Trădare

Capitol XVIII

• Damon Povesteşte •

Il pot auzi pe Jack cum țipă şi îşi joacă rolu său de minune.
Cuvintele disperate ale băiatului îi fac inima lui Riven să bată tot mai tare, semn că frica se măreşte tot mai mult pe fiecare secundă ce trece.

Fac un pas în spate alături de Michael în acelaşi timp şi lovim pământul amândoi cu o singură palmă.
Toate cuvintele înşirate aiurea se aprind iar bulele de fum ce îi înconjurau pe cei doi dispar, aceştia căzând lați.

Ne uităm unu la altu şi mergem să-i ridicăm.
Îl apuc pe Jack de după braț în timp ce Michael o ridică pe Riven în stilul miresei. Cu coada ochiului îl pot observa pe Amadeus cum dispare iar Madoc se apropie de noi.

- Toate porțile sunt închise pentru Gill şi subalternii lui. ne informează Madoc.

- Demon cameră. A dat toate informațiile. apare iar Deus de data asta târând un corp neînsuflețit în spre direcția noastră.

Aruncă victima cât colo şi se apropie de gemenii înconştienți.
Îşi reglează energia într-un singur deget acesta acoperindu-se cu un fum roşiatic, foarte diferit de cel al nostru normal, şi îi atinge fruntea lui Jack, acelaşi lucru făcând şi cu Riven.

- Doare al dracu de tare! exclamă băiatu meu prinzându-şi echilibrul singur.
Se scutură de praful adunat inevitabil pe haine şi se uită în jur.

Îşi freacă palmele una de alta şi le îndepărtează lăsând în urma gestului său 2 bile ca şi 2 ochi. Apucă una în mână şi o aruncă cu o viteză şi putere foarte mare peste pădurea kilometrică. Cealaltă bilă asemenea unui alt ochi începe să plutească lângă capu lui, clipind rare ori.

- Să zicem că n-am chef de de musafiri următoarele 2 ore. se justifică şi îşi freacă ceafa lent.

În tot acest timp Riven deschisese ochii fără ca măcar să fim atenți la ea şi a asistat la toată scena.
Uimită de tot ce a văzut mai cască odată şi apoi sărind ca arsa din brațele lui Mich caută ceva prin propriile buzunare.

- Cât am fost morți? În ce an suntem? O mai pot vedea pe Diana pentru ultima dată? pune întrebările fără pauză.

Amadeus se duce în spatele ei cu viteza speficică nouă şi îi prinde ambele mâini întorcând-o cu fața spre el.

- Prințesă, cum să-ți zic .. Ai "dormit" 300 de ani. Toți sunt duşi.
şopteşte ultimele cuvinte şi îşi apleacă capu.

Pentru prima dată mă abțin să nu râd la o glumă de a lui Deus în momentele astea de tensiune, pe când Riven apleacă şi ea capu şi mici picături se pot vedea cum udă pământul atât de uscat.
Plânge?

- Minți! țipă aceasta iar decibelii îi sunt iar pe atât de ridicați ca în cele mai multe momente ale ei când voia să-şi exprime nervozitatea printr-un strigăt.

Toți suntem nevoiți să ne acoperim urechile cu mâinile şi singurul ce nu apucă este chiar Amadeus care paralizează şi aceiaşi ochi sticloşi apar, corpul lui căzând ca o scândură moartă şi praful din propriul corp zburând de la curentul decibelilor formați.

Micuța zână îşi duce ambele mânuțe firave la gură şi îi îngenunchează.

- Ce am făcut? exclamă de a dreptu şocată.

Nu apucă să mai zică ceva că Deus iese din umbra unui copac fix în spatele nostru şi cu cu degetele sale masându-şi o ureche spune:

- Fratee, te sparge de timpan!

Într-un final ne dăm drumu râsetelor noastre înfundate timp în care Riven ajunge cu aceiaşi viteză ca şi a noastră lipită de Amadeus îmbrățişându-l.