Trădare

Capitol XII

• Michael Povesteşte •

- Exact ce ai auzit. Este un străvechi. repet fiecare cuvânt fiind spus mai apăsat.

- Dar cum poate fi posibil? întreabă de-adreptul şocat.

- Asta contează acum? Trebuie s-o găsim.

Gill se uită mult prea atent la mine şi încep să cred că nu mă crede până când dă buzna la biroul său şi scoate dintr-un sertar o rolă de hârtie unde sunt scrise incantații şi ceva anume în literele iadului.

- Ea este cheia! remarcă.

Mârâi nervos la auzul adjectivului distribuit lui Riven.
Acesta mă priveşte indiferent şi îşi reia treaba.

Atinge foarte calm şi fin fiecare literă dintr-o incantație în timp ce-şi închide ochii şi recită ceea ce atinge.

Litere ies de pe foaie şi se plimbă nestingherite pe tot biroul său astfel formând un cerc şi înăuntrul său chipul lui Riven formându-se din semne ciudate celor ce nu cunosc acest limbaj.

- Dar este imposibil. vorbeşte bărbatul din fața mea. Cheia era prezisă peste 3000 de ani, cum poate apărea aşa devreme? Ceva a dereglat forțele pământului, nu este de bine.

Lovesc cu puterece cercul în care se afla chipul fetei şi cu ambele palme lipite de bucata de lemn şterg acel desen nervos.

- Găseşte-o! Acum! replic privindu-l înfuriat.

Îmi pot vedea reflexia în ochii lui Gill iar ceea ce vede nu este prea plăcut.
Proprii ochi devin tot mai negrii iar aura mea nu mai este albă ca până acum, ci una neagră amestecată cu culoarea divină a sângelui.

Gill tresare la vederea acestei stări a mea dar îşi reia poziția de om nepăsător în fața mea şi rânjeşte ca şi atunci când am intrat aici.

- Nu stau aşa lucrurile. Favor pe favor.

De-ndată ce creierul meu procesează ce spune mâna mea gândeşte necontrolat şi se încordează astfel ea trecând milimetric pe lângă fața lui şi creând o gaură în peretele din spatele bărbatului.

Mă abțin a nu ştiu câta oară să-l iau şi să-l omor undeva departe, departe unde nimeni să nu-l audă cum țipă de durere, cum țipă după ajutor, implorând să-i cruț viața..
Mă abțin retrăgându-mi mâna ce sângerează dar pe atât de repede se şi vindecă şi mă îndrept expirând zgomotos.

- Ce anume?

Acesta zâmbeşte ca şi când ar fi câştigat un război şi îmi atinge bărbia cu un deget privindu-mă atent.
Se apropie lent de mine şi fără a mai sta pe gânduri şopteşte:

- Sufletul tău!

• Damon Povesteşte •

- Şi cam asta este tot despre incantanția de azi. Bine înțeles, dacă veți avea un coleg ca şi Amadeus atunci să fiți siguri că veți murii. şi îl loveşte pe Amadeus peste cap, acesta înecânduse cu gura de cafea pe care dorea să o înghită.

Râsetele se aud din partea adolescenților din această încăpere, dar unul este mai diferit.
Iar asta îmi atrage atenția.

De când am fost doborât de propriul membru al familiei noastre şi tot odată frate al nostru mintea mea a fost doar la faptul că Riven este cu Michael şi că multe lucruri se pot întâmpla în timp ce noi predăm ore viitorilor demoni de teren.
Aşa că m-am rezumat la a privii ora asta şi am prins momentul de a vedea cine este cu adevărat atent la ce spunem noi şi cine nu, iar acest copil ce nu dă semne că ar vrea să se bage în seamă cu cineva mi-a dat alertă.