Trădare

Capitol I

- Legenda spune că: acum trei sute de ani, într-un mic sătuc, pe un tărâm îndepărtat se afla un regat. Poporul îşi iubea regele enorm de mult, mai ales că el îşi creştea singur băiatul, mama lui murind pe când el avea şase ani din cauza unei boli. Băiatul era îndrăgit de toată lumea din sat, şi era dorit ca viitor rege. Anii treceau iar băiatul creştea, începea să se alăture tatălui său în problemele tărâmului, era pregătit de a îi lua locul regelui, dar acesta peste noapte a început să se simtă rău, şi nu s-a putut face ceva. A murit şi nimeni nu ştia de ce sănătatea sa i s-a îngreunat brusc, dar lucrurile nu puteau rămâne aşa. Băiatul a jurat că-l va omorî cu mâinele sale pe cel ce ia făcut rău tatălui său, pentru că aia nu era boală ci otravă. La scurt timp micul prinț a devenit un flăcău de toată stema şi a ajuns pe tron.. Ce-l mai aclama lumea şi aruncau cu flori pe unde vedeau, se simțea iubit, însă, o singură fată stătea într-un colț şi îl privea în ochi cu o aură ciudată.

- Cine era fata?

- Ei bine, asta aflați data viitoare copii. Ne vedem mâine.

În sfârşit!
Mă ridic de pe scaunul în care am înțepenit de cât timp stau şi îmi îndrept oasele până vine Diana.

- Amorțită ca întotdeauna.

De-ndată ce aud vocea doamnei Steven mă şi îndrept şi nu vreau să mă gândesc cât de haioasă păream.

- Nu pe atât de lungă cât pe atât de plictisitoare, şi nici nu ați terminat-o.

- Dacă stau bine să mă gândesc, povestea asta ai auzit-o şi tu, replică aceasta cu un mic zâmbet.

- Da, şi spuneați că îmi va trebui în viață, dar până acum numai de ea nu m-am folosit.

- Micuță Riven, ai de abia 23 de ani, nu poți spune că ai trecut prin viață ca mine până la 42. Îți va fi de folos cândva iar atunci îmi vei mulțumii.

- Ei bine *încep să formulez o propoziție timp în care îi caut mâna surorii mele când văd că stă lângă noi* mulțumim de poveste doamnă Steven, ne vedem mâine şi.. Poate mai vorbim pe skype.

- Glumeață ca întotdeauna.

- Dar ce? M-am schimbat vreodată?

Râsetul doamnei se aude în toată încăpere, chiar şi atunci când ies din mica clasă în care merge Diana zilnic.

Odată văzută afară nu pot decât să expir uşurată că am putut ieşii din închisoarea aia cu patru pereți şi caut prin geantă ceva care văd că nu e la locul lui.

- Ți-ai pus de dimineață pachetul de țigări la mine în ghiozdan, Riven. Doamna Steven a zis că a avut un atac la inimă când le-a văzut. Ce e ăla un atac la inimă?

Pufnesc în râs când aud spusele Dianei şi la faptul că, doamna aceia chiar credea că surioara mea la doar 5 ani ar fuma. Defapt .. M-a avut în grijă 4 ani, mă cunoaşte atât de bine încât m-ar crede în stare de aşa ceva.

- Atacul la inimă este atunci când te sperii atât de rău că inima îți bate mult prea tare încât te doare. Dar lasă astea, spune, cum ți s-a părut povestea doamnei educatoare?

Oprim discuția pentru puțin timp cât claxoanele maşinilor de lângă şoşeaua pe unde mergem răbufnesc ca un concert simfonic nereuşit, şi noi să trecem zidul chinezesc plin de automobile.

Odată ajunse printre străduțe, ne reluăm subiectul non interesant, dar bun având în vedere că nu mai sunt nici 100 m până acasă.

- Deci?

- E frumoasă, dar doamna educatoare mereu ne spune o poveste în ultima oră şi apoi se opreşte brusc că trebuie să plecăm acasă.

- Ştiu, ăsta e genul ei de a fi. Şi cu mine făcea la fel.