a plecat.
Pentru că s-a tot trezit pe parcursul nopții, micuța a dschis ochii abia pe la amiaz, în jur de ora terminării cursurilor.
Primul lucru pe care l-a observat după ce s-a întins a fost un dor l șir de cuvinte scrise ușa aburită din sticlă.
Casa fiind concepută într-o pantă, exista și o intrare "la subsol". Acolo se afla camera Karei, iar ea obișnuia să folosească intrarea respectivă mai mereu.
Crezând că prietena ei a scris, micuța a citit fără să stea pe gânduri:
Unde crezi că te ascunzi? N-ai încredere că te găsesc? Sper că  nimeni nu știe de azi-noapte.
Levi era hotărât să persiste cu băgatul în sperieți dacă tot a început cu asta. Trebuia să foe sigur că nu o să se știe nimic de el.
În noaptea aceea a trecut pe la casa fetei să o mai avertizeze o dată, dar nimeni nu era acasă. Prin deducție logică a ajuns criminalul la concluzia că cea pe care o căuta s-a ascuns acasă la Kara. Erau cele mai bune prietene, nu avea la ce să se aștepte.
Desigur. Acolo era.
Dacă tot era geamul aburit, băiatul s-a gândit să nu mai consume un bilețel și să scrie direct pe sticlă cu degetele; normal, cu mănuși, în caz că ea totuși avea tupeul să-l denunțe. Precauția era mereu de bază.
Xandria a înlemnit de groază. Singurul lucru pe care a fost în stare să-l facă a fost să fotografieze mesajul și să i-l trimită prietenei ei.
Kara și-a ținut în permanență telefonul în buzunar ca să fie pregătită pentru orice, iar așteptarea o îngrijora tot mai mult pe măsură ce orele treceau.
Într-un final i-a vibrat mobilul să o anunțe că a primit un mesaj. Când a văzut poza cu scrisul de pe sticlă, a simțit că-i stă inima în loc.
-Bă...
Deci tipu' era serios când a zis că o găsește, se gândea speriată.
Și-a sunat prietena de-ndată.
-Auzi aici, o instruia prin telefon când a auzit semnalul ridicării receptorului, Acum fug acasă. Când ajung, mergem la poliție. Și să nu te aud că nu vrei, că-ți pleznesc una de ți se remodelează maxilaru'! Ăsta-i psihopat rău! Nu merge să-l lași așa!
Deși Xandria a vrut să protesteze la început, și-a dat seama că cealaltă fată avea dreptate.
-Ok, hai.