Sunt un cur [+16] [✔]

Al nouăsprezecelea

Nathan și fratele Martei n-au mai vorbit de patru zile. Iar Patrick refuza să-i spună surorii sale de la ce s-au certat de era atât de grav. De obicei erau de nedespărțit, nu trecea o zi fără să vorbească, să se întâlnească prin oraș sau la Patrick acasă. În ultimul timp, totuși, Marta observase o oarecare distanțare. Nathan nu prea mai călcase în casa Star, cei doi candva cei mai buni prieteni nu mai stăteau unul lângă altul la masă, nici nu petreceau timp împreună. Iar bătaia de la meciul de hockey a fost picătura care a umplut paharul.

În urmă cu o lună, Marta ar fi făcut orice să scape de prezența nedorită a hispanicului ăla. Dar acum era altceva. Voia să știe ce a fost atât de grav de a tăiat o prietenie veche din generală ca pe maioneză. Voia să știe care e legăura ei cu bătaia de la patinuar. Sean a zis ca Nathan a comentat la fundul ei. Asta era tot?

Și de când o observase Nathan Marley pe ea ca fiind altceva decât sora enervantă a lui Patrick, un pitic de grădină îndesat sau cotoroață obsedată de Star Wars? De câtă vreme îi observase el fundul mare? Ce altceva mai observase la ea?

— Hei, frate! Ce-i cu tine treaz așa devreme?

Marta începuse să se trezească mai devreme ca să trecă pe la Le Blanchards, să-l ia pe Flash. Dacă nu trăgea nimeni de el de dimineață, nu-l prindeai la școală.

— N-am avut o noapte prea bună. Am fost suspendat de la echipă pentru că m-am bătut cu Nathan și am pierdut din cauza asta. El era jucătorul vedetă și eu l-am scos din joc. Toată echipa mă urăște.

Patrick s-a strâmbat. Martei îi părea rău pentru el. Părea așa de amărât, stând într-un colț al bucătăriei, bând dintr-o cafea și privind în gol. Era o privire demnă de milă.

— Exagerezi, îl asigură Marta. Sunt puțin supărați, dar o să le treacă. Sunt prietenii tăi până la urmă.

Roșcata a scos cerealele din dulapul de deasupra chiuvetei, a luat laptele din frigider și s-a așezat la masă lângă fratele ei.

Un om normal ar fi turnat laptele și cerealele într-un bol, le-ar fi încălzit și le-ar fi mâncat cu o lingură. Dar Marta era prea leneșă pentru asta, așa că a luat un pumn de cereale cu scorțișoară, le-a ronțăit și apoi a băut o gură de lapte direct din sticlă, ca să alunece mai bine. S-a șters la gură cu mâneca de la cămașa de blug lălâie de pe ea.

— Cum merge treaba cu Elinor?

Patrick nu și-a putit reține un zâmbet. Și-a privit sora în ochi și i-a răspuns cu toată sinceritatea.

— Nu se putea mai bine.

Băiatul se înroșise. N-ar fi vrut să pornească topica Elinor pentru că n-ar mai fi tăcut din gură și o făcea pe Marta să întârzie la școală. El era perfectă pentru el. Era amabilă, inteligentă și înțelegătoare. Era tot ce și-ar fi dorit de la o fată. Sigur, era un pic cam timidă și uneori enervant de deșteaptă, dar era Elinor a lui și nu ar schimba-o pentru nimic în lume.

— Tu cum stai la capitolul băieți?

Marta se încruntă.

— La fel ca întotdeauna. Sunt invizibilă, minți ea.

Băieții din liceu au realizat că exist acum o lună și încep să-mi doresc să n-o fi făcut-o. Sean Grimes a împrăștiat un zvon de rahat despre mine și toți cred că sunt o ușuratică acum. Mi-am ratat șansele cu Caleb, un tip ciudat și totuși simpatic pentru care abia dezvoltasem o mică pasiune. Îmi iau palme la fund în fiecare zi pe holuri de la tipi pe care nici nu-i cunosc.

Mă simt ca o târfă.

Marta a înghițit în sec. Nu putea spune asta. Fratele ei avea destule pe cap și fără drama ei adolescentină. Și oricum, poate exagera. Nu putea fi atât de grav. Trebuia doar să mai îndure puțin, o să treacă și zvonul și băieții o sa uite de existența ei.

— Ar trebui să plec, Flash mă așteaptă.

Suntem cu un capitol mai aproape de finalul acestei cărți.

Nu vă îngrijorați, mai e până la final. Nu scăpați așa ușor.

Jocul cu dedicații e deschis. Yay! Cereți și vi se va da.

Să aveți o zi minunată!