Trădare

Capitol II

M-am rugat şi am învins!

Seara s-a terminat cu bine, pentru prima dată de când sunt aici. Nu au fost cazuri de beție maximă, vărsături sau bătăi, sex în baie, bine, la cât de murdară e în momentul de față nici şobolanii n-ar face ceva acolo, sau alte probleme care pot strica bună starea clienților.
Sau, mai bine zis a unora, pentru că cineva deja este mort de realitate.

- Tipul ăla dejă mă sperie, recunosc jucându-mă cu țigarea prin scrumiera abia spălată de către Michael.

- De ce? întreabă acesta uitându-se peste umărul meu.

- Toată noaptea a stat acolo, nu dansează, nu fumează, doar bea şi se uită la mine încruncat rare ori.

- Şi vulpea nu poate păcălii ursul tot timpul.

- Asta ce mai vrea să însemne? întreb zăpăcită de cap.

- Că şi ție nu ți-ar place, vulpițo.

Îmi dau ochii peste cap exasperată şi sorb băutura prin pai, aşa cum o fac de atâția ani în fiecare dimineață cu Michael, pe când clubul uşor uşor se goleşte iar femeile de serviciu intră în acțiune.

- Mai întâi de toate, mă sperie. Cum aş putea fi atrasă de unul pe care nu-l cunosc şi mă priveşte aşa?

Michael se gândeşte câteva secunde privind iar la tipul misterios după care îşi apropie mână de fața mea dar n-o atinge. O ține la distanță.

Mă uit atentă la gesturile lui iar un semn de întrebare mi se ridică de-asupra capului. Curiozitatea de a vedea ce urmează mă roade pe din-ăuntru dar piere de-ndată ce primesc o palmă uşoară peste obraz.

- Vaaai, vulpițo, dar ce magnet ai la necunoscuți!

Stau nemişcată pentru câteva momente, timp în care încerc să-mi dau seama ce s-a întâmplat.

M-a plesnit! Michael m-a plesnit doar ca să-şi pună în aplicare glumele lui.

Mă uit la el nervoasă dar râzând drăceşte, ochii mă ustură puțin şi cred că e de la tot fumul acumulat într-o încăpere atât de mică.
Aştept o reacție din partea lui, să mă roage ca până acum să nu dau, s-o ia la fugă, să mă amenințe că toarnă alcool-ul pe mine şi-mi dă foc. Dar nu! Stă pur şi simplu pe loc şi zâmbeşte ca şi cum ar fi mândru de ceva. De cineva.

Îmi aşez piciorul stâng peste cel drept cum era şi până acum şi îmi reiau țigarea între degete.

- Serios? Nicio criză din partea ta? întreabă puțin amuzant vrând să-şi aprindă țigarea. Dă-mi şi mie scrumiera, şi arată spre ea cu bărbia.

- Ei bine, dragul meu -vorbesc apucând scrumiera în mână- nu sunt singura cu magnet! şi cu asta zisă, arunc scrumiera de plastic în el, că ea a ajuns în cap asta e altă treabă. Am o țintă chiar bunicică, mă laud.

Michael doar îşi dă ochii peste cap şi începe să râdă. Poate că omul ăsta e puțin ciudat, dar nici eu nu sunt mai normală, deci îmi e fratele perfect.

După ce încearcă să-şi şteargă scrumul de pe haine cu şervețele umede îmi face semn în spre vestiare, semnal că trebuie să ne schimbăm să mai mergem şi pe acasă, dar asta nu înainte să-mi facă un alt gest specific lui: să mimeze printre buze un "Să mă sugi!" foarte coerent.

Pufnesc la expresia de miner ieşind din mina sa dupa 7 ani ce o are şi intru în vestiarul fetelor doar ca să-mi iau schimburile.
Ştiu că la ora asta toți băieții din personalul clubului au ieşit de la muncă aşa că mă duc în vestiarul lor ca să mă schimb odată cu ciudatul miner.