Început și sfârșit

Capitolul 11

        Perspectiva Dorei

          Nici nu realizez când au trecut toți acești ani ca să ajung în ultimele luni de liceu. Câte s-au întâmplat, prin câte am trecut. O să îmi fie dor de "închisoarea" asta. Aici am învățat ce înseamnă înțelegerea, prietenia și competiția. Mă simt pregătită pentru viața adevărată. Urmează facultatea și stresul va fi mult mai mare, la fel și așteptările.

Stau în bancă și privesc în gol în clasă. Gălăgia nu se mai auzea datorită stării mele gânditoare. În destinul meu am avut parte doar de o singură prietenă adevărată care mi-a fost alături indiferent de vreme. Îmi pare rău că nu am putut să o ajut mai mult pe cât mi-aș fi dorit, însă a fost o situație provocatoare să comunic cu ea.

           Mă simt zguduită și îmi revin cu picioarele pe pământ când realizez că cineva mă ține de umeri și mă mișcă. Țip să se oprească, însă tot continuă. Nu mă pot întoarce să privesc persoana fiindcă mă ține bine, dar vocea sa pare foarte cunoscută când mi se adresează.

        -Dora, Dora..ești prea încordată. Respiră mai mult, fato.

        Vocea aceea masculină îmi transmite fiori pe șira spinării, un lucru pe care nu l-am mai simțit vreodată. Trebuie să fie un coleg de clasă, având în vedere că a avut acces în încăpere și că mă cunoaște. Presiunea dispare brusc și întorc capul rapid. Nimeni.

        -Mă cauți cumva? se aude vocea din nou.

        Când în sfârșit privesc spre cel ce vorbea, ochii săi albaștri mă surprind.

          -Ce naiba, Daniel?! strig exasperată. Te joci ca un copil. Ce e cu atâta mister?

       -Am vrut să văd cum reziști stresului, râde el.

        -Foarte amuzant, îl ironizez eu. Ce vrei?

      -Simplu! Luke vrea să o scoată pe Mary în oraș, dar Mary vrea să vii și tu. Iar eu sunt deja invitat. Așa că a rămas de datoria mea să te informez că diseară ieșim la o întâlnire în patru, îmi explică rânjind blondul.

          -Mary și Luke? Am ratat ceva?

           Numai gândul că acel...idiot a zăpăcit-o din nou pe Mary mă face să sar de nervi din bancă.

         -Stai, nu te enerva. De dimineață au avut o mică ceartă, iar el a implorat-o să îl lase să se revanșeze.

         -Și..

         -Nu, nu a acceptat, îmi răspunde el la propoziția neîncheiată. Dar am convins-o eu, încheie el explicația cu o privire malefică și un zâmbet larg.

         -Uite, nu știu ce intenții aveți voi cu ea, dar dacă mai pățește ceva, o să vă caut și când vă voi găsi, am să iau un cuțit și am să vi-l înfig direct în inimi, ca să vedeți cum doare. M-am făcut înțeleasă?

          Îl văd cum se dă cu exact cinci pași în spate, apoi se întoarce cu spatele la mine, bagă mâna în pantaloni și își apucă chiloții, trăgând de ei și scuturându-i. Apoi începe să râdă și imediat mi se aprinde becul: ăsta a fost semnalul de "Tremură chiloții de frică". Rămân cu gura căscată și mă înroșesc când strigă:

           -Închide gura că intră musca.

          Ce se întâmplă cu mine? Și ce se întâmplă cu Mary? O durere puternică de cap începe să mă cuprindă și încerc să nu mă mai stresez atâta, fiindcă întotdeauna totul va fi bine.