Sunt un cur [+16] [✔]

Al patrulea

Poponar.

Homosexual.

Gay.

Astea erau cuvintele scrise mare, cu marker negru pe tot dulapul lui Patrick. Martei nu-i venea să creadă. Sigur, fratele ei nu era regele popularității, dar era un tip de treabă și se înțelegea mai cu toată lumea. De ce ar face cineva una ca asta?

Fata s-a uitat la fratele ei care tocmai ce descoperise că dulapul îi fusese vandalizat. Parcă i se frângea inima să-l vadă cu privirea de cățeluș plouat pe care o avea mereu când era necăjit.

— Patrick, ești bine? îl întrebă ea cu precauție.

El a scuturat din umeri și a încercat să râdă, ca și cum nu era mare brânză. Dar râsul a ieșit sec și amar. Marta știa că fratele ei era nesigur și sensibil, iar gluma aceea proastă care i se întindea pe tot dulapul l-a lovit sub centură.

— Sunt bine, Marta. E doar o glumă. Știi tu, ca între băieți.

— Asta nu e o glumă, rosti Marta ferm. Asta e homofobie. Și vandalism. Și hărțuire. Poate tu ești împăcat cu ideea de a încasa și a trece mai departe, dar eu nu.

Și cu asta Marta se întoarse pe călcâie, pregătită să mărșăluiască până la director în ghetele sale noi militărești. Dar fratele ei a apucat-o de braț după doar câțiva pași și a oprit-o.

— Nu e nevoie să faci atâta tevatură din nimic. Am să șterg markerul după ore și mâine va fi ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.

Marta și-a privit fratele. Cum putea să stea cu mâinile în sân după asta? Și așa zișii lui prieteni i-au făcut-o? Groaznic! În locul lui, ar fi mers să-și facă rost de niște prieteni noi - imediat ce-i pâra pe cei vechi la director.

Patrick și-a dat seama că n-a convins-o pe sora lui, așa că a privit-o stăruitor și a insistat.

— Încetează să mă aperi ca pe un copil mic. E decizia mea cum o să rezolv asta. E lupta mea. Dă-mi măcar șansă să fac ceva singur.

Era adevărat că Marta era cam protectivă uneori. Patrick era frățiorul ei - cu doar doisprezece minute mai mic, dar tot frățiorul ei! - Nu s-a gândit că prin atitudinea ei de soră protectoare, nu prea îl lăsa să facă alegeri singur sau că îl făcea să se simtă ca un copil mic.

Fata s-a simțit vinovată și a cedat.

— Fie. Dar dacă n-a fost o simplă glumă și se dovedește a fi serios, dacă se repetă, am să-i vânez pe prietenii tăi unul câte unul și am să-i mânânc la cină cu sos de usturoi!

Patrick a dat din cap. Se mulțumea că măcar a reușit s-o calmeze pe sora sa geamănă.

— Patrick?

— Da?

Patrick i-a dat în sfârșit drumul din strânsoare Martei și s-a dat cu un pas înapoi.

— Știi că poți să-mi spui orice, nu?

— Sigur, surioară.

Și atunci a trecut le lângă ei Elinor Karuna. O puștoaică din primul an care-i picase cu tronc lui Patrick. Era cam la fel de scundă ca Marta (dar Marta era un strumf, după spusele fratelui ei și ale lui Nathan) avea ochii mari, căprui, tenul ciocolatiu și părul șaten închis, tuns deasupra umerilor.

— Hei, Patrick! Ce s-a întâmplat cu dulapul tău?

Fata s-a încruntat. Patrick a afișat pentru a doua oară acel zâmbet fals, neconvingător.

— O glumă proastă, asta a fost, interveni Marta înainte ca fratele ei să spună ceva.

Elinor scoase un șervețel umed din buzunar, se apropie de dulăpior și frecă energic grafittiul. Marta nu putu să nu observe că în acea zi purta tocuri ortopedice, care o făceau să pară chiar mai înaltă decat ea. Nu-i plăcea asta.

— Au folosit marker permanent, oftă indianca. Chiar a fost o glumă proastă.

As vrea sa stiti ca joculetul cu dedicatii e iar deschis, primul venit, primul servit. Desi acum sunt pe telefon, asa ca va primi dedicatia cand ajung la calculator.

Mersi ca ati citit si acest capitol. Sunteti cei mai tari! ❤️❤️❤️