Edith își dorea nespus de mult să afle unde a dispărut Alice deoarece se gândise să meargă la ea atunci când avea să părăsească orfelinatul. Noua provocare primită de la Adelaida nu era tocmai pe placul ei, dar ținând cont că răsplata era pe măsură, acceptă trocul.
Era ajunul Ajunului Crăciunului, adică 23 decembrie. În ziua aceasta, doamna Robertson pleca la cumpărături întrucât nu îndrăznea să-și pună încrederea în îngrijitoare când venea vorba de asemenea împrejurări.
Cum orfelinatul rămase sub supravegherea doamnei Miller, femeia neluând în serios îndatorirea și părăsind câteva ore pensionul, fetele se treziră că nimeni nu le poate controla mișcările.
Ce-ar putea ele să facă?
- Negrese, exclamă Hailey. Hai să facem negrese! Dacă directoarei nu-i va plăcea, dăm vina pe Miller.
Erau de acord toate. N-au mai stat pe gânduri și au năvălit fericite în bucătărie. Au deschis dulapurile și au scos un sac faină, îmbrăcând podeaua cu o cămașă albă și fină. Într-o oală mare, au pus o cană de făină, zahăr, apă, lapte, ouă, unt, cacao, precum și praf de copt. Ingredientele au fost amestecate, apoi au pregătit tava tapetată pentru delicioasa prăjitură.
Curios lucru e că Edith nu participase la jocul fetelor din bucătărie. Ea profită de ocazie și își plănuise să pornească în misiune.
Holul, sufrageria, dormitoarele erau goale. Se furișă pe lângă mobilă și ieși din clădire. Afară, se ascunse după câțiva tei desfrunziți și încununați cu beteală de zăpadă, apoi după o bancă. De acolo, ea trebuia să ajungă în corpul A, unde se afla biroul directoarei.
Alergă către intrare, nedorind a fi văzută de fetele de acolo, și deschise încet ușa. Un scârțâit ușor de balamale îmbătrânite o îngrijoră pe Edith. Se piti după un fotoliu din tindă pentru că se auziră câțiva pași.
- Cine e? glăsui o fată pe care Barker o recunoscuse după voce ca fiind Medeea.
Liniștea îi confirmă copilei că nu era nimeni.
Plecă.
După câteva zeci de secunde, Edith părăsi ascuzătoarea. Mai avea de traversat coridorul, să urce niște scări, iar să treacă printr-o cameră de legătură și apoi ajungea la birou. Nu credea că avea să întâmpine probleme, deși se întreba dacă la etaj mai era cineva.
Luă problema logic: dacă scârțâitul subțire al ușii de lemn a fost auzit de Medeea, însemna clar că ea nu era departe. Așadar, cel mai probabil, restul fetelor erau cu ea. Cum tinda era lângă sufragerie, se poate spune că acolo erau orfanele corpului A. Nimeni nu era sus!
Merse în pas grăbit pe coridorul cel lung, decorat cu tablouri minunate. Ușa unei încăperi – ce părea a fi camera de zi a fetelor – era deschisă, astfel încât ea putea să vadă nu doar faptul că era goală – încă un indiciu! -, ci și bradul somptuos pe care orfanele îl decoraseră cu măiestrie. Parcă lui Edith îi era puțin cam ciudă că numai ei și celorlalte fete de la B nu l-a ieșit bradul prea interesant.
Întoarse capul. La cinci-șase picioare distanță se vedea scara. Barker se îndreptă tiptil spre ea și începu să pașească pe treptele de fag. Un scârțăit mai puternic decât cel de adineauri o speriase de-a binelea! Cum se făcea că toate obiectele de lemn din corpul acesta trosneau și la cea mai mică atingere? Nu stătu deloc pe gânduri și o țâșni sus. Ironic, chiar dacă parcă zbura pe deasupra scării la cât de repede și silențios se mișca, lemnul de fag hârâia sub picioarele ei. La fiecare pas!
Când se văzu sus, zâmbi fericită fiindcă mai avea de străbătut o cameră și gata.
Dar se auzi un zgomot de ușă închisă.
Edith sări în spatele unui colțar.
Înăuntru, intrase doamna Perkins, femeia de serviciu din
A! Avea o găleată de apă cu săpun în mână și un mop. Lăsă jos povara și se apucă de muncă, lucrând minuțios la fiecare colțișor.
Iată că Barker nu se gândise deloc de ce fetele erau la parter, într-o singură cameră: Perkins făcea curățenie! Oh, da, desigur! Edith își lipi sarcastic o mână de frunte.
Rămânea un singur lucru de făcut: să tacă. Dacă era găsită, și la cât de mult o „adora" Robertson, se putea spune că era pierdută. Se strânse ghem, sacadându-și răsuflarea.
Doamna Perkins spăla podeaua cu mopul. Atât. Se putea vedea prin chipul ei zbârcit de bătrână că se plictisise de meseria asta. Nu-i mai plăcea să fie ea cea care curăța căminul ăsta. Nu!
Era liniște la etaj... Fetele erau jos...
Perkins azvârli mopul în găleată și se trânti pe canapea să se relaxeze. Nimeni nu o vedea și era foarte sigură de aceasta. Cel puțin așa credea. Veselă, începu să se înfrupte din fursecurile de pe masă și să cânte:
Fericită-s, bine-mi pare
Că fac ce vreau, făr' mirare!
Nu aud de fete larmă,
Nimeni nu mă bagă-n seamă!
Se pare că bătrâna nu avea habar cine o pândește...
În timp ce se lăfăia pe sofă, Edith intrase într-o stare de alertă. Nu era a bună dacă femeia nu avea să părăsească prea repede camera deoarece nu-și permitea să iasă de acolo sub ochii îngrijitoarei. Se simțea foarte rău gândindu-se că nu putea să-și continue misiunea, iar directoarea putea să apară oricând!
Un sforăit lung și zgomotos o trezi din meditațiile sale. Încă un sforăit... Încă unul... Perkins adormise!
Era o ocazie minunată să dispară de acolo! Se ridică din ascunzătoare și alergă tăcută înspre birou. Ușa era deschisă larg căci tocmai se făcuse curățenie. Voi să calce înăuntru când se găsi pe podea. Pardoseala umedă era ca un patinoar pentru pantofii ei. Edith se străduise să se repună în picioare, dar alunecă din nou, de data aceasta nu la fel de ridicol ca prima dată. Se îndreptă ușor spre biroul de lemn de cireș, încununat de hârtii și acte nefolositoare.
Edith se așeză pe scaun. Deschise un sertar – bineînțeles că nu a lipsit scârțâitul - și începu să enumere niște dosare cu numele fiecărei fete. Ochii îi căzură pe unul însemnat „Moore, Gertrude Melanie".
Îl scoase încântată. Inima îi bătea mai mult ca orice!
Îl răsfoi în grabă până la pagina „Recomandări medicale".
RECOMANDĂRI MEDICALE
Nu există.
Epidemie răspândită în familie: malarie.
- Malarie? exclamă șocată Edith.
Căută dosarul ce-i aparținea lui Alice. Într-un colț, era prinsă o scrisoare mică, un pătrățel de hârtie.
Malarie în trecut.
Misterul a fost deslușit.
---------------
Capitol proaspăt, abia scos din cuptor. Nu știu cum s-a nimerit ca acțiunea să se desfășoare în 23 decembrie, iar astăzi este chiar 23 :))))
Mâine vine Moșul. Eu voi fi Moș pentru frații mai mici :|
CITEȘTI
Tată
Ficção Geral„Lumea nu e a celor care pot, ci a celor care vor" Niciodată nu vei reuși să îți ascunzi sentimentele în totalitate. Indiscutabil cineva îți va descoperi nemulțumirile sau amintirile care te frământă. Edith a încercat să uite...
