Început și sfârșit

Capitolul 5

      Perspectiva lui Joseph

     Trebuie să mă opresc din beții, fiindcă uit ce se întâmplă cu mine și poate fac ceva ce voi regreta.

      Mă uit în jur și observ că nu cunosc pereții aceștia colorați cu vișiniu deschis, iar patul negru este prea mare pentru o singură persoană. Măcar cine doarme în el de obicei nu are riscul să cadă.

       Încerc să mă ridic, dar durerea de cap imensă îmi întunecă privirea și mă trântesc înapoi în pat. Observ că am un hanorac gri pe mine și sunt din ce în ce mai curios să aflu unde sunt.

      -S-a trezit alcoolicul!

      Vocea aceasta dulce și pătrunzătoare mi se pare atât de cunoscută, încât mă forțez să îmi întorc privirea către persoana care a intrat în aceeași încăpere cu mine. Primul lucru pe care îl observ este părul blond, acel blond rupt din soare. Apoi mă uit mai în jos și văd corpul frumos rotunjit care mi-a sucit mințile din prima dată de când am văzut-o.

       -Ce naiba caut aici? Unde sunt? întreb nervos, deși doar vreau să nu par emoționat în fața ei, chiar dacă fiecare părticică din corpul meu tremură în prezența sa.

       -Poftim, ți-am adus aceste pastile și ai pe noptieră apă. O să îți treacă amorțeala și durerea de cap, îmi spune ea, ignorându-mi întrebările.

       Iau cele două pastile, beau jumate din paharul cu apă și simt nevoia să mă întind. Mahmureală, pastile și ea..este deja prea mult pentru mine.

      ***

       Mă trezesc și îmi dau seama că am adormit. Ciudat, durerea de cap a dispărut și nu mă mai simt nici rău. Mă ridic din pat și caut proprietara casei, însă nu găsesc pe nimeni. Intru într-o cameră ce se pare că este bucătăria și observ pe masă un bilețel.

      "A trebuit să plec la cursuri, era deja târziu când te trezisei cu durerea de cap. Aceasta este casa mea și te-am adus aseară aici deoarece ai leșinat beat pe jos și nu te puteam abandona."

       De ce să nu mă abandoneze? A râs mai mereu de mine, acum de ce e o bună creștină?

       "Pe blatul de lângă aragaz ai două sandwich-uri, ar trebui să le mănânci pentru că ai nevoie de energie, nu erai într-o formă prea bună aseară. Ai cheia în ușă, când pleci o pui sub covoraș. Mașina te așteaptă afară.

        Mia."

       Aseară...să dea dracu dacă îmi mai amintesc ceva. În orice caz nu o voi lăsa să scape fără explicații. Înfulec mâncarea și ies din casă îmbrăcat în hainele mele purtate seara trecută pe care le-am cules de pe uscător. Se mișcă repede domnișoara. Mi-a spălat hainele, le-a uscat, mi-a dat exact pastilele potrivite pentru mahmureală și mi-a pregătit și mâncare. Bună de măritat. Stai, ce?

       Am condus în grabă până acasă doar ca să găsesc telefonul sunând. La fix.

      -Alo.

      -Joseph, scumpule, ce faci? Nu ne-ai mai sunat de atâta timp.

    Ce mai lipsea din ecuație? Mama. Tembelul de mine a uitat să mai dea vreun semnal de viață. Nu m-aș mira dacă mă cheamă în seara asta pe la ei.

      -Dormeam. Voi ce faceți? o întreb eu și realizez că sunt chiar curios cu privință la starea lor.

      -Uite diseară am decis să luăm cina în familie și ne gândeam să vii și tu.

     Fantastic! Exact ce presimțeam. 

     -Desigur, mamă. O să vin după ce termin cursurile. Paa.

    -Te pupăm și așteptăm.

     Lucrul ce îmi place cel mai mult la părinții mei este că oricare dintre ei doi, atunci când vorbesc despre ceva ce vor să facă, se prezintă cu "noi": "Te pupăm" etc. Ar fi plăcut să am și eu pe cineva cu care să am o astfel de legătură. 

    Nu știu de ce, dar blondina îmi apare în minte și în cinci minute deja sunt aranjat și pregătit de cursuri. Trebuie să rezolv misterul de aseară.

    Ajung mai repede ca de obicei și față de primele zile de facultate, nimeresc clasa din prima. Cum intru, o zăresc la geam, deși ea stătea la perete. Urc treptele sălii și mă așez fix pe scaunul liber de lângă ea.

     -Ce s-a întâmplat aseară? o întreb repede, realizând că nici nu am salutat-o.

     Se uită la mine cu ochii aceia magnifici și zâmbește. De ce zâmbește când eu sunt atât de serios?

    -Bună și ție. Sper că nu mai ai nicio durere și se vede că ai energie, deci sandwhich-urile te-au ajutat. 

     Fără să vreau, mă trezesc zâmbind. O idee miraculoasă îmi trece prin minte și înainte să mă răzgândesc, dau drumul la vorbe.

    -Diseară vreau să vii cu mine la o cină în familie. Mi-ar face o enormă plăcere să te prezint ca "viitoarea mea iubită". 

     Tot ce primesc de la ea este un râset cristalin ce face toată sala să se holbeze la noi. Le arunc tuturor o privire urâtă și revin la fata ce mi-a zăpăcit mințile. 

    -Îmi pare rău, poate altă dată. În seara aceasta am și eu tot o cină în familie cu iubitul meu, mă refuză ea politicos și serios, dar ultima parte îmi provoacă nervi imenși ce mă fac să mă ridic brusc din bancă și să ies pe ușă. 

      Cum am putut fi atât de prost? Să mă țin după o tipă care se vede că nu are niciun interes să mă cunoască, să îmi dea o șansă. Doamne, dacă mi-aș aminti ce s-a întâmplat aseară...

***

      Bat la ușă și chipul femeii care m-a crescut cu dragoste alături de tata mi se arată mai frumos ca niciodată. Chiar mi-a fost dor de mama. Îmi zâmbește larg și o îmbrățișez.

      -Vă distrați fără mine? o întreb râzând.

      -Nicidecum, te așteptam.

    Intru în casa copilăriei mele și observ că nimic nu e schimbat. Poate doar eu m-am schimbat. Timpul ne schimbă pe toți. Îmi pun geaca de piele în cuier și mă așez lângă tata la masă care mă bate puternic pe spate. Deodată îi observ și pe prietenii de familie ai părinților mei, Daniel și Dora. 

       -Joseph, chiar te așteptam toți, îmi spune Dora care mă îmbrățișează, iar cu Daniel dau mâna. 

     -În seara asta vine și fiica lor la masă, deci să te comporți frumos, mă înștiințează mama.

    Asta mai lipsea. Nu mai vreau să mai aud vreodată de fete. Mi-a ajuns.

    Soneria de la intrare se aude și ca să fiu politicos, mă ridic să deschid eu. Dar pe cine văd în fața mea nu se compară cu cine așteptam.