Sunt un cur [+16] [✔]

Al douăzeci și șaselea

— Îmi pare atât de rău. N-am vrut să se ajungă aici. N-am vrut. Și apoi îmi era teamă și... și.

Martei îi era greu să înțeleagă ce spunea Flash, pentru că sughița și suspina continuu în timp ce vorbea. Marta descrise două cercuri alternative în aer.

„Folosește limbajul semnelor" asta însemna.

Flash inspiră profund și își șterse lacrimile, pentru a putea vedea mai bine. Arătă întâi spre el, apoi îți puse pumnul pe piept și desenă un cerc.

„Îmi pare rău."

— Îmi pare rău? repetă Marta ridicând tonul, în timp ce traducea și în limbajul semnelor ce zicea. Ascunzi asta de mine trei luni, Fletcher, trei luni! Și crezi ca repari trei luni de minciună cu un îmi pare rău?

— Nu știam cum să-ți spun și... așteptam momentul potrivit. Așteptam să vină subiectul de la sine.

— Ce ai zice de atunci când te-am întrebat „Tu de ce crezi că dintr-o dată toți idioții ăștia se dau la mine?" Nu ți s-a părut momentul potrivit? Dar atunci când ți-am spus că mă simt ca o curvă ieftină? Sau ce ar fi să-mi fi zis înainte să mă culc cu Caleb? Ar fi fost momentul perfect!

Marta se încurcă în semne, pentru că îi tremurau mâinile, dar spera că Flash a prins mesajul.

— Te-ai... culcat cu Caleb? Adică... culcat-culcat?

Roșcata începu și ea să plângă, mai mult de furie decât de tristețe. Și acționând complet din impuls, a dat cu mâna peste o vază și a spart-o. Flash se aștepta la asta, mereu spărgea chestii când era furioasă. De obicei el reușea s-o calmeze, dar acum principalul motiv al furiei sale era chiar el.

Marta se simțea trădată. Singură și trădată. Cel mai bun prieten, fratele ei, știau amândoi și n-au spus nimic. Și nu avea cui să se plângă, cui să-i spună ce simțea. April era și ea pe listă, pusă tot de Nathan, ar fi înțeles-o, dar Marta nu voia să o vadă nici pe ea. Nu după ce a lăsat-o de izbeliște pentru un idiot.

— Da! Am crezut că fac de trebuie, okay?! țipă ea defensiv. Și acum ma simt ca un gunoi!

Gâtul începea să o doară de la țipat și ochii s-o usture de la plâns. O durea o durea o durea atât de tare!

— Nu ești un gunoi, a spus Flash șoptit.

Și-a întins mâinile și a cuprins-o pe Marta într-o îmbrățișare, încercând să o calmeze, să încheie toată cearta, dar gestul lui doar a înfuriat-o mai tare. Marta a țipat atât de tare că era sigură că o va durea gâtul toată săptămâna după aceea.

— STAI DEPARTE DE MINE! a țipat ea împingându-l atât de tare încât a căzut pe podea. SĂ NU MĂ MAI ATINGI NICIODATĂ! NU DUPĂ CE AI FĂCUT!

Marta și-a tras nasul puternic și a suspinat.

— Aveam încredere în tine...

— Cel mai frumos zâmbet.

— Ce?

— Te-am propus pentru cel mai frumos zâmbet. Am încercat să le distrag atenția băieților de la... spatele tău. N-a funcționat. Nathan a „scăpat" niște cerneală peste ce am scris eu lângă numele tău și l-a acoperit.

Flash s-a ridicat în picioare, privind-o pentru prima dată pe Marta direct în ochi.

— Am sperat că dacă le atrag atenția asupra altui aspect frumos al tău o să uite de ideea lui Nathan. A fost greu să aleg, ești foarte frumoasă. Am ales zâmbetul.

Flash erau un dezastru. Cu ochii umflați de lacrimi și fața, respirația îngreunată, gâfâind și suspinând puternic. Era o privire jalnică și demnă se milă. Dar Marta era prea supărată să-i fie milă.

— Crezi că poți veni aici cu privirea de căprioară, să plângi puțin și vei fi iertat, nu? Nu și de data asta. Nu-mi pasă ce ai încercat să faci, ai dat greș. Nu vreau să te mai văd.

Și cu asta s-a îndreptat spre ușă.

— NU! a țipat Flash mai tare decât îl auzise Marta vreodată, chiar și înainte să-și piardă auzul. NU POȚI SĂ PLECI ȘI SĂ MĂ LAȘI! apoi strigătul lui s-a transformat într-o șoaptă. Te rog? Am nevoie de tine. Nu poți...

— Oh, da? făcu roșcata. Uite-mă că pot.

Marta a avut nevoie de toată puterea psihică de care dispunea pentru a ieși pe ușă fără să se uite înapoi. Și să ignore strigătele înnebunite de durere care ieșeau din casă, împreună cu sunetele de veselă spartă și înjurăturile aspre. Și să se îndepărteze de le Blanchards în loc să se întoarcă pe călcâie și să-i alerge în brațe lui Flash.

Avea nevoie de îmbrățișarea lui Flash. Tocmai își pierduse virginitatea ca o neghioabă cu un băiat pe care nu-l plăcea cu adevărat. Avea atât de mare nevoie să se cuibărească în brațele prietenului ei cel mai bun și să plângă acolo împreună până se simt mai bine. Dar nu. Flash o dezamăgise.

Marta Star nu voia să mai aibă nimic de a face cu Fletcher Wade Blanchard.

Omg cartea asta devine din ce in ce mai trista și imi e asa de greu sa scriu capitolele astea.

Uf. Se va termina curand.

Ma doare cand corectez capitolele astea. Ma jur.

Oricum. Jocul cu dedicatii e deschis si acum ca mi-a ajuns lanptopul o sa va pot da dedicatiile pe bune. In sfarsit.

Mersi lui Karamel_S pentru ca mi-a amintit sa postez ^.^

Sa aveti un weekend minunat!