Trădare

Capitol VIII

• Rya Povesteşte •

Stăm la aceiaşi masă la care stăm de peste 24 de ani.
Aceleaşi scaune, aceiaşi încăpere, aceiaşi clădire derăpânată după toate luptele ce s-au dat între bine şi rău, după toate pierderile suferite. După tot!

Aiden scoate harta din dulapul cu o singură uşă şi o întinde pe masa rotundă din lemn putrezit pe care s-au întâmplat atâtea.
Scoate un marker roşu şi încercuieşte un cartier.

- De aici pleacă în fiecare zi, se duce aici -trasează o linie până la următorul loc încercuit- şi apoi se întoarce înapoi acasă. -şi încă o linie trasată de-asupra celei vechi.

- Degeaba, deja au pus mâna pe ea. replică Jay de lângă mine şi se ridică de la masă.

- Au pus, dar nu ştie încă ce se întâmplă! se bagă în discuție şi Moore.

Jay face drumuri dute-vino în direcțiile pe care le apucă şi îşi aruncă mâna prin părul său lung de câte ori are ocazia.
Se întoarce către noi şi vine cu o viteză mult prea mare față de cea a oamenilor doar ca să dea cu pumnul în masă şi să o derâme iar noi, singurele fete de aici, eu şi Alessia, tresărim de la sperietură.

- Şi ce? O vom lua cu uşurelul? Am aşteptat 24 de ani. Te gândeşti Aiden? 24 de ani! Nu vreau să mai aştept încă pe atât sau chiar mai mult ca să ne putem întoarce!

Aiden oftează şi ridică bucata de hârtie de pe scândurile ce cândva au fost o masă.

Ne ridicăm toți ce mai stăteam pe scaunele şubrede şi facem un cerc, în afară de Jay care iar se plimbă prin cameră.

Aiden strânge harta sul şi se gândeşte.
Priveşte în gol. Privirea asta n-a mai avut-o de la ultimul război dintre rai şi iad, de când poarta raiului a fost închisă cu un sigiliu demonic şi nimeni nu mai poate intra sau ieşii.

- Aveți dreptate. Nu mai e nimic de făcut. -începe cel mai bătrân dintre toți să vorbească-. Am pierdut. Tot ce ne rămâne este să ne reluăm munca de din-ainte. Să protejăm acest oraş.

- Ce? -țipă Jay din spate şi iar vine cu aceiaşi viteză în fața lui Aiden. Fețele lor sunt la o distanță milimetrică şi se privesc în ochi, unul mai tensionat ca altul- Cum să renunțăm? Aiden, tu nu rămâi fără un plan niciodată. Nu ai fost lider pentru ochii tăi frumoşi şi sticloşi, ai fost pus lider pentru că, atunci când toți credeam că acela ne este sfârşitul, când credeam că se va alege praful de noi -şi se îndepărtează ajungând în mijlocul cercului şi arătând spre noi ce-i privim în tăcere- tu ne-ai dus pe un drum, şi ne-ai condus ca un lider când nu erai nici de cum aşa ca acum. Erai un pămpălău bătrân în trup de adolescent, ai dus un război şi ai învins. Chiar dacă asta a costat întemnițarea noastră pe pământ. Gândeşte-te bine ce facem.

Jay se întoarce a nu ştiu câta oară şi dă să plece dar un sunet îl face să se oprească. Sau mai bine zis, o voce.
Vocea lui Aiden.

- Atunci.. Acesta va fi următorul război!

Toți îl privim pe Aiden şi zâmbim satisfăcuți. În sfârşit ne întoarcem acasă. În sfârşit vom fi ca înainte.

- Cine e cu mine? întreabă liderul nostru şi întinde mâna înainte.

- Ca deobicei! iar Jay întinde mâna.

- Am trecut prin iad alături de voi, pot da înapoi tocmai acum? întreabă Moore şi întinde mână alături de cei doi.

O privesc pe Alessia ce pare mai fericită ca niciodată şi, fără alte cuvinte, ne luăm de mână amândouă şi ne împerechem palmele cu ale celorlalți.