Trădare

Capitol XXIV

• Riven Povestește •

Ieșim din marea cantină pe ușa ce dă spre curtea imensă. Într-adevăr, bunicul lui Amadeus este un om de respectat, și asta se poate vedea din tot ce există aici.
Fiecare tip de specii au mâncărurile lor, de la vârcolaci până la vampiri, cu o gamă largă de sânge, și toate astea doar pentru a potolii tinerii de a mai omorî oameni. Două sute de mese și peste opt sute de scaune, unde pot sta în jur de o treime a studenților din aceste clădiri.

Grădina în schimb, este cu totul diferită. Este mult mai colorată ca toate clădirile la un loc din ce am putut vedea. Copaci înalți și sănătoși, verzi în toată splendoarea lor și flori cât cuprinde, băncuțe peste tot, coșuri de gunoi și ceea ce mă surprinde plăcut sunt copiii care stau și studiază sau își iau masa pe iarba frumos mirositoare.

- După pauza asta avem 2 ore de practică pe teren. Vreți să mergem de acum pe acolo? Așa puteți vedea și locul.

- Ar fi interesant. răspund pentru amândoi.

Edy râde scurt și se duce spre o potecă de ciment lată și lungă ce taie pădurea care înconjoară curtea școlii.

Își scoate un lănțic cu o piatră ciudată de sub tricou și-l lasă la vedere.

- Înainte să plecam am să vă anunț că acest drum are o lungime de 5 km în linie dreaptă.

- 5 km ? întreb de a dreptul șocată. Vom ajunge tocmai la sfârșitul orelor acolo.

- Nu și dacă îți folosești aripile. mă avertizează băiatul uitându-se la mine. Pe lângă drumul lung vreau să mai știți că în pădure sunt vârcolacii care au cerut special ca mâncarea lor să fie acolo, pentru a-și îmbunătății simțurile, doar că ei sunt cei de nivel scăzut, care își pierd cumpătul la transformare și nu știu exact ce fac, dacă nu este și unul alb pe lângă cei maro, atunci fugiți.

- Și dacă e negru? întreabă Jack din spatele meu și mă uit la el pentru a mă asigura că nu vorbește serios.

- Ești destul de interesant. Ești mai mic decât mine dar cu toate astea ai văzut un cărbune! exclamă Edy șocat dar și încântat întorcându-se cu fața spre drum. Le dai ce merită!

Și cu astea spuse, Edy își scoate aripile mult prea mari și negre, exact ca ale lui Damon.
Încerc să le deschid și eu pe ale mele dar simt mâna lui Jack cum mă atinge foarte ușor pe piept, asta ca să rămân pe loc.

- Nu ne putem deschide aripile. aud din stânga mea și mă înec. 

Băiatul cum aude spusele lui Jack, se oprește și-l privește cu o sprânceană ridicată.

- Ești din iad, ai văzut un cărbune și cu toate astea nu-ți poți desface aripile. Atunci cum ai scăpat de câine?

- Se deschid la momente extreme. minte în continuare Jack.

- Mbine. se lasă păgubaș Edy. Vom folosii poteca vampirilor.

Odată ce o ia la fugă pe drumul lung sub soarele arzător, Jack îmi face semn să tac și se duce și el, ca mai apoi și eu.

- De ce e asta poteca vampirilor ?

- Când națiile merg la testul din fiecare săptămână să se lupte între ele, vrăjitorii se teleportează direct, vârcolacii se transformă și o iau la goană prin pădure, înaripații zboară iar vampirii fug pe potecă. De acolo și poteca vampirilor, a fost făcută special pentru ei.

Brusc aud un clinchet ca de clopoțel și știu că ăsta este Jack. Îmi eliberez mintea și îi dau voie să-mi vorbească.

"Dirigul nu a pomenit nimic de faptul că suntem străvechi, ceea ce înseamnă că nu putem spune, iar aripile sunt blocate momentan."