Tată

5.1. Pământ englezesc

Luna august era pe sfârșite. Vietățile se pregăteau să întâmpine toamna, natura își schimba ușor veșmintele din cele colorate și zglobii în ținuta sombră, aurie. Vara pleca, lăsând pe arăturile grădinilor ultimele urme de vegetație moartă și uscată. Începea anotimpul recoltelor, moleșeala văratică trecea încet...

La marginea Londrei, într-un cartier turistic, doamna Wharton, ce deținea împreună cu soțul ei pensiunea Wharton, o certa pe Cindy, mezina casei.

- De câte ori trebuie să îți explic? răbufni aceasta. Nu dulciuri înainte de masă! Ce te-a îndemnat să furi prăjitură?

Fata avea puțin peste nouă ani și chiar dacă părea inocentă prin ochii săi verzi ce te priveau cu nestăpânită iubire, comportamentul îi trăda firea zăpăcită și obraznică. Mama ei se străduia să o educe abia acum, când era prea târziu. La școală nu era nici pe departe ascultătoare, aproape că era exmatriculată după glumele ei proaste făcute. Dar nimeni nu îi înțelegea înlăuntrul sufletului...

Matthew era fiul mijlociu, de doisprezece ani, iar Arlene, cea mai mare. Împlinise de curând cincisprezece ani. Cei doi frați nu se asemănau prin temperament cu Cindy; poate ei erau mai sangvini, iar mezina colerică. De înțeles era ce relații frățești de prost augur mai erau între ei!

Cindy nu regreta fapta. Se așezase pe unul dintre scaunele din sala de mese a pensiunii. Încăperea nu era mare; tapițată cu lemn lăcuit și îmbibată cu mirosuri de mâncare, îți trezea foamea. Mezina se întinse după un măr din bolul cu fructe. Mama ei, Clare, intră în bucătărie unde bucătăresele pregăteau micul-dejun pentru cei cazați.

- Aproape nimeni nu a mai venit, zise Kara, o angajată. Pe lângă câteva familii ce urmează să plece zilele astea, mai e doar o domnișoară venită în seara trecută.

Kara întinse un caiet pe care era notate toate datele. Scrisul ei urât o făcu să citească numele clientei greșit.

- Ethel Barker, deci.

Tânăra angajată ar fi vrut să o corecteze cu „Edith", dar trebuia să se aștepte la o ploaie de jigniri cauzate de răutăcioasa doamna Wharton. Poate că îi era loială și lucra din greu, dar femeii nu îi păsa de disciplina angajaților. Pentru ea, totul trebuia să fie perfect, dar niciodată nu era, indiferent cât de mult se străduiau ceilalți.

Matt se juca cu mingea în grădina din spatele locuinței. Nu avea nicio grijă, cel puțin care să nu privească școala. Striga ofticat când mingea nu lovea poarta și era mândru când nimerea pânza albă de pe stâlp. Adică rufele Clarei.

- Dacă te vede mama, ești mort, spuse Arlene.

Stătea le bancă și își urmărea fratele.

- Și ce? Dau vina pe Cindy. Oricum nu o mai pedepsește, e în zadar. Nu se va schimba.

- Nesuferitule! Nu te mai lua de ea...

Fata scoase pe loc telefonul și făcu o poză ca să aibă dovada că sora ei e nevinovată. În raza de fotografiere a aparatului cuprinse atât băiatul cu mingea la picioare, cât și cearceaful murdar de noroi.

- Mă ajuți să îl spăl? întrebă umil și mieros Matt.

Arlene își dădu ochii peste cap. Nu prea îi plăcea să își ajute frații tot timpul, dar dacă asta îi era crucea, nu avea de ales. Smulse de pe stâlp rufa murdărită și se îndreptă înspre pensiune. Urmărită de fratele ei, se strecură în clădire ținând cearceaful mototolit sub cardigan și urcă treptele grăbindu-se.

- Matthew, e ultima dată! mormăi ea privind în urmă.

- Ce e așa de greu să speli o pată de noroi?

- Cred că vrei să zici zeci...

Sorbită de discuția reproșatoare, nu observa cine coboara pe trepte. Se lovi nas în nas cu o domnișoară brunetă și scăpă pe jos cearceaful, care căzu pe scări cât el de lung. Domnișoara, nimeni alta decât Edith a noastră, se sperie; nici ea nu era atentă când mergea.

- Te rog, lasă-mă să te ajut! zise strângând de pe jos materialul.

- Nu, nu, vă implor... șopti panicată Arlene.

Nu trebuia să știe absolut nimeni de fapta fratelui. De fapt, de s-ar fi aflat, ea scăpa oricum, Matt era de vină. El nici nu putea să calomnieze pe altcineva, exista o dovadă clară a vinovăției lui.

Edith credea că erau copii ai angajaților ce își ajutau părinții cu rufăria. Insistă fierbinte să le ofere sprijin și ridică de pe jos cearceaful. Știa ceva despre spălătorie, cu toate că Arlene intenționa să meargă în apartamentul domnilor Wharton și să folosească robinetul.

- Urmați-mă, zise coborând.

Copiii erau muți de neliniște. Merseră alături de străină până la subsol, loc unde se aflau câteva mașini se spălat. Nu era neapărat nevoie să știi să manevrezi una, tot efortul consta în aruncarea materialelor în cuvă, punerea unei cantități de detergent înăuntru și pornirea. Aparent, metoda era foarte simplă. În realitate, dezastru scria pe tine dacă greșeai ceva. Agentul de curățire a rufelor trebuia să fie ales după natura lor, dacă erau de bumbac sau sintetice, albe sau colorate și tot așa.

Știind că nu mai folosise o mașină de spălat de ani, Edith se bază mai mult pe cunoștințele elementare: puse cearceaful murdar de noroi în compalrtiment, într-un altul detergent cu efect puternic și apăsă butonul. Trebuia să meargă.

Se așeză pe banca pe care Arlene și Matt se certau între ei.

- Și tu ești de vină! zise băiatul. De ce nu m-ai oprit la timp?

- Ce patetic ești! Fraiere, eu am făcut mai bine că nu m-am băgat! Am poza asta și te dau de gol!

Arătă pe ecranul telefonului imaginea capturată adineauri. Edith se apropia destul de mult de cei doi cât să aibă timp să vadă fotografia. Când se puse lângă ei, gâștele tăcură și se făcură brusc cuminți.

- E ceva ce ar trebui să știu? între Edith, dându-și seama că nu erau copii de angajați, ci doi puști intrați în pocinog. Ar fi putut să plece și să repudieze frații ca și cum nu i-ar cunoaște, dar Arlene realizase că străina bănuia ceva.

- Fratele meu a murdărit cearceaful cu noroi, zise neașteptat.

Febril, Matt ar fi vrut să se apere, dar sora lui adăugă fiabilă:

- Ajutorul dumneavoastră e imens, nu știu ce ne-am fi făcut dacă nu reușeam să încheiem situația. Mama e răutăcioasă, niciodată nu ne înțelege cu adevărat.