Tată

4.3. Baterii pentru lampă

Edith se legăna în scaunul ei cu șine foarte concentrată și tăcută. Ușa camerei era închisă, perdelele trase, iar toate sursele de lumină închise. Irene nu se trezise încă; era, pesemne, foarte obosită. Încă se gândea cum să-i zică de viziunea bizară de adineauri, dar Edith observa că oricum toată lumea avea să fie de acord cu ceea ce zisese Sally. Poate era mai bine să tacă în totalitate și să vadă cum aveau să decurgă lucrurile. Îi trebuia timp, mult timp de gândire. Nu se putea arunca așa, dintr-odată în foc. Aștepta.

Cu toate acestea, era conștientă de faptul că nu era singură în camera aceea multă vreme. Sări din scaun și încercă să aprindă lampa, dar nu mergea.

Pe moment, Edith se enervă, dar se strădui să își mențină calmul. Sub birou era o priză, o putea folosi. Însă nervii îi luară cu adevărat avânt când își dădu seama că lampa funcționa cu baterii.

- Unde o să le găsesc eu? exclamă.

Nu voia să îi ceară nimănui căci dădea de bănuit.

Începu să cotrobăiască prin sertare, dar nicăieri acumulator. Se uită și pe lângă noptieră, sub pat ori sub dulap. Dar baterii nu găsea.

Ochii îi alunecaseră pe dulap. Pe el, sus de tot, era o cutie de carton lipită cu adeziv. Lui Edith i se părea floare la ureche să apuce cutia de pe dulap, totuși recunoștea că era aproape imposibil să ajungă până acolo. Nu era îndeajuns de înaltă.

- Ei, haide! Trebuie să iau aceea, pur și simplu trebuie...

Câteva încercări erau de ajuns să o convingă că e inutil. Privi descurajată în jur. Niciun scaun, cu excepția celui cu șine și a celui cu rotile de la birou, dar era incredibil de periculos. Dacă s-ar fi urcat pe oricare dintre ele, ar fi riscat să cadă și nu asta era ce-și dorea.

Acum, totul ținea de ea și de curajul său. Decise să riște. Trase scaunul cu șine lângă ea - părea a fi cea mai sigură metodă - apoi îl poziționă cum s-ar fi putut mai bine lângă dulap.

Orice pas greșit însemna o căzătură minunată pe podea. Își urcă pe rând picioarele cu grijă pe scaun, evitând orice ocazie să se clatine. Își păstra cum se poate mai bine echilibrul.

Acum, dulapul era scund față de Edith. Înaintea tinerei se afla cutia cubică. Își întinse brațul drept spre ea, iar cu celălalt păstrându-și stabilitatea. Apucă cu mâna într-un final ceea ce își propuse și, fericită, o strânse la brațe.

- A mea ești!

În clipa următoare avu sentimentul că podeaua se surpă sub ea. Scaunul pendula. Pe moment, se sinchisi să își revină la echilibru, dar panica stricase tot și accidental îi făcu avânt și mai tare. Din nou, dintr-o altă greșeală prostească, Edith se lăsă și mai tare pe partea cu pricina, astfel urmând să cadă de pe scaun, azvârlind cutia departe. Spera ca zgomotul să nu trezească interesul nimănui, așa că așteptă câteva secunde. Cum nu auzea nici un pas pe scările scârțâierau se ridică de jos, puse la loc scaunul și se aplecă asupra cutiei examinând-o. Impactul cu dușumeaua i-a rupt strânsoarea cu adeziv, împrăștiindu-i conținutul pe jos. Peste tot erau cuie, sârmă, cabluri. Speranțele i se disipaseră total când sesiză că sacrificiul ei fusese în zadar: nicăieri baterii.

Deja în pragul furiei, se așeză la marginea patului, vrând să renunțe. În acel moment inima ei săltă de bucurie când ochii îi focalizau o cutie mică de carton jumătate ascuns sub noptieră. Îl înșfăcă încântată și îl deschise: baterii.

Edith alese două dintre ele și se aruncă la birou. Desfăcu capacul locului de acumulatoare și puse bateriile. Apăsă butonul și lumina lămpii strălucea deasupra mesei.

Scoase dintr-un sertar câteva coli albe de hârtie, un creion și niște hărți. Avea să cerceteze amănunțit detaliile din vis. Orice lucru semnificativ apărut în viziune existase cu un motiv.

Tânăra era sigură că visul punea accent pe o zonă, locație.

Pădurea de foaioase umedă era primul detaliu. Zona descrisă avea un climat specific, dar problema era alta: ce continent?

Al doilea detaliu era imposibilitatea de a simți ceva. Era și aceasta importantă.

Al treilea detaliu și cel principal: poezia. Edith o rescrise pe o foaie separată. Îi cercetă fiecare cuvânt, măsura versurilor și îi comentase mesajul. Ce însemna? La cine făcea referire?

E inutil să aștepți; caută.
Urzești idei prostești; mirific.
Renunți ușor; ironic.
Osânda-ți fie admirată
Poate de cei ce orbi se-arată,
Adună-te, suflet haotic.

Nu își dădea seama. Era imposibil. Poate că versurile îi erau ei adresate, dar cu ce scop? Și mai esențial, orice scriere literară are un autor... Totul promitea să se complice.

Învârti poezia în sus, în dreapta, în jos, în stânga. Nimic nou. Afară aproape se înnoptase, iar lumina naturală din încăpere se risipea. Lampa era singura care mai făcea față întunericului.

Degeaba. Inutil. Zadarnic. Nicio licărire de inspirație.

Deja era extenuată. Edith se chinuia să înțeleagă secretul.

Renunțase la căutări pentru o pauză. Coborâse la parter unde Sally, Irene și domnul Dupont mâncau.

- Oh, strigă bătrâna, credeam că dormi.

Edith aprobă scurt din cap.

- Asta am și făcut.

Irene o invită la masă, dar tânăra refuză. Luă doar o cană de ceai și se reîntoarse în odaia sa. De această dată aprinse becul - se știa că e trează - și se reapucă de treabă. Puse cana lângă câteva alte hârtii și începu să cerceteze restul indiciilor acumulate până acum: floarea gravată, frunzele aurii...

Oboseala nu-i dădea pace. Pleoapele îi cădeau încet și neobservate peste ochii săi ce o usturau de somn, iar vederea i se obscura, în timp ce, din reflex, își lăsa capul în palme... Dar apoi se trezea din această tentativă de ațipire. Minutele treceau ca niște oi sărind gardul, iar ceaiul se răcea...

Nu scotea nimic la lumină, nimic important, cel puțin. Doar obosea.

Într-un final, cedase. Capul îi căzu în mâini și ușor, ușor, adormea... Când mâna alunacase brusc, lovind cu cotul cana de ceai. Aceasta se răsturnase peste foaia cu poezia.

- Nu se poate! murmură tremurând Edith.

Cuvintele poezii fuseseră șterse de lichidul dulce până într-un punct, aproape de inițialele primelor dintre ele din versuri.

- Ia stai așa... rosti tânăra și ridică la lumină hârtie. Asta e! Asta e!

Sărea în sus de veselie strigând neîncetat' Europa, Europa...

Inițialele formau un cuvânt: EUROPA.