Sunt un cur [+16] [✔]

Al treizecilea (Final)

Era al naibii de frig afară. Atât de frig că-ți înghețau și gândurile. Ningea de câteva zile cu intermitențe, stratul de zăpadă îi ajungea Martei până deasupra gleznelor.

Că tot veni verba de Marta. Era cocoțată pe o bancă într-un parc și-și bălăngănea picioarele în voia gravitației înainte și înapoi.

Din parcul respectiv putea vedea cimitirul. Sau o parte din el. Înainte i se părea o priveliște morbidă, dar interesantă. Îi plăcea să privească între cele câteva cruci care se zăreau la orizont. Nu mai era cazul, acum că una din acele cruci avea numele prietenului ei cel mai bun pe ea.

Era doar vina ei. Inițial credea că Ajax era de vină, dar nu. Poate era un psihopat problematic, dar Marta era de vină pentru moartea lui Fletcher Wade Blanchard.

Nu era obișnuită cu sentimentul de vină. Încă lucra la asta.

Cufundată în gânduri, cu spatele la cimitirul cu pricina, Marta n-a observat silueta masivă, musculoasă care se îndrepta spre ea.

Ajax era corpolent, iar geaca groasă de pe el doar adăuga la efectul voluminos. Părea că îl putea bate pe bigfoot în acel moment. Dacă s-ar fi enervat. Dar nu era nervos, părea surprinzător de calm.

S-a așezat lângă Marta.

— Ce cauți aici? Patrick ți-a spus de mine?

Marta Star era obosită să mai lupte. Era obosită să mai fie puternică, neînfricată, o luptătoare. Nu a încercat să-l împingă măcar pe Ajax de lângă ea.

— M-am gândit să-mi iau la revedere, a răspuns el.

Nu făceau contact vizual. Marta se mai uita cu coada ochiul la Ajax și el la ea. Dar nu simultan. Se uitau mai mult în față, la mormanul de zăpadă murdară care se formase pe marginea drumului.

— Unde pleci?

— Școala de corecție. Poate chiar închisoarea de minori.

Uau. Ce era să spună Marta la una ca asta?

S-a întors în stânga ei, și l-a observat pentru prima oară în detaliu pe Ajax. Avea buza inferioară spartă, se formase o coajă mare în colț. Ochiul lui era vânăt și umflat. Marta știa că era la fel de vânătă și rânită ca el din urma încăierării de acum câteva zile. În plus o durea fundul groaznic de când aterizase pe gheață ca un hopa mitică stricat.

Ha. Fundul ei. Martei îi era dor de vremea când fundul ei cel mare era cea mai gravă problemă. Asta se întâmpla doar în urmă cu o săptămână. Parcă trecuse o eternitate de atunci.

— Îmi pare rău că ți-am spart buza, a spus ea în cele din urmă.

Sincer. Chiar îi părea.

— Și mie îmi pare rău că ți-am spart nasul.

Ajax a râs crispat, ceea ce a făcut-o pe Marta să râdă la rândul ei. Au realizat cât de ridicol arătau pe o bancă înghețată, stând nemișcați, zăpada căzând pe ei, acoperiți de vânătăi, cerându-și scuze pentru o bătaie fără sens.

— Am aflat ce s-a întâmplat cu Flash. Îmi pare tare rău.

— Ție și altor câteva sute de elevi de la liceu. Vă pare rău. Cândva erați foarte apropiați tu și Flash. El te-a strecutrat în grupul nostru. Asta e tot ce poți spune?