Sângele Evei (Completa)

Capitolul 39:Soul mate but not his?

„Legatura dintre sufletele pereche merge mai departe decat "pana moartea ne va desparti" pentru ca dragostea adevarata nu moare niciodata." (Richard Webster)

**********************

Primul instinct fusese sa ma duc după el, dar cu mana pe clanta începusem sa ma răzgândesc.
În primul rand unde sa îl caut?Probabil dispăruse în pădure iar eu ma lecuisem de ea acum 1 ora.Nici sa incep sa strig de nebuna prin pădure nu mi se părea o idee buna dacă voiam sa evit primul motiv și riscând ca în loc sa ma audă David sa îmi răspunde vreun lup de data asta, sau chiar vreun prieten apropiat al ursului dorind răzbunare.Dar cel mai important motiv care ma împiedica sa deschid ușa era..ce naiba sa ii spun dacă îl chem înapoi?
Adevărul?
Neah!Doamne ferește!
Fusesem destul de clară ca noaptea aceea nu se va mai repeta intre noi,asa ca nu puteam sa ii dezvălui ca tot ce simtisem fusese exact opusul a ceea ce gândea el.
Injur cu voce tare și dau drumul clantei retrăgându-ma din fata ușii de parca ar avea foc pe ea.Ma întorc la trusa de prim ajutor și o iau cu mine la etaj terminând ce începuse el mai devreme,în oglinda mica din baie.
Deși as fi preferat ca rănile sa îmi fie mângâiate de alte degete..am terminat în câteva minute,ceea ce probabil noua ne-ar fi luat o ora ținând cont ca el nu se grăbea deloc.
Mi-am tras pe mine alt tricou și am coborât înapoi cu gândul sa mănânc ceva,sau sa beau niște apa,sau sa verific dacă venise înapoi.
Dar nu era.Simtisem parca ca am sa cobor degeaba și ma întrebam decand corpul meu știe când el este prezent sau nu?
Avea sa se lumineze de ziua în curând iar atunci va fi nevoit sa se întoarcă oricum.
Am tras cu grija toate perdelele în casa parca pregătind venirea sa.Mi-am luat o sticla cu apa sus ca sa nu fiu nevoita sa mai cobor când doarme dar mai ales sa evit întâlnirea cu el.Mai bine îl lasam sa creadă ca îmi fusese scârbă de monstrul din el decât sa știe adevărul despre cat îl doresc.
Abia când am închis ușa în spatele meu și ma îndreptam spre perdelele mele negre sa le trag, am auzit ușa de la intrare izbindu-se cu putere,semn ca venise.
Mi-am ignorat iar instinctul de a ma duce jos asa ca m-am pus în pat prefacandu-ma ca dorm în cazul în care ma controla.
Abia peste 10 minute a deschis ușa iar eu mi-am muscat buza stand cu spatele la el când i-am simțit prezenta în camera de parca corpul meu reacționase imediat la electricitatea dintre noi.Cel puțin a mea căci ma atrăgea ca un magnet și parca știam dacă este sau nu în apropiere numai prin simplu fapt ca îl simțeam în fiecare fibră și por.
Nu a înaintat căci nu i-am auzit pașii,în schimb a închis ușa plecând,iar eu am respirat ușurata de parca camera se aerisise odată cu lipsa lui din ea.
M-am întors pe spate cu ochii în tavan cugetand pe îndelete la senzațiile stranii pe care le simțeam.Citisem odată o carte despre mitologia greaca,mai mult pentru ca era plina de arătări magice, iar Academia voia sa ne informam cat mai mult despre orice creatură diferită de oameni în speranța că poate ne vor ajuta vreodată, dar ma îndoiesc ca în zilele noastre Medusa ar mai fi avut descendenți.
Ar fi cam greu sa iti mai ascunzi șerpii de pe cap.
Mitologia greaca ma invatase ca la început oamenii aveau patru brate, patru picioare si un singur cap cu doua fete. Si pentru ca Zeus se temea de puterea lor, i-a despartit în jumatati, condamnandu-i sa-si petreaca întreaga viata cautându-si jumatatea care sa-i completeze.
Suflete pereche ii denumeau mai târziu legendele.
Atunci când întâlnesti un suflet pereche, esti capabil sa renunti la orice s-ar opune si sa învingi orice ti-ar sta în cale. Te cufunzi în inima si îl simti acolo. Tacerea capata mii de nuante. Îl poti simti de la distanta. Îl poti simti în toata complexitatea lui, ca si cum l-ai cunoaste de mii de ani. Este ca si cum nu mai astepti nimic de la celalalt, pentru ca ai deja totul. Simplul fapt ca stii ca exista îti este suficient.
Eu luasem în ras povestea căci nu credeam în suflete pereche sau mitologia greaca, dar îmi spusesem clar ca în viata asta nu am sa îmi întâlnesc perechea.
Căci cartea specifica clar ca exista si suflete pereche care, nu pot fi împreuna niciodata, suflete sortite într-un fel tristetii si durerii neîmplinirii. Atunci îti spui: sufletul meu pereche e pierdut, îl voi regasi poate, cândva, într-o alta viata?!
Eu cu siguranță aveam sa îl întâlnesc în altă viata.Cel putin asa mi-am spus atunci..
Dar acum..cand am trăit pe propia piele toate aceste senzații încep sa ma întreb dacă grecii nu aveau cumva dreptate..
Deși soarta avea sa rada iar de mine dacă se adeverea ca sufletul meu pereche sa fie exact omul pe care plănuisem atâția ani sa îl omor, dar mai ales ca făcea parte dintr-o specie pe care mi-o doream extinsă de pe fata pământului.