Început și sfârșit

Capitolul 17

Daniel

-Am ajuns destul de devreme. Nu prea e full, remarc eu interiorul clubului.

-Ei bine, contăm doar noi patru, spune Dora.

Fata asta cu siguranță are vorbele la ea, deoarece Mary și Luke zâmbesc și pășesc înăuntru.
Ne-am așezat la o masă retrasă, ca pe timpuri. Chelnerul ne ia comanda ce conținea patru băuturi alcoolice.

Cei doi porumbei se ridică și merg pe ringul de dans, în timp ce eu rămân cu blonda. Sentimente ciudate mă cuprind când o privesc, blondul părului potrivindu-se perfect cu rochia roșie. În seara asta are aceeași înălțime cu a mea datorită pantofilor cu toc.

-Spune-mi mai multe despre viața ta. Nu ne-am mai văzut de mult.

-Ei bine, lucrez în Europa la o firmă de IT și călătoresc cât pot de mult în weekend-uri. Nu-s așa multe de spus. Tu?

-Mi-am dat demisia de la o firmă de IT și sunt fericit de viața amară pe care o trăiesc.

La auzul demisiei mele, Dora își ia o privire surprinsă. Nu cred că mă considera atât de deștept și totuși în opinia ei probabil sunt tot prost, având în vedere că nu mai am de muncă. Iar în domeniul virtual întotdeauna s-a câștigat bine.

Nu mai pierd nicio clipă și mă ridic, invitând-o pe frumoasa domnișoară la dans. Inima face tumbe de fericire când ea acceptă și ne alăturăm prietenilor noștri pe ringul de dans. Mă simt puțin mai bine, mai bucuros față de acum câteva ore când eram cu moralul la pământ. Nu știu cine e vinovat pentru starea mea de bine, dar îi mulțumesc.

Am brusc nevoie de o gură de aer, așa că mă scuz și ies din club. Imediat sunt acompaniat de prietenul meu cel mai bun pe care am greșit să îl invidiez.

-Fetele s-au încins. Le-am lăsat să danseze puțin singure, cu niște băuturi în mâini, râde Luke, înștiințându-mă de cele întâmplate în lipsa mea.

-Parcă au sosit din nou vremurile alea bune.

-Da și totuși nu mă pot opri din a mă întreba care e faza cu tine și Dora?

Când aud asta, aproape vărs berea ce o țineam lejer în mână.

-Treabă? Nu e nicio treabă. Pff, halucinezi. Ți-am zis să nu mai bei, încerc eu să îmi sap o portiță de ieșire din subiectul ăsta.

-O, nu, nu, nu, tinere! Nu scapi de asta nici dacă vine apocalipsa.

De parcă gura lui e aurită, două împușcături se aud înăuntru. Speriați, intrăm încet în club. Oamenii sunt ascunși pe sub mese pe când unii se împing să iasă afară. Doar trei becuri mai sunt aprinse în toată camera și nicio urmă de fetele noastre.

Ca și cum coșmarul nostru nu s-ar fi adeverit, privirea mi se încețoșează după o lovitură puternică în ceafă, în timp ce simt cum mă izbesc de podeaua rece, alături de prietenul meu.