Trădare

Capitol XIV

• Riven Povesteşte •

Îi aud. Îi aud de peste tot.
Multe voci, mult prea multe.
Sunt ei! Dar se mai aud altele, însă acestea sunt necoscute mie.

Îl aud pe Michael cum geme de durerea acumulată din partea fostului meu şef.
Îi aud gândurile. Îl pot simții cum e debusolat dar şi panicat în acelaşi timp.

"Defapt nu.." începe să vorbească greoi Michael de abia mai respirând dar cineva îl opreşte. Cineva a cărui voce o recunosc şi am auzit-o şuşotind alături de celălalte.
Cineva care nu se poate abține din a nu se băga peste tot.

- Sunt îngeri, ci demoni! continuă el fraza fratelui meu.

- Amadeus! strig plină de fericire.

Acesta îmi face cu ochiul şi loveşte din săritura în care se afla primul om.

Cade lat la pământ iar restul vor să îl atace pe băiatul care îmi ia apărarea dar un fum asemenea celui ce îl au toți de acolo apare în jur şi Madoc iese din acel nor rănind alți doi oameni cu nişte pumnale foarte ciudate dacă te uiți la forma lor.

Gill de cum vede ceea ce se întâmplă se dă jos de pe Michael şi acesta tuşeşte haotic şi îşi ține partea corpului ce îl doare cu o mână.

Un briceag trece milimetric de fața lui Gill şi îl răneşte uşor pe obrazul drept înfingându-se în trunchiul copacului de care se rezemă Michael.

- Wow! exclam fără să-mi dau seama.
Doar o anumită persoană am văzut să aibă o aşa dexteritate în a mânuii obiectele şi acela a fost Michael în camera mea pe când aflasem ce sunt, dar el se află în partea opusă de cea din care a venit obiectul contondent.

Îmi întorc capul 180 de grade şi îl pot zării pe Damon ce ne priveşte de după un tufiş în veşnica sa poziție: mâinile încrucişate la piept şi ochii săi reci.
Dar mai e cineva.
Un băiat ce stă atârnat cu capul în jos asemenea unui păianjen de o ață mult prea subțire ca să-l țină este de-asupra lui Damon şi are aceiaşi privire.

- S-a terminat Gill. vorbeşte bărbatul foarte calm.

Un mârâit strident se aude din partea şefului când vede că este depăşit numeric şi mai face un pas spre noi.

Atunci un alt cuțit fuge spre el dar Gill scoate unul mult prea repede dintr-un buzunar de la spate şi deviază arma.

Mă uit înapoi spre băiatul ce e atârnat şi pot observa că el se ține doar cu o mână de acea ață, cealaltă fiind cu mici cuțite care seamănă cu cele ce au fost aruncate către Gill.
Deci el era.

- Coechipieri noi va să zică. remarcă Gill şi zâmbeşte.

Încă o lovitură se aude de lângă mine şi o altă slugă de a lui zboară pe de-asupra mea.

- 4! se aude Amadeus vorbind.

- Doar 4? Eu am 6! îi răspunde Madoc.

Ăştia fac concurs ?

Zâmbesc fericită că toți aceşti oameni se duc unul câte unul şi că Gill nu mai poate face nimic atâta timp cât uşor uşor rămâne singur.

- Hai acasă Riven. îmi porunceşte Damon iar eu mă conformez şi îmi iau tălpăşița către el.

- Nu aşa uşor! strigă Gill din spate şi atunci văd doar alb în fața mea şi multe țipete se aud.

Multe voci ce-mi strigau numele disperate s-au stins brusc iar culoarea albă domină vederea mea.
Am murit?