Început și sfârșit

Capitolul 3

      Perspectiva lui Joseph

      Din nou trezirea cu o străină între așternuturi, din nou cu întârzierea la facultate.

       De câteva săptămâni am început să mă apuc serios de frecventat orele. Unele seri le-am petrecut în diferite cluburi cu gașca și unele dimineți le-am trăit cu dureri de cap după ce toate parașutele cu care am venit acasă m-au înjurat în ultimul hal. 

       Stau mai mult decât ar trebui în duș, picăturile fierbinți de apă relaxându-mi cât de cât mușchii. Ies din baie și văd că am stat douăzeci de minute înăuntru.

       Oftez și scot o țigară din pachetul de pe noptieră. Mi-o pun între buze, iar cu bricheta mea neagră aprind încă un pas spre o moarte sigură.

       Iau pe mine prima pereche de blugi și primul tricou ce îmi ies în cale, asta desigur după ce pun pe mine o pereche lejeră de boxeri.

       Apuc un caiet, un pix, portofelul, pachetul de țigări și telefonul și mi le îndes pe toate în buzunarele blugilor, țigările însă păstrându-le în geacă. Închid casa, deschid garajul, scot mașina și plec. Simt nevoia de încă o țigară...ceva nu este în regulă.

       Ajung la facultate mai repede decât în general și intru în clasă. Îi salut pe băieți, ignorând unele avansuri de la colegele ce nu se sfiesc în a arăta cât de mult salivează după mine.

       În ciuda mulțimii și gălăgiei din sala de studiu, simt o prezență undeva în încăpere ce trezește în mine un foc puternic, arzându-mi sângele în vene.

       Întorc capul și o văd. Mă țintuiește cu perechea aceea de ochi albaștri și nu arată nicio emoție. Buzele îi stau întredeschise și mă vrăjește cu fiecare secundă pierdută în privirea ei.

      Brusc, chipul i se luminează mai mult decât era înainte și începe să râdă. Cam atât cu magia, deoarece întrerupe contactul vizual, continuând să râdă alături de prietenele ei.

       -Frate, ce-i cu părul ăsta la tine? mă întreabă Alex.

      Ah, părul. D-aia râdea. Scot telefonul și ca o adevărată domnișoară, îmi aranjez cât de cât freza, uitându-mă pe ecranul negru al mobilului.

      Mă așez lângă băieți, dar nu înainte să îi mai arunc o ocheadă tinerei de pe rândul vecin. 

      Ora trece repede și ca de obicei,  blonda mea pleacă la fel de repede. De data asta nu o mai las să-mi scape, așa că fug înaintea ei și o aștept pe hol, pregătit să îi pun câteva întrebări în legătură cu disparițiile ei. 

       -Wow, chiar că te miști repede, fac eu o mică observație.

      Obțin din partea ei o reacție nu tocmai adecvată din punctul meu de vedere și anume datul ochilor peste cap. De parcă ce spun eu este pur și simplu ceva neimportant! O prind de brațul drept văzând-o că trece pe lângă mine și trec direct la acțiune.

       -Habar nu am cine este tâmpitul ăla care te ia mereu cu mașina după ore, dar dacă prind pe vreunul că te atinge, îi rup ambele mâini. Ești a mea, ai înțeles?

       Văd că mă privește cu ochii măriți și nu trădează nicio emoție. Desigur, nimic nu durează pentru totdeauna, că începe să râdă. A doua oară pe ziua de astăzi când am impresia că râde de mine. Încearcă să își elibereze brațul, dar eu i-l strâng și mai tare.

      -Au, mă doare, se plânge ea, încruntându-se. 

     -Și pe mine.

     Se încruntă și mai tare, iar eu zâmbesc, lăsând-o să plece. Este superbă când se încruntă.

     O urmăresc cu privirea, dar fericirea momentelor de mai devreme se spulberă imediat când ea se urcă în aceeași mașină, îl apucă pe individ cu mâinile de cap și îl sărută, apoi se uită spre mine și râde. Își bate joc de mine.