Început și sfârșit

Capitolul 8

       Perspectiva Miei

         Sunt așa dezamăgită. Cum am crezut că un tip ca el mă poate iubi? Sau măcar să mă placă. De azi-dimineață tot cutreier orașul. Am fost la o ceainărie, apoi am vizitat o bibliotecă, am dus niște mâncare în frigider și într-un final, ca să îmi mai limpezesc gândurile, am ieșit să mă plimb.

         O mână puternică îmi acoperă gura și văd cum lumina felinarelor se stinge în momentul în care sunt dusă forțat între două case.

         -Nu te-a învățat mămica să nu mergi singură pe stradă seara? se aude o voce urâtă, groasă.

        Încep să mă zbat și individul mă pipăie și mă sărută fără voia mea, iar panica pune stăpânire pe mine. Când mâna îi ajunge la pantalonii mei, încercând să desfacă nasturii, presiunea corpului său dispare și realizez că am rămas singură. Cineva a intervenit. Ating pământul cu ochii închiși, iar două brațe mă trag într-o îmbrățișare.

        -Hai acasă, îmi spune glasul acesta dulce și răgușit. Îmi sună așa familiar, dar nu pot vedea nimic, sunt prea speriată și este prea întuneric. 

        Ajungem într-o mașină, nici nu îmi dau seama că mă urc lângă un străin, dar totuși m-a salvat, deci îi pot acorda încredere.

       Mă ține de mijloc și când vede că tremur prea tare, mă ia în brațe și deschizând ușa cu o mână, mă întinde pe canapea. Văd că îmi aduce un pahar cu apă și pot lua doar o mică înghițitură. Decid să privesc persoana care îmi stă la picioare și imediat o pereche de ochi mult cunoscută îmi arată cât de îngrijorat și speriat este. Se pare că nu e la fel de dur precum arăta. Lacrimile nu se abțin să apară, involuntar, iar el imediat mi le șterge și mă ia în poala sa. Se simte atât de bine și în sfârșit încep să plâng cu hohote, liniștindu-mă prezența lui.

       -Shh, gata, îmi șoptește el cu vocea sa răgușită. 

       -Ar fi cazul să mai lași țigările, deja vorbești mai gros  decât un bătrânel pe moarte. 

       Începe să râdă și aud cum spune în șoaptă că eu plâng și fac referiri la el și la viciul său. Realizez cât de stupid a sunat și încep să îmi cer scuze, dar el doar mă strânge mai tare la pieptul său. Odată ce m-am liniștit, m-a luat încet de mână și m-a condus la duș.

       -Stai cât ai  nevoie, ai prosop în cuier. Mă duc să îți aduc ceva de îmbrăcat.

      Fără să aștepte răspuns de la mine, dispare închizând ușa în urma sa. Are dreptate, un duș cald mă va relaxa. Ies tiptil din baie și găsesc un tricou destul de lung și larg, alături de o pereche de boxeri negri. Asta da costumație, mai ales în fața lui. Mă supun și gândindu-mă că nu am de ales, iau pe mine ce mi s-a oferit, apoi ies să îl caut. Îl găsesc în bucătărie, deschizând o cutie de pizza, iar aburii aceia ce arată că este proaspăt gătită îmi stârnesc un apetit nebun, mai ales că miroase fabulos. Îmi face semn cu capul că ar fi cazul să înfulec câteva felii, dar nu pot să termin nici o bucată pentru că îi simt privirea cum îmi arde trupul. 

       -Altceva decât să te holbezi nu ai  de făcut? îl întreb puțin înțepată, deși nu mă deranja. 

      -Îmi pare rău..

      -Pentru ce? În primul rând e vina mea că merg neînsoțită pe stradă noaptea și că mi-am făcut niște speranțe false.

     Pentru o clipă, îmi aruncă o privire urâtă, dar imediat regretul se citește clar pe chipul său, începând să îmi pară rău că am spus asta.

    -A fost vina mea că acum erai singură, că te-am rănit. Mia...chiar îmi pare rău. Nu am  vrut ca toate astea să se întâmple.

   -Ar fi cazul să discutăm totul, nu crezi? îl întreb, iar Joseph doar aprobă cu o privire. Mă ia de mână și mă conduce în camera sa. 

    Sute de sentimente mă trec în momentul acesta, dar doar câteva predomină. Faptul că a adus și alte fete aici mă face geloasă și supărată în același timp  că și mie îmi aplică același tratament.

   -Deci aici are loc marea destrăbălare, ha? Gelozia se aude clar în glasul meu și îi surprind un zâmbet în colțul gurii. Ce? O fi mândru acum.

   -Mai taci și treci aici, îmi ordonă și mă ia în brațele sale. 

   Ne comportăm ca un cuplu, dar nu îmi displace. 

    -Vreau să încep eu, să fiu sigur că nu vei crede că spun unele lucruri doar pentru că le-ai spus tu, pentru că simt că ai gânduri  asemănătoare mie. Știu că m-ai considerat și poate încă mă consideri doar un fustangiu, dar adevărul este că tu m-ai făcut să simt niște lucruri pe care le credeam  imposibile, ireale. Mi-am pierdut mințile când te-am văzut prima oară în compania altuia, mi-am dorit ca eu să fiu acela. Recunosc că la început am vrut să te tratez ca pe restul, dar mi s-a schimbat imediat părerea când  ai continuat să mă ignori. Mă intrigai și îmi doream să te fac a mea, să fii numai a mea pentru totdeauna. Nu știu dacă mă consideri nebun, dar sincer aș  accepta să fiu și un amant, doar să mă lași să..

     Și se oprește. Deja m-a lăsat fără cuvinte, dar vreau să aud  ultima parte. Așa că mă ridic ușor de pe pieptul său și îl privesc în ochi. Se uită la mine puțin speriat și pare intimidat. Decid să fac eu următorul pas, care să îi acorde încredere să continue: îl sărut. Îmi presez ușor buzele peste ale sale, iar asta pare să fie cel mai perfect sentiment. Își împinge limba încet în gura mea, cerându-mi voie să îi acord libertate, așa că îl primesc fericită. Limbile noastre fac un dans romantic, iar totul pare să prindă o intensitate mare, așa că mă îndepărtez puțin, ca să putem respira.

       -...te iubesc. 

     Rămân pur și simplu fără aer. Nu cred că am auzit bine. Simt cum mi se formează lacrimile și fără să vreau, una scapă pe obraz. El observă asta, dar odată ce mă vede că afișez un zâmbet enorm, se liniștește și mă strânge în brațe.

       -Jospeh, trebuie să știi ceva. 

      Mă privește surprins și pare să îi fie frică de ceea ce va auzi.

       -Nu a fost niciodată vorba de un altul. Unchiul tău a fost doar un prieten foarte bun, care m-a ajutat să te fac gelos. Mi-ai atras atenția din prima, dar de la o privire deja am știu ce fel de băiat ești, așa că am vrut să fac ceva să schimb asta.

       Se ridică brusc din pat și mă privește. Pare nervos.

      -Adică am fost un mic proiect? ridică tonul asupra mea și deja mă sperie puțin. Mia, asta este...minunat! Mă face să te iubesc și mai mult. 

        Îl văd că începe să râdă și mă bucur că nu este supărat. Totul e bine când se termină cu bine. Dintr-o dată aud soneria de la intrare, iar Jospeh îmi fură un mic sărut înainte să fugă la ușă. Oare s-a terminat totul sau am tras concluzia prea repede...?