Trădare

Capitol VII

• Riven Povesteşte •

- Cum faci asta? încearcă să imite curiozitatea Michael.

Îi întorc spatele şi prind laptopul în ambele mâini. Dau drumul la muzică iar boxele ce se aflau peste tot în cameră acum se află peste tot în aer.

- De parcă n-ai ştii demone! răspund şi încep să dansez.

Mă uit peste umăr la fața lui şi acum chiar e şocat, dar starea asta dispare atât de repede pe cât a venit şi îşi susține brațele în sâni zâmbind drăceşte.

- Cum ai aflat?

- Poveste lungă. Deci? De ce ai venit?

Apucă un pix din aer şi-l aruncă cu o viteză atât de mare în spre mine încât mă sperii, dar nu mă nimereşte. Se opreşte chiar când îmi atinge nasul iar eu mă uit cruciş la obiectul ce pare că m-ar privii.

- Asta e adevărata putere. replică prietenul meu şi întinde mâna spre mine. Sau spre pix, pentru că acesta se întoarce cu viteza cu care a fost aruncat şi i se aşează între degete.

- Trebuie să mă înveți! țip entuziasmată iar el îmi face cu ochiul.

- Doar dacă mă ajuți cu ceva.

- Cu orice, răspund fără să stau pe gânduri.

- Trebuie să vii cu mine şi să-mi dai sânge de la tine.

Măresc ochii de uimire şi îmi muşc buza. Cum adică să-i dau sânge? Şi unde să mergem?

Michael pufneşte în râs şi mă ia în brațe.

- Se pare că nu ştii atât de multe. Ai auzit de tarcin?

- Îhîm, mormăi cu fața lipită de pieptul său tare.

- Ştii ce efect are asupra noastră?

- A noastră? întreb uimită. deja fac parte din tabăra lor?

- Da, a noastră, acum eşti una de a noastră. Deci, ştii?

- Îhîm.

- Ei bine, draga mea prietenă, acelaşi efect l-a avut asupra lui Amadeus când l-ai rănit acum o oră. Şi ca să se poată vindeca trebuie să-i închidem rana cu sângele tău pentru a se inversa efectul, altfel moare.

Împietresc când aud ultimul cuvânt iar Mich simte asta. Mă strânge şi mai tare în brațe şi mă mângâie pe spate.
Ştiam că era adevărat. Că l-am rănit şi că acel sânge de pe clanță era al lui, dar cum pot face eu asta?

- Cum de pot face asta?

- Asta ce? întreabă şi mă priveşte în ochi.

- Să rănesc cu tarcin.

- Este o poveste lungă. Cert este că tu eşti specială, aşa cum ți-am spus mereu. Deții 50% sânge al demonilor şi 50% sânge al ... Îngerilor.

- Cum e posibil?

- Îmbracă-te! mă îndeamnă Mich şi mă conformez.

• Damon Povesteşte •

Tic-tac, tic-tac ... Nervii mi se urcă la cap şi smulg ceasul din perete doar cu mintea, fără a-l privii. Îl arunc pe geam şi dus rămâne.

Madoc stă şi mă priveşte din colțul în care a înțepenit de când suntem aici.
Cred că toate perfuziile din acest spital sunt înfipte-n prietenul nostru, iar simplul aşternut alb face ca tensiunea din încăpere să fie mult mai ridicată. Asta pentru că pare că ar fi pe patul de moarte.