Doamna Robertson decise: în seara zilei de 20 decembrie, Alice va părăsi orfelinatul. Semnele de întrebare circulau încontinuu printre fete. Toate doreau să afle de ce tocmai Watkins fusese pedepsită? Atât ea, cât și Gertrude, Adelaida și Edith, erau asaltate de orfane, în dorința aflării celor întâmplate.
Directoarea nu întârziase să le lămurească. Considera că dacă Alice era mai mare, avea obligația morală de a nu se încăiera cu cei mai mici.
- Dar doamnă, rosti uluită Edith, ea nu avea nicio vină! Gertrude a provocat-o! Tot ea a început circul, tot ea a împins-o la ceartă...
Dar Barker nu era nicidecum ascultată. Nimănui nu-i păsa de opinia ei. Cu toții hotărâră să fie de partea directoarei nedrepte, care prefera a-și face părere din prima vedere.
*
Vântul iernatic culca vârfurile brazilor zimțați din fața pensionului. Sumbra noapte își dezlănțuia forțele nemaiîntâlnite deasupra orașului Rochester. Pe cerul întunecat, stropit de stele palide și înțesat de nori încurcați, nostalgica lună dormita învelită cu ceață nocturnă. Așternutul fin de zăpada strălucea grandios sub razele de lumină cerească. Nu doar că era întuneric, dar domnea tăcerea. Poteca de pietre se întindea, slab luminată, până la poarta locuinței uriașe.
Peste scurt timp, sunete de pași spărgeau spectrul liniștii. O siluetă femeiască, zveltă, săgeta lumina pâlpâindă a becului. Umbra sa se lăsa peste jnepenii uscățivi, îmbrăcați în nea. Mâinile sale în mănuși albe, degetele-i lungi și subțiri, ca de ceară, rochia sa albastră cu nasturi albi, paltonul ei gros, argintiu, balerinii cafenii, poșeta vișinie și părul blond, prins într-un coc simplu, demonstrau că făptura aceea nu era decât o tânără domnișoară.
Fata suspina necontenit. Își părăsea casa, chiar dacă nici ea nu înțelegea de ce suferea din aceasta. Pentru mulți orfani, acest eveniment era așteptat o viață...
Abia se depărtase de clădire, când un glas de copil venise de nicăieri. Domnișoara se opri și se uită în urmă. Cum nu văzuse pe nimeni, crezuse că doar vântul alerga prin împrejurimi, șoptindu-i sunete confuze. Se întoarse la drumul ei, trăgându-și haina peste piept.
- Alice! se reauzi vocea străină.
Alice îi recunoscuse timbrul. Se abătuse din nou de la drum și-și ridică privirea spre primul etaj. Tânăra observase o fereastră deschisă, pe pervazul căreia stătea aplecată o umbră pitică.
- Edith! strigase Watkins. Ai grijă de tine!
Cuvintele acestea fuseseră aruncate pur și simplu de boarea nopții către urechile înghețate ale lui Barker.
- Stai, ce?!
Watkins renunță la conversație. Edith repeta întrebarea stăruitor.
- Te rog, oprește-te! Te rog! Vreau să discut cu tine!
Alice ar fi dorit cu adevărat să vorbească cu micuța, dar ceea ce nu observa Barker era că luminile de la parter se aprinseră. Watkins dispăruse între brazi căci nu dorea să fie luată la rosturi pentru gălăgie. Din ascunzătoare, gesticulă perseverent către Edith, anunțând-o de primejdie. Din fericire, copila percepuse imediat situația și închise geamul repede.
Dinăuntru, ieșise doamna Miller, paznica de noapte, cu o bâtă de baseball în mână. Câteva minute, urmări orice mișcare suspectă și constatase că nu era nimic în neregulă.
Abia un sfert de oră mai târziu, întunericul și tăcerea repuseră stăpânire peste curtea interioară, moment prielnic pentru dispariția definitivă a Alicei.
*
Hailey nu știa cum să îi dea motive de fericire prietenei sale. Plecarea protectoarei lor era un eveniment dureros, această despărțire cauzându-i o continuă stare de melancolie. Edith nu mai venea la repetiții și, chiar dacă era bună la învățătură, scăzuse inexplicabil de mult. Stătea tot timpul în pat, iar atunci când ieșea afară, se învârtea printre brazii ninși. Acolo dispăruse Alice.
Toată lumea înțelegea starea fetei. Cu toții încercau să nu intre în contact prea mult cu orfana căci orice cuvânt greșit rostit avea consecințe nu tocmai plăcute.
Crăciunul se apropia tot mai mult. Imensa sală de activități fusese decorată de Gertrude, Felicia, Adelaida și Brittany.
Gertrude își vedea de treabă, fără a le băga în seamă pe celelalte.
- Poate ne spui și nouă ce s-a întâmplat ieri cu Alice, rosti îngâmfată Brittany.
Moore se uită la ea cu un dispreț total. Se înțelegeau ca pisica și câinele de bine.
- Nu te băga în problemele mele.
- Aha! Deci e o problemă, nu un conflict.
Deja enervată de comportamentul adolescentei, Gertrude spuse:
- E o problemă dintr-asta, de care... Nu trebuie să știi tu...
Toate fetele se opriră din activitățile lor. Zâmbind fudulă, Brittany se apropie de ea.
- Ia să vedem... Domnul Moore este fratele unei doamne Moore care, prin căsătorie, a devenit Smith. Soții Smith au avut un fiu, parcă. Acesta s-a căsătorit. Nevasta era orfană. Ea avea doar o soră mai mică, pe care o îngrijea. Mai știu că mirii au murit datorită unei boli contagioase. Sora mai mică a ajuns la un orfelinat. Aceasta este Alice.
Câtă stupoare! Celelalte copile tremurau șocate la auzul veștii!
- Mai pe scurt, continuă amuzată Brittany, cumnata regretatului verișor al tău e Watkins. Încă un detaliu ciudat: cum se face că atâți membri ai familiei tale au fost uciși de o singură epidemie?
Gertrude fierbea de nervi.
- Ipocrito! urlă ea. Nici nu știi ce va fi de tine când află doamna Robertson că te-ai strecurat în biroul ei...
- Nici nu va afla, zise comodă Brittany. Mă duc după tapet.
Dispăru.
Gertrude se așeză pe unul dintre scaune. Își cuprinse fața cu mâinile și începu să plângă în hohote. Felicia și Adelaida erau uluite de ceea ce tocmai auziseră. Era, oare, acesta motivul pentru care Moore și Watkins nu se îmțelegeau? Dar cu ce influența legătura de sânge dintre cele două? Era vreun lucru de care nimeni nu trebuia să știe...?
Un nou mister cerea să fie rezolvat. Adelaida nu-și putea deconecta mintea de la acesta, dar nici nu voia să se concentreze asupra lui. Cu toate acestea, voia să afle ce se întâmplă. De felul ei, era exagerat de curioasă, însă nici pricepută în a-și stăpâni dorința de ști chiar tot.
- Edith o să desfacă situația! își spuse.
Ne revedem după o lungă perioadă de timp în care am uitat complet că am un capitol în ciornă.
Voiam să spun că am o nouă carte, „De-ale inimii", ce se încadrează la poezie (:
O găsiți pe profilul meu (:
Goodbye.
CITEȘTI
Tată
Ficción General„Lumea nu e a celor care pot, ci a celor care vor" Niciodată nu vei reuși să îți ascunzi sentimentele în totalitate. Indiscutabil cineva îți va descoperi nemulțumirile sau amintirile care te frământă. Edith a încercat să uite...
