Cap. 25

8.1K 541 70
                                    

Robert

-Azi lucrezi? mă întreabă deodată.

-Nu, mi-am luat liber câteva zile!

-Bine, atunci. Ronna condu-l să-şi recupereze maşina, că bănuiesc c-ai abandonat-o pe la vreun bar, nu? Du-te şi schimbă-te, iar peste două ore te aştept să mă iei!Trebuie să ajung la sat,am o întâlnire importantă şi vreau să mergi cu mine, îmi spune serios.

Iubita mea se conformează şi după ce se îmbracă într-o ţinută office, plecăm cu maşina ei. Îmi ascultă indicaţiile şi opreşte în faţa localului în care mi-am făcut de cap aseară.

-Aici îţi îneci amarul în băutură când eşti nervos? se uită la mine serioasă.

-Câteodată.Îmi pare rău Ronna că am apărut aşa aseară la voi!

-În ultimul timp ai început să mă uimeşti pe zi ce trece , îi zăresc un licăr în ochii.

-Şi eu sunt uimit de mine...hm! Numai prostii fac ...cred că mi se trage de la tine.

-Ce? Dai vina pe mine?se uită mirată.

-Da, dau vina pe tine! M-ai făcut să-mi pierd minţile ...sunt îndrăgostit lulea! îi spun şi mă aplec spre ea, strivind-o cu trupul meu de scaun.

-Tu n-ai minte de când te ştiu , mă provoacă ţuguindu-şi buzele.

-Iubito, am minte, dar acum e dusă toată aici, îi iau mâna şi o bag între noi,ducându-i-o la erecţia pe care o am de când am văzut-o în camera.

M-am bucurat când a adus un tricou mai larg şi lung,cu toate că Roland este un pic mai scund decât mine, altfel aş fi fost foarte jenat să apar aşa în faţa lor.

-Eşti un mare nesimţit!spune zâmbind.

-Tu mă faci să fiu aşa! îi spun apropiându-mi faţa de ai ei,gurile noastre fiind foarte aproape una de cealaltă.

O provoc,iar când încearcă să mă sărute mă îndepărtez uşor ,tachinând-o şi enervând-o.

-Da?Ce faci, dai vina pe mine pentru lipsa ta de gândire?

Ah,limba asta a ei...

Mârâi şi nu o mai sâcâi, îmi lipesc buzele de ale ei şi o sărut până simt cum mă împinge uşor după câteva minute în care n-am putut să mă opresc.

-Întârzii la serviciu!

O eliberez şi mă dau jos din maşină,dar o înconjor şi mă opresc în faţa geamului ei deschis.Mă aplec şi o pup pe nasul ăla micuţ.

-Te iubesc!

-Să vedem dacă o să mai spui aşa după o zi petrecută cu tata! începe să râdă şi bagă în manşalier.

Nebuna mea mică!

Îmi recuperez maşina şi mă grăbesc acasă unde dau de nişte feţe supărate şi îngrijorate.

Auuu! Am uitat să-i anunţ că nu vin acasă,iar telefonul încă îl am închis!

-Chiar crezi că nu merităm şi noi măcar un mesaj în care să ne spui că nu binevoieşti să vii acasă?Am sunat-o şi pe maică-ta şi acum sunt la fel de îngrijoraţi ca şi noi!

-Am uitat bunico...am băut şi mi-am închis telefonul şi...

-Ce-ai făcut?Ai băut?Şi unde ai dormit? se ţine după mine pâna în camera mea.

Ah,chiar n-am timp şi chef de asta acum!

-Bunico, nu pot vorbi acum.Mă aşteaptă Roland!

PREJUDECĂŢI (II)Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum