Trădare

Capitol X

• Riven Povesteşte •

- Despre mi-mine? întreb bâlbâindu-mă.

- Chiar aşa steluță. şi-mi face cu ochiul.

Câteva mârâituri se aud din împrejurimi şi fac un pas în spate.

- Tu nu eşti Aiden pe care l-am cunoscut. recunosc de-a dreptul speriată.

- Hai să vorbim. mă îndeamnă şi îmi întinde mâna în aşteptarea ca eu să i-o întind pe a mea.

Mă uit atentă la el şi într-adevăr nu e acel Aiden pe care l-am cunoscut.
E mult mai înalt, mai bine făcut şi ochii săi nu mai au aceiaşi căldură ce o aveau pe atunci.
Tenul îi e mai alb şi părul îi e lăsat pe spate.

Cei doi ce sunt într-o parte şi alta a mea se încordează la unison, şi simt cum o mână se aşează pe abdomenul meu.
Mâna vine din spre dreapta semn că e Amadeus. Îl privesc dar el nu se uită la mine ci la Aiden.
A două mână apare ceva mai târziu şi asta nu e a celuia ce l-am ajutat, ci a lui Damon dacă i-am reținut eu numele bine.

Amândoi se uită cu o ură ne mai văzută la băieții din fața noastră.

- Ea rămâne cu noi! vorbeşte calm şi încet Damon iar Aiden se uită mirat la el.

- Frumos gest dragă Damon, dar am gânduri paşnice.

- Cum ați intrat? vorbeşte şi Michael.

Mich şi cel ce era mai devreme cu telefonul în mână stau în spatele lor şi nu dau semne că i-ar lăsa aşa uşor.

Aiden zâmbeşte cu un colț al gurii şi fără să-şi ia ochii de pe Damon îi răspunde prietenului meu:

- Ar trebuii să înlocuiți paznicul porții. Deci? întrebarea îmi este adresată mie.

- Răspunsul rămâne tot nu. vorbeşte Amadeus în locul meu.

Aiden se îndreaptă de spate şi îşi aruncă arcul imens şi argintiu ce-l avea în mână cât colo, acelaşi gest făcându-l şi cu săgețile ce se odihneau în rucsacul special de pe spate sau ce o fi ăla.

- Dacă nu am fi avut gânduri paşnice gândiți-vă că am fi făcut deja vărsare de sânge. Dar vrem doar să vorbim.

Toți se privesc şi tac.
Aş fi crezut că vorbesc telepatic dacă nu aş fi avut abilitatea de a auzii. Dar e tăcere. O tăcere aşa mare.

Apuc mâinile celor doi ce încă formează un X pentru a-mi împiedica plecare şi le înlătur. Ei se uită la mine debusolați şi îi asigur din priviri că totul e în regulă şi am încredere în el.
Fostul meu coleg de liceu zâmbeşte cald când îmi vede gestul şi întinde iar mâna sa iar eu o aşez în a lui şi el o sărută făcând o mică plecăciune în fața mea.

- Apreciez încrederea. iar acel zâmbet ce mi-l împărtăşea în liceu îşi face prezența.

Mă ține de mână în continuare şi o luăm pe o cărare mică unde se află Michael care se uită rece la noi.
Se loveşte umăr în umăr de Aiden şi se uită peste umăr la noi cum mergem mai departe.

Când ne aflăm la o distanță remarcabilă ne oprim.

Aiden scoate un bețişor ce seamănă cu scorțişoara din buzunar şi îi dă foc.
Acesta scoate un fum parfumat şi face un cerc în aer. Urma de fum dispare în aer dar în acel loc apar picături ce ne înconjoară.

Ating una din ele şi aceasta dispare şi în locul ei apare alta.

- Lacrimile îngerilor. răspunde la întrebarea nepusă băiatul din spatele meu.