PREJUDECĂŢI (II)

Cap. 4

Robert

Ce naiba se întâmplă? De câte ori o văd vreau s-o jignesc, simt că mă enervez şi nu o pot lăsa în pace. Dar de ce? De ce nu mai pot să mă feresc de ea, aşa cum am făcut ani de zile? De ce noaptea trecută am stat şi am băut în garajul alor mei, iar de dimineaţă nu mă puteam trezi? Am făcut-o doar când am auzit-o pe mama spunând că trebuie să sosească Roland cu familia lui şi eram sigur că ea n-ar lipsi pentru nimic în lume la aceste întâlniri unde vin toţi şi de la care în ultimii ani m-am fofilat. Şi al naibii dacă înţeleg de ce îmi vine mereu să o sărut, credeam că mi-a trecut această dorinţa pe care am avut-o din copilărie.

Ieri când am sărutat-o am crezut că mi-a plăcut pe motiv că băusem şi pentru că a fost prima dată, dar azi de ce mi-a plăcut? De fiecare dată când o văd mă atrage şi mă enervează lucrul ăsta la culme.

Nu cumva jignind-o îmi ignor sentimentele? Ce sentimente Robert? Ai luat-o razna? Alea erau nişte copilării!

La naiba, am lăsat-o lipită de perete şi am plecat, cu toate că am văzut în ochii ei uimire şi durere! Eşti un tâmpit Robert!

Ies din baie şi încep s-o caut din priviri prin casă, curte şi foişor, dar nici urmă de ea.Toţi sunt aprinşi în discuţiile lor, bărbaţii vorbesc de politică şi ştiu sigur că n-o să termine prea curând, au mult de criticat referitor la conducerea proastă a ţării, iar femeile ...despre ce naiba vorbesc ele?

-Ronna a avut noroc şi cu voluntariatul de la şcoala unde a lucrat soacra ta, îi spune Alina mamei.

-A lucrat cu copiii care vin din medii defavorizate şi au risc mare de abandon al şcolii, iar asta s-a considerat experienţă, pe lângă rezultatele de la facultate aşa că au preferat-o pe ea, iar de săptămâna viitoare începe serviciul, continuă în timp ce stau cât mai aproape de ele şi trag cu urechea.

Nu ştiu mai nimic de Ronna, n-am vrut să aflu nici un detaliu, iar când discuţia din casa mea ajungea la ea, plecam fără să-şi dea seama cineva că sunt deranjat. Informaţiile din ultima zi mă surprind. Toată lumea o laudă că a învăţat bine, a terminat şefă de promoţie, acum am aflat că a lucrat ca voluntară cu copiii săraci şi că a obţinut un post la asistenţa socială de la primărie.

Ştiam că-i plac copiii încă din copilărie, când avea o păpuşă urâtă primită de la bunicul ei Fidai şi pe care ne punea să avem grijă de ea cât îi făcea ea de mâncare. Dacă o lăsam jos din mână şi nu o legănam începea să plângă până veneau mamele noastre şi ne certau pe mine şi pe Andrei că suntem egoişti şi obraznici, iar ea e fetiţă, iar noi trebuie să avem grijă de ea. Din cauza la hidoşenia aia de păpuşă am fost pedepsiţi două zile în casă, pentru că m-am luat după ideea strălucită a lui Andrei şi am aruncat-o în wc-ul meu din curte. Ronna a căutat-o peste tot şi când a văzut că n-o găseşte a inceput să plângă şi nimeni n-a potolit-o, ba chiar Roland a plecat la oraş să-i cumpere alta, să nu mai sufere prinţesa lui. După ce ne-au luat la întrebări şi şi-au dat seama ce-am făcut, mamele noastre ne-au pedepsit. După câteva ore a apărut şi taică-su cu o altă hidoşenie pentru că n-a găsit una la fel, iar Ronna a înţeles şi n-a mai plâns. Când toţi nu erau atenţi, a venit la noi cu buzunarele pline de bomboane şi ciocolată şi am mâncat împreună. Asa a fost Ronna! O alintată de toată lumea, fiind singura fetiţă din grup, dar cu un suflet bun.

Ah, Ronna! Unde eşti? Ce amintiri frumoase am cu ea, dar pe care le distrug cu tâmpeniile mele şi nici măcar nu-mi dau seama de ce! De fapt ştiu de ce! E aceeasă veche rană...l-a preferat pe el în locul meu!

Mă ridic şi trec pe lângă gemeni şi fratele meu care îşi arată tot felul de aplicaţii tâmpite pe telefoane. Mai devreme mă atrăgeau toate subiectele, dar acum...e plictisitor. Aşa că mă retrag în camera mea şi mă bag la somn, am nişte restanţe din cauza unor buze moi şi a unor ochi frumoşi.