Sunt un cur [+16] [✔]

Al zecelea

Dacă era ceva ce Marta ura mai mult decât sandalele purtate cu șosete, acelea erau orele de fizică. Din fericire, își descărcase primul episod din Stranger Things pe telefon și viziona serialul în loc să fie atentă la profesoara care explica diferența dintre transformarea izocoră și cea izobară.

Auzise de serialul acesta de ceva timp și chiar regreta că nu s-a gândit să-l vizioneze mai devreme, pentru că era o operă de artă. Ce îl făcea și mai bun, erau actorii în vărstă de doisprezece-treisprezece ani care aveau mai mult talent în degetul mic de la picior decât avea tot grupul de teatru din liceul Martei.

Fata se găsi prinsă în acțiunea serialului și nici nu-și dădu seama când Caleb Whittermore se aplecase peste propria bancă pentru a privi la ecranul telefonului ei. Îi respira în ceafă, literalmente, dar Marta era prea ocupată să se întrebe ce se întâmplase cu Will Byers de dispăruse din senin și dacă tot serialul se învârtea în jurul găsirii acestui băiețel.

Episodul s-a terminat, creditele au început să roleze pe ecranul mic al Samsungului Martei, iar fata l-a închis, trântind clăpița husei.

— Ce serial era ăla?

Roșcata privi în spatele ei, pentru a descoperi un băiat brunet cu sprăncene stufoase și ochi cafenii. Parcă îl cunoștea, parcă mai vorbise cu el cândva. Dar nu-i păsa întratât încât să-și de-a silința să-și amintească.

— Stranger Things, a răspuns Marta scurt.

— E tare. Cât de lung e? Vreau să mă apuc și eu.

O șuviță de păr buclucașă îi acoperi ochii Martei. Fata vru s-o dea la o parte, dar Caleb i-a luat-o înainte. A ezitat un pic cam mult cu degetele-i lungi pe obrazul ei palid și pistruiat până să îi așeze șuvița după ureche.

Marta chiar nu era ce un băiat obișnuit de șaptesprezece ani ar considera frumoasă. Avea o față rotundă, obraji de veveriță, era extrem de palidă - albă ca hârtia, spunea tatăl ei - iar pistruii ei erau niște picături de vopsea portocalie aruncată haotic de un artist nebun pe o panză. Și dacă fața nu o ajuta, corpul scund și îndesat despre care Flash spunea că îi amintește de un pinguin, nici atât.

— Să nu mai faci asta, ciudatule, i-o retează Marta promt și se dădu un pic în spate.

Caleb a privit-o pe fată oarecum rănit de cele spuse. A aruncat o ochiadă profesoarei de fizică, dar ea desena un tabel pe tablă și nu era atentă.

— Îmi pare rău, făcu brunetul. N-am vrut să te sperii.

Marta își dădu ochii peste cap. Nu o mai surprindeau băieții care brusc i-au conștientizat existența și au început să-i vorbească și chiar să-i facă avansuri, în schimb o enervau. Rău de tot.

Își putea deschide singură ușa.

Își putea căra și singură cărțile.

Își putea purta singură de grija!

Se săturase să se simtă datoare fiecărui neavenit care îi făcea un serviciu inutil.

Dacă Caleb se aștepta să-i obțină numărul doar dacă vorbește un pic cu ea și ridică dintr-o sprânceană, n-avea decât să-și ia un număr și să aștepte la coadă alături de ceilalți idioți.

— Am dat-o-n bară? întreabă el intuitiv.

Marta ridică din umeri, deși știa răspunsul. Caleb o dăduse în bară.

— Ce oră ai după asta? insistă el.

— Sport

— Am economie, dar n-am nimic de făcut în pauză. Dă-mi voie să te conduc.

Marta se gândi puțin și dădu din cap. Un pic de companie n-avea ce rău să-i facă, iar dat fiind faptul că April era în cealaltă aripă, făcând arte intensiv și Flesh nu venise la școală în acea zi, Caleb părea o variantă acceptabilă. Puteau vorbi despre Stranger Things.

— Fie, dar nu-mi mai invada spațiul personal.

Joculetul cu dedicatie nu e deschis la acest capitol. E deja rezervat de @Tsuki_G  care de mult voia sa primeasca o dedicatie. Si o va primi imediat ce ajung acasa, pe la 6-7 dupa amiaza. Mersi pentru comentarii si
imi pare rau ca am observat prea tarziu ca ai comentat prima la capitolul trecut. O sa fau vina pe telefonul meu.

N-am timp sa scriu romane pentru ca am testare la latina.

Pace! ❤💛💚💙💜🖤