JULIE'S PART.
Am intins mana pe noptiera, doborand ceasul. De ce e setata alarma? Am deschis un ochi, privind fereastra. Soarele stralucea puternic iar copacul din curte se unduia in adierile vantului. M-am intors pe o parte, apoi m-am rostogolit pana am cazut jos. M-am ridicat in sezut si m-am rezemat de pat, trecandu-mi mana prin par. Am facut o scurta recapitulare in capul meu, la ceea ce se intamplase, apoi am respirat adanc. M-am ridicat sprijinandu-ma cu o mana de marginea patului si m-am indreptat spre baie.
Stateam in fata oglinzii si priveam fata ce nu semana deloc cu mine. Aveam cearcane, ochii imi erau rosii, iar buzele erau uscate. Dare de rimel imi acopereau obrajii ce acum erau palizi. Aratam ca un bulgare de zapada, imbibat in cerneala neagra. Am tras de nas si mi-am scos periuta de dinti,punand pasta pe ea, apoi am inceput sa imi frec dintii cu miscari bruste si apasate. Dupa ce mi-am clatit gura, scuipand sange din cauza felului brutal in care lovisem gingiile, mi-am tras tricoul peste cap, aruncandu-l in cosul de rufe, apoi pantalonii si lenjeria, intrand in dus.
Apa era fierbinte, poate prea fierbinte, dar imi impunea o stare de relaxare si comfort, asa ca mi-am lasat capul pe spate, lasand apa sa curga peste fiecare particica a corpului.
Dupa ce m-am schimbat intr-o pereche de pantaloni de trening gri si un maieu negru, ce imi lasa soldurile la vedere, am luat un hanorac cu fermoar si l-am legat de talie,coborand scarile. Am intrat in bucatarie, fiind gata sa mananc micul dejun pregatit de mama, dar tot ce am gasit a fost un bilet verde pe frigider pe care scria :
"Eu si Joseph am plecat inapoi in Birmingham, am gasit un cumparator pentru casa. Niall a insistat sa ramana cu tine. O sa ne intoarcem curand!
xMama."
Cand am ridicat privirea de la biletul lipit pe frigider, am observat ca Niall era in curte. Am scos doua boluri, punand cereale in fiecare, apoi laptele din frigider, care mi-a scapat din mana. Mi-am dat ochii peste cap si m-am aplecat sa iau cutia, care din fericire, nu se sparsese. Am turnat lapte peste cerealele colorate, apoi am deschis geamul si l-am strigat pe blondul care jongla cu o minge de fotbal. Nu avea tricou. Cand s-a intors spre mine, ochii mi-au zburat direct pe V-line-ul sau. Avea o busola tatuata pe partea dreapta a abdomenului, iar pe piept avea "Mom's my angel ". Parul lui era ravasit, iar zambetul lui larg a scos la iveala dintii imaculati.
"Neata!" am ranjit eu.
"Dimineata a fost cand m-am trezit eu." a spus el razand.
"Hai, am pregatit micul dejun." am spus eu, ignorand comentariul lui.
"Credeam ca ai facut ceva mai...nu stiu...complicat?" reprosaza el, zambind cand se aseaza la masa.
"Ha-ha."
"Am glumit."
"Daca mai vorbesti mult se vor inmuia cerealele." am spus eu, in timp ce rontaiam micile cerculete cu miere.
"Mie imi plac moi."
"Ugh." am pufnit eu ironic, strambandu-ma.
"Hei!" a strigat el, dezvaluind din nou zambetul si lasand sa-i scape cateva rasete.
Dupa ce am pus ambele boluri in chiuveta, am urcat in camera mea, incaltandu-ma in freeruns si am iesit pe usa urmata de Niall, care imbraca un tricou alb.
"Unde mergi?" spune el, incercand sa tina pasul du mine.
"Nu stiu." am raspuns, aproape razand.
YOU ARE READING
He's so strange...- I.His Everything
Fanfic[HS] "Sentimentele pe care le simt fata de tine ma poarta dincolo de limite, spre cea mai dulce si periculoasa obsesie." a spus ea. "Stii ce insemni pentru mine si nu o sa te las sa uiti asta!" a fost tot ce a zis el.