Început și sfârșit

Prolog,vol. 2

Perspectiva lui Joseph

Începe din nou...Mă ridic din pat, știind că mai târziu o să simt că m-am trezit la 7,dar până la urmă, sunt tânăr, nu-mi fac griji și mă bucur din plin de dimineața frumoasă pe care o am.

Plictisit ca de obicei, mă gândesc ce loc din orașul meu mic, dar necunoscut, să vizitez. A..stai, azi e prima zi de facultate! Ce om normal uită chiar și pentru o secundă asta? Mă dau jos din pat cu o lene uriașă și mă îndrept spre duș.

Ajung la facultate, unde găsesc o mulțime imensă de oameni care doar stau și așteaptă. Unii chicotesc, alții se mișcă emoționați. Bleah! Îmi provoacă rău această priveliște. Toți știm că facultatea este numai despre sex, bani și...ah, da! Sex!

După festivitatea plictisitoare în care directorul, un om la vreo cincizeci de ani, cu barbă micuță și căruntă, cu o chelie cât de cât proeminentă și o burtă la fel de mare, ne-a povestit cât de frumos este la această facultate și că toți absolvenții de aici au ajuns oameni importanți în viață, am fost conduși fiecare în sala noastră.

Prima oră, a fost și ea, de asemenea, plictisitoare. Adevărul este că nu mă așteptam să găsesc atâtea "domnițe" în călduri. Mi-am cunoscut colegii și profesorul care în mod normal ne este diriginte. Deci, nu mai am de ce să rămân printre bogătanii ăștia, acum că prima zi s-a încheiat.

Au și părinții mei bani, dar nu sunt atât de nesimțit încât să le cer sume enorme pentru un amărât de concert în nu știu ce oraș.

Văd ușa de la intrarea în holul facultății larg deschisă, de parcă mă așteaptă, alături de o lumină puternică. Un sentiment de bucurie îmi încolțește în suflet când realizez că mai am doar câțiva pași până scap din acest loc, însă îmi este rapid spintecat când ceva îmi stă în cale.

Părul lung, blond și ondulat îi atârnă puțin mai jos de umeri, razele soarelui făcându-i părul să pară de aur. Nu mai conștientizez unde mă aflu sau de ce. Știu doar că ceea ce stă în fața mea, sprijinindu-se cu mâinile subțiri de pervaz, privind pe geam, este cel mai frumos lucru pe care l-am văzut vreodată.

Privirea îmi fuge în jos, pe corpul ei. Nu este așa pitică. De fapt, este aproape cât mine de înaltă, cu picioare lungi și talie mică. Îmbrăcată într-o cămașă albă ce acoperă un maieu la fel de alb și blugii de un albastru închis, atât de simplă, este minunată. Dar Doamne! Ce fund are!

Îmi trag o palmă mintală, dar nu reușesc să-mi scot din cap dorința de a o avea pe mine, cu picioarele ei înconjurându-mi mijlocul.

Decid să merg mai departe, până mă îndepărtez de tentație, dar în același timp, se dă și ea în spate, intrând în mine de parcă a fost atrasă ca un magnet.

-Scuze, zic eu.

Ea dă doar ușor din cap în semn că îmi acceptă scuzele. Nu zâmbește, nu se strâmbă, nu ridică privirea din pământ. O fi timidă?

-Hey, stai. Crezi că putem ieși la o cafea? întreb cu o speranță uriașă în glas.

De parcă merit să fiu pedepsit, alți studenți intră în mine și îmi blochează drumul spre fata cu părul de aur, înainte să îmi răspundă.

Când ajung afară, deja este prea târziu. Nu o găsesc nicăieri. Mă urc în mașina mea neagră și plec spre apartamentul meu, cu gândul că în cei câțiva mii de studenți din facultate, este și ea.