Trădare

Capitol IV

• Riven Povesteşte •

Un zgomot îmi întrerupe somnul meu dulce şi sunt nevoită să mă ridic din pat.

Capul mă doare prea rău şi abia mă pot ridica şi sta în proprile picioare.
Stau aşa câteva secunde până amețeala îmi dispare şi mă deplasez spre uşă.

Acelaşi sunet se aude din nou şi de abia acum îmi dau seama că este defapt soneria mea.

Ochii mă ustură şi mai rău ca azi dimineață, şi, deschizând uşa usturimea se accentuează datorită soarelui ce străluceşte şi mai tare ca înainte.

Îmi mijesc ochii şi-mi ajut vederea să nu se strice cu o mână de-asupra feței.

Cel ce suna era Michael care stă şi mă priveşte puțin confuz.

- Dormeai ? întreabă după puțin timp.

- Făceam yoga cu ochii închişi, răspund printre dinți. Hai intră.

Mă dau din dreptul uşii ca să-i fac loc să intre şi o închid în urma lui.

Căldura e mult prea insuportabilă, chiar dacă eşti îmbrăcat scurt şi subțire cum sunt eu acum.
Îi fac semn spre bucătărie şi el mă ascultă, cotind la dreapta şi intrând în ea.

Se aşează pe un scaun de la bufet iar eu deschid uşa frigiderului şi scot o sticlă de apă rece.
Torn în cele două pahare ce au apărut mult prea repede pe masa din fața mea fără ca măcar să fi auzit vrun sunet şi iau loc.

- Încep să cred că tu chiar ai puteri ale minții. Nu mă voi mira ca într-o zi să mă ridici şi pe mine, mă adresez prietenului meu care nu se atinge de lichid şi doar se uită la el.

Nici un răspuns de la el, nici un gest. Un pahar în mâinile sale prea reci şi linişte, o chestie ce a fost întâlnită mult prea des la el în toți aceşti ani.

Mă aşez mai bine pe scaun şi-mi întind mâinile pe masă, ca mai apoi să-mi pun şi capul pe ele.
Nu pot sta deloc în capul oaselor de la oboseala strânsă în serile din club pe când munceam şi acasă nu mă odihneam mai deloc.

- Trebuie să plec din oraş.

Auzindu-i vocea şi mai ales ce spune oboseala-mi fuge cât ai clipii şi ridic instant capul mirându-mă de ce spune.

- Cum adică să pleci? rostesc întrebarea fără a mă gândii înainte. dar, defapt .. nu e nimic de gândit la ea, e ceva normal.

- Mama s-a îmbolnăvit şi trebuie să plec imediat. Îmi e teamă să nu fie ceva grav.

- Păi şi cu ..

- Cu clubul? Am vorbit cu Gill, va angaja un barman cât timp voi fi plecat.

- Nu asta, cu ..

- Cu casa mea? Va sta vără-miu în ea.

- Cu mine boule! termin odată şi odată ce aveam de spus. Rămân fără prietenul meu cel mai bun.

- Oh, se minunează când aude ultimele mele vorbe. Va avea grijă de tine vărul meu, de aceea l-am şi chemat la tine. Trebuie să apa..

Dar nici el nu termină ce are de zis că soneria se aude şi mai tare acum fiind în bucătărie şi o iau la fugă spre uşa de la intrare, cu Mich în urma mea.

Apuc clanța în mână iar un fior rece îmi străbate şira spinării.
Sentimentul că cineva ce nu-şi are locul aici este după uşa mea. Un sentiment ce-l am de când l-am cunoscut pe Michael în continu, dar îl ignor cum o fac mereu.