PREJUDECĂŢI (II)

Cap. 33

Ronna

Trebuie să fac ceva, nu-i mai pot lăsa să se certe din cauza mea! Au început iar, după câteva ore, când s-a întors acasă bunicul, iar acum e susţinut şi de băiatul lui. Ei şi-au ales ţigănci şi nu li se pare normal ca eu să mă mărit cu un român.

Îl urmăresc pe tata cum abia mai poate rămâne calm, mai ales acum când ţipă la el că e prea slab şi că mereu a fost condus de femeia lui. Bunicul e foarte înverşunat şi nu vrea deloc să cedeze, dar mă surprinde c-o atacă atât de dur pe mama. Sunt sigură că ţine la ea, nici n-ar avea cum altfel! Mama mereu îi ascultă şi se comportă exact cum vor ei, nici n-ai zice că nu este ţigancă. Se îmbracă, vorbeşte, găteşte şi respectă toate tradiţiile rromilor, iar el se mândreşte cu asta, dar acum loveşte în ea, ştie că aşa îl atacă pe tata cel mai mult.

-Recunoaşte, Roland! Mereu ai fost sub papucul ei şi ai făcut doar ce a vrut ea! îi repetă pe un ton batjocuritor.

-Alina a renunţat la tot pentru mine şi s-a purtat ca o adevărată noră cu voi...., dacă nu ai observat asta până acum.., atunci îmi pare rău pentru tine! îi răspunde tata destul de calm, dar foarte rece şi nu-şi ascunde dezamăgirea de pe faţă.

Se ridică şi pleacă în camera lui, singur. Mama rămâne lângă mine şi nu spune nimic, nu se observă nimic pe faţa ei, doar priveşte scena din faţa ei în care persoanele la care ţine cel mai mult au o dicuţie aprinsa despre ea, ca si cum nu ar fi prezentă.

Trebuie să fac ceva! Dar ce Ronna? Ce-ai putea sa faci?

Mă apropii uşor de bunicul care bombane intruna şi rămân în faţa lui.

-Îl iubesc, bunicule!

Pentru prima dată de când am venit la ţară, mă priveşte şi pufăie dispreţuitor când îmi aude cuvintele.

-Iubire! Tu nu ştii ce este iubirea!

-Ba cred că sunt destul de mare să ştiu asta! îi răspund fermă, conştientă că-l enervez mai tare decât este.

-Păi, eşti prea mare, de asta ai ideile astea! Dacă mă asculta taică-tu acum erai măritată bine cu un băiat bun d-al nostru şi aveai şi copii, dar de...! El s-a luat după maică-ta şi te-a dat la şcoală până acum! Ce-are ăla mai bun decât Arnăut al nostru? Dacă nu-l vroiai pe Arnăut, căutam altul care să te îmbrace în aur, dar ăsta ce-ţi dă? N-are nimic! Tu eşti singura fată a noastră, eşti lumina ochilor mei şi vrei să mă omori acum?

Mă dor cumplit vorbele lui răstite. Se uită la mine de parcă am făcut cel mai mare păcat din lume şi l-am dezamăgit.

-E băiat bun şi mă iubeşte! Nu asta e important? îi răspund încet.

-Tu meriţi multe, iar băiatul ăsta nu poate să-ţi dea! Ştiu că e băiat bun şi familia lui este, dar tu trebuie să te măriţi cu unul de-al nostru, altfel toţi te vor îndepărta. Crezi că el o să te lase să vii la noi, să vorbeşti tigăneşte sau să te îmbraci cu hainele noastre?

Ah, are dreptate! Ştiu asta, dar nu pot renunţa nici la Robert!

M-am gândit la problemele astea din când în când, dar în ultima săptămână am realizat cât de adevărat este ceea ce-mi spune bunicul acum. De câte ori îl conduceam pe Robert bombănind că nu mai rezistă fără mine, mi-am dat seama că în curând ne vom muta împreună. Ma bantuie multe intrebari de atunci si sufletul meu este impartit intre ratiune si iubire. Oare cum va fi viaţa noastră? Sigur vom locui la oraş pentru că avem serviciile acolo, dar unde? N-am vorbit niciodata despre detaliile astea, de cate ori ne intalnim suntem prea infometati si plini de dorinta de a ne atinge si saruta decat de a discuta.