PREJUDECĂŢI (II)

Cap. 37

Robert

Mă uit la el de ceva vreme şi încerc să-l fac să-mi vorbească, să-mi spune ceva, orice tâmpenie de-a lui e bine venită acum. Deja mă sperie, din tipul care tot timpul trăncăneste  n-a zis absolut nimic de mai bine de jumătate de oră în care a băut trei pahare de whisky.

-Deci? Ce s-a întâmplat? încerc din nou să deschid subiectul pe care l-a evitat de când am intrat în bar şi l-am întrebat prima dată.

-O iubesc, frate! O iubesc! Asta s-a întâmplat, spune cu o voce spartă şi arată ca şi cum toate corăbile i s-au scufundat.

-Păi,.. şi de ce ar fi asta o problemă? Ştiam că o iubeşti, se vede după faţa ta că eşti în limbă după ea, dar aşa te comporţi cu femeia pe care o iubeşti? O faci în toate felurile?

-Ai văzut-o şi tu că mă ia de fraier. În ultimul timp a fost foarte rece cu mine şi a început să mă ţină la distanţă invocând fel de fel de motive tâmpite. Azi am vrut să-i fac o surpriză şi să o văd, măcar puţin, dar nu mă aşteptam să o găsesc râzând la păpuşa Mupet. M-a durut al naibii de tare s-o văd aşa , vorbind cu altul când cu mine refuza, spunand că n-are timp şi mă expediază tot timpul.

-Mie mi s-a părut că tipul ăla  n-are nici o treabă cu ea, probabil sunt doar colegi! Dar oricum ar fi, ai reacţionat prea urât, omule! 

Îşi închide ochii şi stă câteva clipe aşa, apoi îşi duce paharul la gură şi-l goleşte cerând altul barmanului care se grăbeşte să- i aducă.

-Vrei să te faci praf de la ora asta?

-Sunt deja praf! Am ajuns de rahat din cauza ei, nu pot dormi şi nici acasă nu-mi vine să mă duc. Casa mi s-a părut atât de pustie în ultimele zile încât am avut impresia că mă sufoc. Să-mi bag piciorul, dacă îmi dau seama ce mi se întâmplă! spune disperat.

-Eşti îndrăgostit! Bun venit în grup!

-La dracu cu dragostea asta! Mi-am găsit şi eu de cine să mă îndrăgostesc! De una care mă minte şi mă joacă pe degete cum vrea ea.

-Nu ştiu ce să zic..., dar... Ioana nu pare genul de femeie arivistă! îndrăznesc să-i spun ceea ce gândesc şi mă ţintuieşte cu privirea lui verde.

-Aşa am crezut şi eu, dar spune-mi de ce naiba era cu ariciul ăla?

-Andrei eşti nervos şi de aceea ai reacţionat ca un tâmpit, dar îţi spun sigur că între ei doi nu este nimic intim. 

-Cine îţi spune asta, nasul tău de poliţist? spune zeflemitor şi dacă n-ar fi atât de supărat cred că i-aş da una în pupătoare.

N-a mai luat-o de mult timp de la mine şi cred că i-ar trebui una, ... de la oricine, aşa poate îşi va reveni şi nu ar mai face tâmpenii.

- N-am crezut că voi simţi aşa ceva vreodată. M-am schimbat pentru ea, m-am apucat serios de treabă şi-mi dau silinţa să învăţ de la cel mai bun cu toate că deocamdată sunt ,,omul bun la toate''.

-De la cine?  întreb curios.

-Cum de la cine? De la socrul tău! E foarte bun în meseria lui, e serios şi munceşte foarte mult, dar mai presus de toate este un familist. Îl admir şi îmi doresc să fiu ca el. 

Andrei îl admiră pe Roland?  Asta e ceva!

-Ştii, câteodată mai vine la cabinet câte o femeie mai frumoasă la care taică-miu salivează, dar imediat este luat în colimator de maică-mea şi nu mai îndrăzneşte nici să ridice privirea. Dar, Roland e singur acolo şi ar putea să-şi facă de cap, măcar să flirteze, dar se poartă foarte profesional cu ele, de parcă nici n-ar observa cum îşi pun picior peste picior şi-l privesc ademenitor. El îşi face treabă, iar la prânz fuge s-o ia pe Alina de la muncă şi vine după vreo două ore şi îşi continuă munca. Pe biroul lui are o poză cu toată familia şi din când în când îl găsesc uitându-se cu un mic zâmbet la ea. Vreau şi eu  aşa ceva! Iar asta am vrut-o cu Ioana, îmi spune întristându-se iar.