Rece

Te-am prins.

Xandria a decis să se întoarcă la casa ei în seara aia. Acum că poliția avea o imagine mai vagă a criminalului în minte și a demarat și o serie de investigații, nebunul nu ar mai trebui să aibă curajul să o caute.
Cu toate acestea, nu era pe deplin încrezătoare în siguranța ei. Dacă cine trebuie n-a auzit că e căutat? Sau dacă nu-i e frică de autorități?
În caz de orice, fata n-a renunțat la măsurile de siguranță: baricadatul ușilor, trasul perdelelor și păstrarea tuturor luminilor stinse după căderea nopții.
Frumoasă încercare. De parcă Levi n-a văzut-o prin casă pe parcursul zilei.
El a intuit că vecina avea de gând să-și transforme casa în fortăreață, dar n-ar fi prima oară când a mai intrat unde nu avea voie. Metoda de "spart" o încuietoare aproape că a devenit o rutină pentru el.
Odată cu lăsarea întunericului, băiatul s-a îmbrăcat cu hanoracul negru cel de toate zilele, și-a tras gluga pe ochi, a luat un cuțitaș de bucătărie la el și a pornit spre casa de lângă. Nu era foarte târziu, Xandria trebuia să fie încă trează. Oricum, era puțin probabil să doarmă liniștită știind că un criminal în serie era pe urmele ei.
Ca și cum ar fi fost vorba de o vizită oarecare între vecini, Levi a sunat la ușă cu lejeritate.
Ea se afla în camera ei la momentul respectiv, abia s-a schimbat în pijamale. S-a mirat să audă soneria, deoarece mai niciun străin nu trecea pe acolo în absența mamei sale. Probabil era Kara, care își făcea prea multe griji pentru ea și s-a gândit că totuși ar fi mai bine dacă cele două ar petrece și acea noapte împreună. Dar Kara nu suna niciodată la sonerie, ci o apela la telefon.
Ok? se gândea Xandria, neștiind la ce să se mai aștepte.
S-a grăbit la ușă strigând: Kara? Tu ești, fă?
A aruncat o privire curioasă prin vizor. Putea să vadă doar o siluetă neagră. Lumina felinarelor îi bătea în spate, întunecându-i fața și mai mult.
Nu era Kara, ea ar fi răspuns la chemare.
Micuța a început să simtă fluturi în stomac.
-Dacă o cauți pe mama, nu-i acasă, a explicat.
Figura nu a răspuns, dar nici nu a plecat. Situația devenea tot mai dubioasă.
Fata a înghițit în sec. Oare era cine credea ea?
Încrederea în sine s-a evaporat. A început să tremure, iar glasul nu mai răsuna la fel de puternic: Cine ești și ce vrei de la viața mea?
În continuare, nimic. Gata. Nu mai avea de gând să stea de vorbă cu el. De frică, a fugit înapoi sus, dar nu s-a întors în cameră. Acolo ar fi primul loc în care ar căuta-o. A preferat să se refugieze în baie, închizând ușa după ea și ascunzându-se în cadă.
Levi era încă afară. A decis să se mai distreze și să îi lase câteva secunde să fugă.
După ce nu i-a mai auzit pașii, a îndesat lama cuțitașului între ușă și ramă și l-a tot mișcat pe acolo până când încuietoarea a cedat.
Cu pași lenți și apăsați urca scările. Tropăia mai tare decât de obicei să fie sigur
că-l auzea.
A trecut de camera ei fără să se uite înăuntru, încăperea fiind -evident- goală.
Cunoscând-o mai bine, ucigașul a observat că fata era mai deșteaptă decât lăsa să se vadă. Ea părea să fi înțeles că cine stă în fața ușii și refuză să răspundă la întebări e piază rea și că dormitorul e cea mai proastă ascunzătoare când te caută un pshihopat cu intenții necurate. Din păcate, abilitatea ei de a se camufla mai lăsa de dorit.
Singurul loc din casă cu ușa închisă era baia.
Nuuu, sigur nu-i acolo, râdea Levi în sinea lui, sarcastic, Ce fraier ar căuta pe cineva care se ascunde în singurul loc închis?
În baie, Xandria trecea prin cele mai stresante momente din viața ei. Îl auzea că se apropie, dar nu avea urechea destul de bine dezvoltată încât să poată estima pe unde umbla. Putea să fie la capătul holului sau putea să deschidă ușa în secunda următoare. Totul era posibil.
Clanța s-a auzit mișcându-se, iar ea se înjura pentru c-a uitat să încuie ușa. Poate că n-ar fi scapa scăpat-o de el, dar măcar mai câștiga puțin timp să se strecoare prin ferestruica din baie.
O fâșie de lumină a pătruns în întunericul încăperii și o figură a intrat.
Fata mai avea puțin și începea să strige. Și-a apăsat ambele mâini pe față -să nu care cumva să o audă respirând- și și-a strâns pleoapele.
Pașii lui se auzeau tot mai tare, iar la un moment dat s-au oprit. Parcă îl putea vizualiza lângă cadă: stătea în picioare, cu privirea săgetându-i prin suflet. Îl înjura în gând pentru că nu trecea odată la faptă.
Ei, când i-a simțit mâna în păr i-a părut rău după momentele de suspans.
A deschis ochii larg când a fost trasă în sus și s-a văzut în picioare. Era nas în nas cu cel care o teroriza de două nopți încoace. Încă nu putea să-i observe vreo trăsătură, dar nu avea nevoie de un reper anume să-l recunoască. Era de neconfundat.
După ce s-au privit nemișcați pentru câteva momente, intrusul a spart gheața. A prins-o din nou de păr și a tras-o violent în direcția sa. Xandria și-a simțit gambele lovindu-se de marginea căzii, apoi, cât ar clipi, s-a văzut întinsă pe burtă pe gresie. Genunchii au inaugurat impactul și o dureau groaznic. Deja își imagina juliturile de pe ei și vânătăile de dedesupt.
Mâna din părul ei nu a plecat nicăieri. După un moment de răgaz i-a ridicat trunchiul, la fel de forțat. Apoi, brațul s-a înfășurat în jurul umerilor ei, iar degetele i s-au încleștat pe gât.
-Nu pot să am încredere în gurița ta, așa-i?, i-a reproșat intrusul. Nu mai șoptea, ci vorbea scrâșnind din dinți.
Xandria simțea fluturii din stomac zburând haotic.
Căcat, se îngrijora. Era foarte nervos. Ea putea să se aștepte doar la ce era mai rău la momentul respectiv. L-ar vedea în stare să-i zdrobească fiecare os începând de la picioare până la cap.
Respira tot mai greu, aerul nu mai avea pe unde să intre.
-Așa-i?! a repetat criminalul, ridicând tonul. A strâns gâtul victimei și mai tare.