Sunt un cur [+16] [✔]

Al doisprezecelea

După ore, Marta s-a oprit pe la Flash acasă, pentru a-i da temele, dar și pentru a-l face să se simtă mai bine. Nici nu voia să știe cum era să fi în locul lui după ce l-a revăzut pe Ajax.

Pe drum, Marta s-a oprit la un magazin pentru a cumpăra in pachet de Skittles, preferatele lui Flesh erau cele roșii, două batoane de Mars și câțiva covrigei vanilați de restul banilor. Un Flash care a mâncat dulciuri era un Flash fericit, iar Marta știa asta.

Roșcata n-a ciocănit atunci când a intrat pe ușa din spate a casei amicului ei. Familia lui era atât de învățată cu vizitele ei inopinante că nu nai considera necesar să bată la ușă.

— Miau!

Marta fu întâmpinată de Șmecherilă, una din pisicile familiei Blachard. Flash o botezase când era în clasa a șasea și abia terminase seria Harry Potter.

— Miorlauuu! încerca pisica să-i atragă atenția roșcatei.

Fata s-a așezat pe vine și i-a dat câțiva covrigei pisicii să ronțaie.

— Uite așa, micuțule. Îți place?

Șmecherilă toarse ca răspuns.

— Marta, ce faci aici?

Marta își ridică privirea de la Șmecherilă de-a lungul unor picioare lungi și bronzate, apoi a unui mijloc perfect curbat care conducea în sus spre un bust generos. Avea nu doar un corp de zeiță, ci și un chip angelic. Avea ochi mari, verzi, niciun rid pe față care să tradeze cei patruzeci și doi de ani, părul blond îi încadra fața în formă de inima perfect. Mary Blanchard era mama aceea despre care toți prietenii tăi au fantezii.

Păcat că era făcută din plastic.

— Bună ziua, doamna Blanchard. Am venit să-l văd pe Flash. E acasă?

Doamna Blanchard a dat din cap, iar fața ei perfectă se încruntată ușor. Nu era capabilă să se încrunte prea mult după nenumăratele injecții cu botox pe care și le făcuse pentru a scăpa de riduri. Fața ei era aproape rigidă.

— Da, cred că se joacă pe consolă sau se uită iar la Z-Men.

— X-Men, o corectă Marta din reflex. Vă mulțumesc.

Fata urcă pe scări, traversă holul din câțiva pași și ajunse la ușa lui Flash. De dinăuntru auzi ceva ce nu credea că va mai auzi din camera lui Flash. Muzică. Marta ciuli urechile și recunoscu pauza muzicală a piesei Let's Kill Tonight de la Panic! At The Disco. Brendon, solistul formației, a făcut câteva vocalize pe final, iar apoi piesa s-a încheiat.

De ce ar asculta Flash muzică? Flash nu aude.

Era cu cineva? Mama lui nu pomenise că venise cineva la el. Marta luase în considerare să bată la ușă întâi, dar prietenul ei oricum nu ar fi auzit. A lăsat-o baltă și a intrat în cameră. Priveliștea de acolo îți frângea inima.

Flash stătea ghemuit pe podea, cu spatele sprijinit de marginea patului, scufundat în beznă, cu obloanele trase. Vechiul lui mp3 era aruncat undeva neglijent și cânta cu putere versurile piesei Come as You Are de la Nirvana, hainele îi erau împrăștiate pe jos, iar cel mai rău dintre toate, Lucy zăcea făcută praf în mijlocul camerei. Avea corzile rupte, grifful îndoit și carcasa zgâriată. Până și cheițele de acordare erau rupte.

Lucy era chitara lui Flash. Nu apucase s-o folosească foarte mult, pentru că accidentul s-a produs la câteva luni după ce a cumpărat-o. Oricum, băiatul a păstrat-o și a ținut-o pe Lucy pe perete în tot acel timp, ca o amintire a ce ar fi putut fi, dar nu a fost și nici n-avea să fie vreodată.

Acum Lucy era țăndări.

— Fir-ar, Flash! făcu Marta mai mult pentru sine.

Părea că abia atunci băiatul a luat la cunoștință prezența Martei în camera lui. A ridicat privirea spre ea, avea ochi roșii, umflați și umezi. Obrajii îi erau și ei leoarcă de lacrimi și ușor iritați de la ștergerile repetate cu fața de pernă.

„Ce s-a întâmplat?" întreabă Marta prin limbajul semnelor.

— Mi-e dor să aud, Marta.

Glasul jalnic și disperat al prietenului ei i-au frânt inima Martei.

Fata s-a așezat pe podea, a închis mp3 playerul, iar în cameră se lăsă liniștea. Nu se mai auzea nimic în afară de suspinele și sughițurile patetice ale lui Flash, înfundate de perna cu care-și acoperise fața. Marta voia să-l ajute, dar nu știa cum.

— Mi-e dor să aud muzica. Și mi-e dor să aud expresiile franțuzești ale tatei. Și mi-e dor să aud vocea pițigăiată a mamei când îmi spune să fac curat în cameră.

Flesh și-a ridicat privirea din pernă pentru a doua oară și a privit-o pe Marta în ochi. Priveliștea era devastatoare pentru ea.

— Și mi-e dor să-ți aud vocea.

Joculetul cu dedicatii e inca in toi. Cereri si vi se va da ❤❤