My life - The beginning

Capitolul 2

Dimineață m-am trezit la ora 9:00. M-am pregătit de plaja și am mers sa o anunț pe mama.

- Mama, eu plec la plaja. Probabil o sa ajung doar pe la vreo 16:00.

- Asa de târziu Evelyne? O sa faci insolație.

- Dar nu stau la plaja pana la patru. Azi e deschiderea la 13:30 și o sa cunosc noua scoală.

- Am uitat. Dar nu poți merge la scoală imediat ce ieși de la plaja. Trebuie sa faci un dus și sa mănânci. Și cum o sa ajungi la scoală singura?

Nu trebuie sa fac dus. Nu e ca și cum m-as arunca în noroi și după as merge la școală. E doar niște apa sărata și mie îmi place. Dacă celorlalți nu le place, asta e, problema lor.

- Mi-am pus ceva sa mănânc și nu trebuie sa fac dus. Îmi place cum miros când ies de la plaja. Și stai liniștita ca ajung bine la scoală, caut pe telefon sau întreb pe cineva dacă ma pierd, sau ceva. Acum plec. Pa.

- Dar...

Prea târziu sa mai zică ceva pentru ca am ieșit. O sa ma certe când ajung, dar își face atâtea griji pentru nimic. Nu mai am cinci ani.

***
Am ajuns la plaja pe la 9:45, asta înseamnă ca pot sa stau cam trei ore înainte sa plec înspre scoală. Împrejurimile sunt foarte frumoase. Am văzut niște locuri frumoase în drumul spre plaja. Un parc asa frumos pe unde as putea patina, asta dacă as avea role. Trist.

Plaja asta e frumoasa. Nisipul este mai mare, nu îmi prea place pentru ca îmi zgârie tălpile. În zilele următoare, când o sa am timp, o sa încerc și alte stațiuni. Vreau sa cunosc mai multe locuri, sa nu merg mereu în aceleași.

Mi-am lăsat lucrurile pe nisip și am mers în apa. Sunt valuri și apa e plina de alge asa ca am mers mai departe de mal unde erau mai puține.

***
A trecut o ora de când sunt aici și parca mi se face somn de la soare. Ca întotdeauna, de altfel. Ar trebui sa stau cu ochii deschiși, dar mi-e imposibil.
După ceva timp aud pe cineva așezându-se lângă mine.

- Harry? Ce faci tu aici?
De ce e aici? Și cine se îmbracă în negru pe căldura asta? Sunt 30°C afara.

- Buna și ție. Sunt bine, mersi. Și tu?

- Vai, dar ce glumeți suntem de dimineața.

- Deci, cum ești?

- Sunt bine, mersi. Acum ce faci aici?

- Nu pot sa vin la plaja?

- Poți, dar nu lângă mine. Mai este mult loc pe plaja unde ai putea sta.

El zâmbește în continuare de când a ajuns. E normal? Va zic eu, nu e. Zâmbetul ala ma face sa uit ce vreau sa ii spun cu adevărat. Ca are un zâmbet asa de frumos asa de ... Doamne, nu. Nu ma face sa uit nimic. Trebuie doar sa îl alung.

- Visezi cu ochii deschiși, Eve? Visai la mine cumva ?

O sa ii șterg eu zâmbetul ala pervers de pe buze. Doar trebuie sa aflu cum.

- Nu, nu visam cu ochii deschiși și cu siguranța nu la tine. Și de ce îmi spui Eve?

- Sigur, sigur. Eve e o prescurtare de la Evelyne dacă nu știai.

- Da, doar ca nimeni nu îmi spune asa.

Eve.. Suna asa bine spus de el.. Trebuie sa încetez, e mai mare ca mine. Kev mi-a zis ca Harry are 22 de ani. Asta înseamna cinci ani diferența, deci sigur nu e bine.

- De ce nu ? Atunci cum te striga? Doar pe numele complet?

- Cam asa..

- Atunci n-o să-ți mai spun Eve dacă...