PREJUDECĂŢI (II)

Cap. 41

Robert

      Mă simt obosit. M-am trezit destul de greu după doar vreo câteva ore de somn şi am făcut exces de cafea pentru a rezista toată ziua. A fost ultima zi de lucru, înainte de nuntă. Mâine plecăm cu toţii la sat şi ajutăm la tot ce mai trebuie făcut, iar vineri e mult aşteptata zi. Am avut câteva discuţii destul de aprinse la telefon, cu Fidai, pentru alegerea zilei de nuntă, el vrând miercurea, iar eu sâmbăta, până Roland a venit cu soluţia, astfel încât să nu fie ca niciunul şi începem vineri. Bineînţeles, că  vor să ţină trei zile ca la ei, dar pe mine nici nu mă mai interesează atâta timp cât Ronna o să fie în sfârşit a mea şi îmi va purta numele. 

    Zâmbesc la gândul cum micuţa mea pronunţa încontinuu aseară, în maşina parcată în faţa casei ei, ,,Ronna Cozma!", ,,Doamna Cozma!" , ,,Doamna Cozma Ronna!" .

Ah , ce bine sună!

O aştept să iasă din primărie de vreo jumătate de oră. Şi pentru ea este ultima zi de lucru din această săptămână, luându-şi liber şi tocmai de aceea întârzie şi lucrează mai mult, rezolvându-şi toate hârţoagele. N-am mai venit la prânz, dar am comunicat prin câteva mesaje şi nu este deloc acelaşi lucru. 

La naiba, mi-e foarte dor de ea! 

Aseară după ce am ieşit din bar, ne-am plimbat puţin pe străduţe, apoi am mai stat vreo oră în faţa casei, hârjonindu-ne ca doi adolescenţi. Cu toate că eram obosiţi, tot nu vroiam să ne despărţim, trăgeam de timp şi găseam fel de fel de motive şi discuţii. Dar de vineri vom sta tot timpul împreună şi n-o să mai fie atât de dureroasă separarea. Am stabilit să locuim la bunicii mei până rezolvăm cu banca, urmând imediat să ne mutăm cum primim acceptul. Singura dorinţă pe care şi-a exprimat-o a fost să ne căutăm un apartament cu trei camere, una fiind pentru viitorul nostru copil.

-Vrei doar unul? am întrebat-o mirat, ştiind că-i plac mult copiii.

-Vreau doi, un băiat şi o fată! Dar tu?

-Câţi vrei tu! Dar,... te anunţ că începem de vineri noapte conceperea unuia! 

Şi-a întors capul spre mine cu o privire şocată pe care nu i-o pot uita nici acum, ba chiar mă amuză şi după atâtea ore în care nu ne-am văzut.

Sunt sigur că vineri noapte n-o să mai rezist să ştiu că e soţia mea fără s-o am şi oricum trebuie să joace panarama aia de cearceaf, cum e obiceiul la ei.

Ce obicei tâmpit! La cum o stiu pe Ronna, o sa se rusineze atât de tare încât abia o s-o conving să iasă din cameră, nu că aş vrea neapărat dar măcar până pleacă invitaţii. Cum naiba să mergi în cameră să faci dragoste, iar apoi să iau dovada şi să le-o arăt la toţi cei prezenţi, mândrindu-mă că ea este demnă să-mi fie soţie? O să încerc să scap, dar după cum am observat rudele ei doresc foarte mult acest lucru, e mândria şi prestigiul lor, mai ales că Ronna nu mai este o copilă şi a trăit mult între români, departe de ochiul vigilent al celor din ţigănie. Cred că şi Roland îşi doreşte mult asta, să le arate ce prinţesă a crescut!

Parcarea începe să se golească, iar afară se întunecă uşor. Iubita mea întârzie să-şi facă apariţia, iar pe mine aproape mă ia somnul.

Hai, Ronna! Hai, odată! N-o să-ţi facă nimeni statuie, iubito!

Stau răstignit pe scaunul lăsat în jos şi pândesc ieşirea din primărie, dar sunt distras de o maşină care se tot învârte prin parcare. Dacă era aglomerat mai ziceam că-şi caută un loc, dar aici e aproape pustiu aşa că locuri sunt câte vrei şi unde vrei. 

Poate aşteaptă pe cineva!

Se hotărăşte până la urmă şi o parchează mai în faţă, dar nu coboară nimeni cu toate că are farurile stinse. Mă uit mai atent la maşină, dar n-o recunosc. Cea care ne-a urmărit era albă, iar aceasta e roşie.