Trădare

Capitol V

• Damon Povesteşte•

- 3 - 2, îmi reaminteşte Madoc scorul nostru.

În aşteptarea unui răspuns pozitiv am început să ne jucăm Mintea şansă n-are, un joc în care concurenții trebuie să nimerească
o țintă anume prin aruncarea pietricelelor folosindu-şi mintea, însă trebuie s-o facă la prima privire, fără a focaliza prea mult obiectul respectiv.

- Într-o zi am să mor că nu pot face chestia asta un adevărat joc. mă plâng şi-mi frec palmele de față disperat.

Un scârțâit de uşă se aude prea răspicat pentru auzul nostru fin şi sărim care mai de care de pe marginile opuse şi fugim în locul unde eram şi acum 30 minute.

Două voci cunoscute se aud cum vorbesc despre lucruri total paralele dar acum observ de ce o fac: Se uită la ei cum pleacă.
Închide uşa iar cei doi dau colțul casei şi fumul se poate vedea cum ocoleşte copacii şi gardurile ce îi sunt obstacole pentru el şi ajunge la ei, înconjurându-i pe amândoi şi făcându-i să dispară ca mai apoi tot acelaşi fum să se vadă trecând prin fața noastră şi oprindu-se în spate.

Madoc se întoarce imediat dar eu n-o pot face. Nu pot când o văd. Era la geam. Se uita la noi. M-a văzut pe mine şi Madoc.

- Să nu cumva să veniți în față Amadeus şi Michael.

- De ce? întreabă Amadeus.

- Ne-a văzut!

Toți rămân blocați iar singurul de aici care chiar pare îngrozit e Amadeus, dar de ce?

- Pe toți?

- Doar pe mine şi Madoc. răspund fără să-mi iau ochii de la ea.

Prietenul meu se întoarce în vechea poziție şi o priveşte.

Riven tresare scurt la vederea lui Madoc dar revine în aceiaşi poziție ca până acum. Cu mâna pe geam şi ochii fixându-i pe ai mei, încetul cu încetul devenind negrii.

- Ce repede cresc, exclamă Madoc ca şi cum ar fi tată şi mândru de ceea ce vede.

- Nu-i aşa? răspund cu o altă întrebare.

~~~

- Şi cam asta a fost tot. răsuflă uşurat barmanul nostru după ce ne înmânează paharele şi termină de povestit tot ce s-a întâmplat în casă.

Analizez fiecare cuvânt zis de el în tăcere privind lichidul din pahar cum se mişcă.
Nu poate fi doar atât. Au stat mult prea mult şi nu au făcut decât să se mişte puțin prin casă şi să-şi facă semne cu Amadeus de când a început să povestească până acum.

- Eu mă duc până afară, se trezeşte să vorbească Amadeus şi se ridică de pe scaunul său cu ambele mâini de parcă nu s-ar fi hrănit de câțiva ani şi iese pe uşa pe care am intrat.

- Ce a pățit ? întreabă Madoc.

- Uneori chiar şi o tornadă are nevoie de momentele sale să se limpezească. vine răspunsul veşnicului doctor docent Michael Grats.

Dau paharul peste cap şi împing scaunul ca să mă pot da jos.
O iau din loc pe uşa principală şi mă uit în toate părțile după camaradul nostru dar nu e aşa că îmi folosesc auzul să-l depistez.
Câteva pufăituri şi suflări se aud de pe acoperişul clădirii, dar dacă nu e el nu aş avea o scuză de ce un tip cât tancul apare după un fum aşa din senin aşa că ascult iar.
Închid ochii şi .. îl văd.
Stând pe marginea puțin ridicată a clădirii, fumând şi frecându-şi fața rare ori cu ambele mâini, încercând să-şi curețe aura dar nu poate, asta e clar. Ceva îl frământă.