Sunt un cur [+16] [✔]

Al douăzecelea

Vestiarul băieților era un loc gălăgios, plin de voci și râsete, dărăpănat și antic. Marta ura locul ăla și nu avea de gând să mai calce e acolo curând. Dar asta era o urgență.

— Bună, Nathan! Barry. Ce mai faceți?

Marta și-a dat o șuviță de păr roșcat după ureche, pironindu-l cu privirea pe Barry Walsh. Zâmbetul malevolent de pe fața roșcatei era cel mai înfiorător lucru pe care l-a văzut șatenul în toată viața lui. Aceasta înghiți în sec, își încrucișă brațele la piept într-un mod defensiv și rupse contactul vizual.

„Știu ce ascundeți tu și Nathan, și știu că voi știți că știu." gândi Marta, ca și cum Barry chiar o putea auzi și vorbeau telepatic.

Capul Martei se repezi în direcția lui Nathan atât de repede încât îl făcu pe hispanic să tresară.

— Cum merg lucrurile cu April?

Nathan îi aruncă o privire fugitivă lui Barry, care părea trist.

— Lasă jocurile, Marta. Dacă ai venit aici ca să faci mișto sau glume cu poponari sau să-mi scoți ochii, fă-o. Dar nu-l băga și pe Barry în asta. El nu ți-a greșit cu nimic.

Și atunci ochii fetei s-au aprins cu furie și dorință de răzbunare. Barry a dat să plece din vestiar, dar curiozitatea în legătură cu ce voia Marta cu iubitul ei, a rămas. Totuși, a făcut câțiva pași înapoi cu precauție.

— Nu mi-a greșit cu nimic, Marley? Știi, din câte îmi amintesc eu, nici eu nu ți-am greșit cu nimic când ai început să râzi de mine încă de când aveam unsprezece ani! Eram o împiedicată bâlbâită, ștrumfă, amețită, grăsuță. Îți amintești cuvintele astea? Tu le-ai folosit ca să mă descrii.

Marta trase aer în piept un moment.

— Nu ți-am făcut nimic ca să devin ținta glumelor tale încă de când te-ai împrietenit cu Patrick, dar asta nu te-a oprit! Iar acum ai trecut la un cu totul alt nivel. Să ieși cu prietena mea cea mai bună ca să ce? Să îmi faci mie zile fripte? Să dovedești că nu ești gay? Vești mari: nu mai suntem în 1990! Oamenii nu mai sunt niște cretini încuiați la minte. Nici nu le pasă că tu o sugi.

Barry se roși tot, precum o tomată coaptă. Asta o făcu pe Marta să râdă.

— Nu spune nimănui ce ai văzut în cimitir, spune Nathan pe un ton autoritar.

Încercă întâi s-o intimideze pe Marta, dar fata era de neclintit. N-a ezitat o secundă când privirea rece și dură a lui Nathan o sfredeli. Nu se mai fâstâcea în fața lui. Nu roșea. Nu îi evita privirea. Nu-și ascundea fața în mâini. Nu mai era puștoaica sensibilă de unsprezece ani pe seama căreia glumea înainte.

— Te rog? adaugă Nathan, schimbându-se imediat de la o stancă de neclintit la un mielușel pierdut.

— Stai departe de April. Sau vin după tine, Marley.

— Uite, Star. Lucrurile nu sunt doar în alb și negru, așa cum îți place ție să crezi pentru că e mai ușor! Sunt multe lucruri de luat în calcul și, sincer, chiar n-am chef să-mi bat capul cu toate grijile de a ieși din dulap. Sunt fericit în dulapul meu!

Marta își înfrână cu greu impulsul de a deveni violentă și a sări pe Nathan. Își încleștă și descleștă pumnul de câteva ori.

— April n-are nimic de a face cu toate astea! Ea chiar te place, tolomacule! Și nu vreau să i se frângă inima când află că ție nici măcar nu-ți plac fetele.

— Îmi plac fetele! zise Nathan mai tare decât plănui. Îmi plac și fetele, adaugă el pe un ton mai scăzut. Nu știu dacă ți-a trecut prin capul tău drăguț și roșcat că există mai mult de două orientări sexuale. Sunt bisexual! Știi tu, am capacitatea de a băga mâna în pantalonii cuiva și să fiu satisfăcut cu orice găsesc acolo.

Nathan dădu drumul unui râs forțat, sugrumat, încercând să-și reprime instinctul de a se ascunde într-un colț și a începe să plângă. Era atât de greu să accepte ce era cu adevărat. Și era și mai greu cu părinții lui spunându-i constant cât de îngrijorător era că nu avea o iubită. La vârsta lui, domnul Marely deja o întâlnise pe mama lui Nathan.

— Dacă îți place April, care e faza cu tine și Barry?

Nathan scutură din cap, îndepărtând toate gândurile care îl făceau să vrea să plângă.

— E complicat, Star. Îmi place Barry, dar...

N-o putea spune. Nu putea să se deschidă în fața Martei Star. Abia a reușit să îi spună lui Barry toată povestea, după care i-a plâns în brațe până a adormit. Pur și simplu nu mai putea trece prin asta odată. Nu-și permitea să izbucnească în plâns la școală.

— Marta?

Roșcata cu pricina se întoarse și dădu nas în nas cu Flash, acoperit doar de un prosop de la mijloc în jos.

— Mișto V, Flash, făcu ea cu un zâmbet jucăuș, apoi ieși.

Marta doar se prostea, dar în secunda doi, fața lui Flash începu să ardă. Era roșu ca sosul de tomate de pe porția de spaghete a rușinii.

Maine incepe scoala si eu intru in depresie. Pff.

Voi ce mai faceti? Cum a fost vacanta?

Joculetul cu dedicatii e deschis in trei... doi... unu.

Pace! ❤❤

[Intarziere pentru ca Wattpadul ma uraste. Am postat capitolul, dar Wattpadu n-a colaborat.]