PREJUDECĂŢI (II)

Cap. 9

Ronna

Chiar dacă încerc să par cât de serioasă pot, tot îmi simt obrajii luând foc. Dana şi mama s-au dus la bucatărie să scoată friptura din cuptor, iar eu am rămas să aşez masa ajutată de Robert, care mai mult m-a ,,aranjat''  pe mine. M-a înghesuit prin toate colţurile şi ne-am sărutat fiind cât pe-aci să fim prinşi de Dana.

Îl aud pe tata intrând pe uşă şi vorbind cu cineva, ceea ce mă face să mă duc să-l întâmpin.

-Ronna! De când nu te-am mai văzut! vine şi mă pupă pe obraz Arnăut.

Chiar nu l-am mai văzut de vreo doi ani. Ultima oară, a venit cu tata acasa, atunci când l-a sfătuit cum să înceapă legal o afacere cu maşini second-hand. Nu mai ştiam nimic de el, cu toate că m-am întâlnit mereu cu mama lui, fiind vecină cu bunica Zina.

-Hai, intră! îi face semn tata, în timp ce el se duce după mama la bucătărie.

Bineînțeles ca trebuie s-o sarute, altfel lesina!

Îl conduc în living unde îl găsesc aşteptând curios, pe Robert, care se ridică şi dă noroc bucuros de întâlnire. Suntem de-o seamă, iar el e unul dintre băieţii cu care am crescut şi cu care m-am jucat tot timpul.

-Robert! Ce surpriză! Nici pe tine nu te-am mai văzut de ani de zile!

-Da. Ce mai faci? Pe unde mai umbli? îl întreabă Robert şi aşteptăm nerăbdători răspunsul lui.

-Stau in oraş, mi-am deschis un parc auto cu câţiva ani în urmă. Am avut puţină treabă cu Roland şi m-a invitat la masă...cu ocazia asta chiar mă bucur că v-am reîntâlnit!

E schimbat! S-a maturizat, e îmbrăcat elegant şi se vede că-i merge bine.

-Hai, să ne aşezăm! Bună, Arnăut! intră şi mama cu un platou de mâncare, urmată de Dana care aduce şi ea unul.

Îl observ pe Robert cum se coteşte şi aşteaptă să vadă unde mă aşez pentru a sta lângă mine. Nu mai vreau să-l chinui şi îi fac loc alături de mine, chiar în faţa noastră, stând Arnăut care mă priveşte cam insistent. Ştiu că mă plăcea când eram mică, de fapt familia lui s-a rugat mereu de tata să ne logodească, dar spre bucuria mea el a refuzat.

-Vai, Arnăut! Cum îţi merge? Nu te-am mai văzut de foarte mult timp, îl intreaba si Dana zâmbind.

-Îmi merge foarte bine. Am făcut liceul şi mi-am deschis această afacere datorită domnului Roland şi pentru asta o să-i rămân veşnic recunoscător!

-Eu doar te-am sfătuit, tu ai făcut totul! îi răspunde tata mândru că un rrom, ajutat de el, a reuşit în viaţă prin muncă.

Îi simt mâna lui Robert urcând pe piciorul meu în timp ce pare atent la conversaţia celor din faţa lui. Rămân înţepenită, doar ochii mi mut de la unul la altul să văd dacă au observat ceva ciudat la mine şi mă bucur când văd că toţi sunt acaparaţi de conversaţia cu Arnăut. M-am schimbat pe fugă până să se pună masa, luându-mi o fustă până la genunchi pe sub care el îşi plimbă mâna nestingherit.

La naiba! Abia pot să mai înghit!

Mă uit la tata care îşi învârte furculiţa prin farfurie şi-mi imaginez ce ar face dacă l-ar vedea că pune mâna pe prinţesa lui. Sunt sigură că i-ar înfinge furculiţa în gât, chiar dacă este băiatul prietenului său cel mai bun.

-Şi, tu Robert? Ai ajuns poliţist? Mereu ţi-ai dorit să fii ca tatăl tău! 

-Da, a ajuns! De mic ne alerga prin casă cu pistoalele, mai ţii minte Alina? ne spune Dana şi ne face să râdem.