Sunt un cur [+16] [✔]

Al douăzeci și cincilea

Lista era ruptă la fiecare margine, era scrisă cu cel puțin cinci nuanțe de albastru diferite, un pic cu negru și chiar cu verde. Era doar o hârtie mare plină cu nume aruncate la întâmplare. Marta recunoaște scrisul propriului nume. Era al lui Nathan Marley.

Șocant. Știu.

Tot de mâna lui mai erau scrise câteva nume.

Zoe Carter - cei mai frumoși ochi

Rachel Mitchell - cel mai mișto piept (cine mai spune mișto în 2017?)

Gannymede Jove - cele mai frumoase picioare

Aprilynne Pike - cele mai frumoase buze.

În cele din urmă era numele ei, scrijelit într-un colț ca și cum a fost adăugat mult mai târziu decât celelalte, iar deasupra o pată mare de cerneală. Și lângă numele Martei, cu litere mici, înghesuite în colțul paginii pentru că nu mai avea loc, eticheta care îi distrusese viața.

Cel mai marfă cur.

Ăsta era motivul pentru care dintr-o fată a cărei cea mai mare reușită era să vadă trei sezoane din American Horror Story într-un weekend, Marta Star devenise un cur. Nimănui nu îi păsa de ce putea face, de îi plăcea sau ce voia de la viață. Conta că era o fată de gașcă? Amuzantă? Săritoare? Nu. Important era că avea un cur marfă.

O bucată de hârtie a transformat-o încet, încet într-o târfă fără precedent.

Și de ce n-a făcut nimeni nimic ca să o salveze de asta? N-au știut? N-au crezut că se va ajunge atât de departe? Nu le-a păsat îndeajuns?

Exact asta încerca să afle Marta, stând în picioare în camera de zi la Les Blanchards, făcând ture de jur împrejurul covorului nou cumpărat de doamna Blanchard. Flash era așezat pe canapea, cu privirea în pământ, urmărind-o pe Marta murdărind covorul mamei sale cu bocancii ei militărești plini de noroi.

— Uită-te la mine! strigă Marta.

Știa prea bine că striga degeaba pentru că Flash nu o auzea și nu putea să-i citească pe buze. Evita intenționat să-i citească pe buze.

Îi era rușine că nu i-a spus nimic prietenei sale cele mai bune despre toată tevatura aceea idioată cu lista. Îi era rușine că a trebuit să afle așa. Inițial era doar o glumă făcută de Nathan și echipa de hockey. Puseseră câteva nume acolo a unor fete care le atrăseseră atenția din anul lor și încercau să decidă cine arată mai bine.

Inevitabil, gluma a crescut.

Într-o luna, aproape orice băiat din Camisado știa despre faimoasa listă a lui Nathan Marley. Apoi într-o dimineață, ca o glumă proastă, s-a decis să o adauge pe Marta pe listă și să scrie sub numele ei „cel mai marfă cur".

A fost nevoie de un singur băiat să-i observe spatele, ca să-i convingă și pe ceilalți băieți să se uite și să admire. Marta nu avea cu adevărat cel mai marfă cur, erau fete în liceu mult mai bune ca ea, dar ceilalți s-au luat după Nathan și curând fundul Martei Star devenise subiectul preferat de discuție al băieților în vestiare după ora de sport.

Patrick a refuzat să ia parte de la festivalul misoginilor încă de la bun început. Băieții au început să-l ia peste picior cum că ar fi gay, iau scris-o pe dulap și pe un perete în vestiar, devenise o glumă destul de comună. Patrick era exemplul a ce urma să ți se întâmple dacă nu te bagi în mica glumă puerilă a lui Nathan. Așa că toți ceilalți băieți s-au implicat din frica de a nu fi batjocoriți, inclusiv Flash.

— Privește-mă în ochi și spune-mi de ce nu ai considerat că n-ar fi o idee bună să mă anunți în legătură cu lista aia blestemată.

Flash încă privea în jos, împreunându-și mâinile defensiv.

— M-am săturat să vorbesc de una singură, Fletcher! UITĂ-TE LA MINE!

Flash știa că Marta țipa la el. Nu o auzea, nu îi putea citi pe buze, dar știa sigur că țipa la el. Și probabil îi făcea morală și îi cerea explicații. Și folosea multe înjurături. Voia să o privească în ochi, să-i spună cât de rău îi pare că nu a anunțat-o, să îi promită că o va proteja de orice alt idiot ar fi făcut un comentariu despre spatele ei. Dar nu găsea curajul să-și îndrepte privirea spre ea.

Marta ajunsese la capătul răbdării.

— UITĂ-TE LA MINE, IDIOTULE! a țipat ea în timp ce i-a ridica forțat privirea lui Flash din pământ, apucându-l de bărbie și smucindu-l în sus într-o manieră violentă, făcându-l pe blond să scâncească.

Preț de o secundă Marta a crezut dacă și-a pierdut glasul. Era pregătită să-l ia la rost pe Flash, să țipe până un miracol îl făcea să o audă, să-l înjure bine de tot și abia apoi să-i dea dreptul la niște explicații. Dar s-a înecat cu propriile cuvinte.

Flash arăta ca o căprioară rănită, cu ochii mari, căprui și triști, cerșind îndurare din priviri. Marta văzu regret și durere în ochii prietenului ei cel mai bun. Apoi văzu și lacrimi. Flash plângea.

— Îmi pare rău, a șoptit el.

M-a lovit un tren metaforic al realizarii. Mai sunt patru capitole si termin.

Patru fucking capitole.

Nu vreau sa renunt la personajele astea si la ce am creeat! Nu vreau! *plange intr-un colt*

Dar simt ca vine momentul sa imi pun pantalonasii de fetita mare si sa scriu epilogul. Nu, nu l-am scris, pentru ca sunt inca in faza de negare ca povestea se termina.

Cu astea fiind spuse: joculetu cu dedicatii e deschis. Primul venit, primul servit.