PREJUDECĂŢI (II)

Cap. 10

    Robert

-Te rog, Ronna! stau în faţa ei şi fac o faţă de căţeluş plouat şi abandonat.

Observ cum începe să mustăcească, chiar dacă pufăie şi îşi dă ochii peste cap.

-Hai, Piti! încerc din nou şi de data asta sunt convins că am reuşit s-o fac să meargă cu mine.

Mă uit atent de jur împrejur dar nu văd niciun ochi curios nici pe stradă şi nici în curtea Zinei, aşa că pornesc rapid după ce ne-am urcat în maşină. Întorc şi mă îndrept spre intrarea în sat,unde cunosc un drum care duce spre o pădurice. Pe acolo trec rar maşini sau căruţe şi vom putea sta de vorbă nederanjaţi. Nu spune nimic, doar priveşte prin parbriz cu toate că sunt sigur că şi-a dat seama că-mi întorc capul mai mereu spre ea. Nu vrea să mă bage în seamă, aşa că stă nemişcată în poziţia ei, făcându-mă să mă foiesc stânjenit.

Ajungem la locul la care m-am gândit şi e exact cum îl ştiam, pustiu. După ce opresc mă întorc în scaun spre ea, dar tot nici o reacţie.

Ambiţioasa mea! La naiba ,ce frumoasă e! Aşa puţin îmbufnată şi cu postura asta mândră şi dreaptă mă fascinează mai mult.

-Ronna? Nu vrei să te uiţi la mine?

Nimic! Ca şi cum nu mă aude.

Întind mâna şi o ating cu vârful arătătorului pe obraz, până ajung în dreptul buzelor, conturându-le. Privirea îmi este atrasă de sânii ei care sunt scoşi în evidenţă de tricoul prea mulat şi care acum o trădează, mişcându-se în sus şi în jos datorită accelerării respiraţiei. Asta îmi demonstrează că nu este total indiferentă la atengerile mele, aşa cum vrea să pară.Dar trebuie s-o iau cu binişorul, fiind greşeala mea.

-Vreau să vorbim! şoptesc, aplecându-mă spre ea, frecându-mi nasul de urechea ei.

O simt că cedează şi se întoarce spre mine, făcându-mă să mă retrag şi să rămân cuminte în scaunul meu.

-Acum vrei să vorbim? Doar când vrei tu, nu? spune ironică.

-Aseară eram nervos şi nu am vrut să spun ceva nepotrivit, de aceea nu te-am sunat.

-Da? Ţi-a fost teamă că o să mă jigneşti? Dar ce, e prima dată când o faci? încearcă să spună calma, dar vocea o trădează.

-Ştiu că te-am tratat urât de multe ori în ultimul timp, dar am fost un tâmpit şi nu vreau să mai fiu!

-Nu vrei, dar eşti! Ieri eram atât de apropiaţi şi deodată parcă vroiai să fugi de lângă mine! De ce? Ţi-ai adus aminte că sunt o coardă sau că sunt ţigancă? Care din astea doua te-a deranjat mai mult?

-Ce? urlu şocat de ce am auzit-o spunându-mi nervoasă.

-Eu ce ar trebui să înţeleg din comportamentul tău Robert? continuă rece.

-De ce mama dracului crezi că m-am supărat? La naiba, Ronna! Vrei să ştii de ce m-am îndepărtat cu mulţi ani în urmă de voi? Te-am sunat de Ziua îndrăgostiţilor şi ţi-am zis că vin să te iau de la liceu, dar când am ajuns te-am văzut în braţele lui Andrei, sarutandu-vă. M-a durut atât de tare şi am luat-o ca o trădare din partea voastră, mai ales că seara, acesta a venit să se laude că şi-a tras-o! N-am mai vrut sa stau cu voi de teamă că o să vă văd mereu cu gesturi tandre care mi-ar fi ros sufletul, pentru că eu te iubeam de mic, iar în ziua aia tocmai vroiam să-ţi declar asta!

-Dar nu...  mă întrerupe cu ochii măriţi, surprinsă de ieşirea mea nervoasă şi mai ales de ceea ce a auzit din gura mea.

-Ştiu, am fost un mare dobitoc! Dar abia acum am aflat că n-a fost nimic între voi niciodată. Cred că dacă ai fi fost cu altcineva nu m-ar fi durut atât de tare, dar voi eraţi şi cei mai buni prieteni ai mei!