Trădare

Capitol III

- Iar treaba voastră aici s-a terminat.

- Dar ne-ai promis că vom rămâne, se repede să-mi vorbească cel ce până acum era certat şi tot odată plângăcios.

Îl ațintesc cu privirea fix în ochi pe tupeist şi canalizez o mică energie în spre el.

Acesta cade în genunchi şi țipă. Îşi pune mâinile la urechi în speranța că nu mă mai poate auzii dar nimic nu-mi poate oprii mintea de ai spune chiar în propriul creier EŞTI UN NIMIC! EŞTI UN NIMIC! EŞTI UN NIMIC!

Oricât de mult mi-ar plăcea să fac asta ştiu că trebuie să mă opresc.

Băiatul nu se poate ridica în picioare aşa că celălalt îl ajută.
Mă uit şi la el însă nu e aşa prost ca tovarăşul lui şi înțelege mesajul meu.

- Ai tupeu să ceri aşa ceva după ce ai atins-o pe fund aseară şi acum îi arăți aşa imagini ştiind cine-i fata?

- Iertați-l domnule, e mai prost de gură. A intrat în multe belele din cauza asta, dacă nu erați dumneavoastră ar fi fost mort de mult.

- Nu-i nevoie să-ți ceri iertare pentru prietenul tău. Apucă-l bine şi haideți acasă.

- Ştiți, se scuză iar, noi suntem în a doua clasă şi nu am încă atât de multă, se opreşte şi arată către prietenul lui, ca să-l car şi pe el.

Chiar dacă ştiam asta, tot voiam să-i las singur pentru a le vedea nivelul dar dacă au menționat ei primii atunci nu pot face altceva decât să-i ajut.

Mă apropii de prietenul lui leşinat şi-l ating pe umăr cu mâna, stăm aşa câteva secunde şi apare.

Ceața şi fumul negru ce sunt prezente când ne teleportăm, când redevenim oameni din umbre, când ne scoatem aripile .. E aici şi semnifică o teleportare, apărând şi-n locul unde vom ajunge.

Dispărem pur şi simplu de pe fața pământului ca şi când n-am fi fost acolo vreodată şi ajungem acasă.

Dar chiar înainte s-o facem, am simțit un miros, un miros specific lor. Un miros ce nu îşi avea rostul în acel moment. În acel loc. În secunda când am precizat de o fată şi chiar de ea. Un miros ... De înger!

Mi-am canalizat energia pentru a ajunge în şcoală, unde ştiu că-i pot găsii pe oamenii mei de încredere, posibil să facă cursuri suplimentare cu studenții lor.

- Grozav, leşin şi eu 2 minute şi s-a făcut Luni, mergem iar la şcoală. se vaită leşinatul care pare a fi mai treaz decât credeam.

- Ai prins grai vrăbiuță? replic căutând vreo urmă de fum sau aură puternică față de toți copii ce frecventează această şcoală.

- Nu domnule, taci dobitocule! se răsteşte prietenul său la el.

- Sunteți liberi!

Aceştia nu spun nimic, doar o iau din loc şi ştiu deja regurile, aşa că nu sunt nevoit să le repet.
Nu ai văzut nimic.
Nu ai auzit nimic.
Nu ai participat.
Nu vorbeşti.
Mici reguli ce sunt folosite de către mine de când .. n-o mai am în grijă.

Aud un sunet specific celui de lanț, odată, de două ori.
Îmi concentrez mintea să aflu de unde vine şi aud iar, dar sunt şi voci.

- Firar, stai mă! Bă! Mă doare!

Străbat tot holul şi ajung în cantina şcolii. Trebuie să mai trec de ea şi ajung.
Sunetele se aud iar şi iar, semn că cineva e supărat foc.

Salut din priviri pe câțiva adolescenți ce mă strigau şi ies din sala de mese.

- Doareee!

De ce nu m-ar mira să văd şi puțin sânge?