Piraţi : Orașul dispărut

Recrutarea

Perspectiva Wil
Am ajuns la fortăreaţa piraţilor unde poţi găsi orice ai nevoie. Am nevoie de ajutor,iar Teresa nu mă ajută deloc. Ea se duce pe lângă toate corăbiile și vorbește cu ceilalţi piraţi care ar vrea să le fie parte din echipaj și poate iubită la cum s-au uitat unii dintre ei la ea.
-Cât vrei pe ea? mă întreabă unul dintre cei pe la care a trecut Teresa.
-Ce?
-Fata.
-Numele ei este Teresa și nu este de vânzare. Nu pot să cred că ai crede că este.
-Faceţi recrutări?
-Da. Am rămas doar eu și ea. Restul echipajului a fost mâncaţi de crocodili.
-Păcat. Atunci fac parte din echipajul tău.spune el urcând pe corabie.
O văd pe Teresa că vine lângă mine cu sticla de rom la îndemână.
-Serios?
-Lasă că avem treabă de făcut.
-Pe care tu nu mă ajuţi s-o fac.îi spun eu enervat.
-Wil,asta-i viaţa. Trebuie să accepţi asta.îmi spune ea luând o gură de rom.
Ști ceva. Ai băut destul rom.spun eu în timp ce îi iau sticla din mână și o arunc cât de departe pot. Faţa Teresei se face roșie. Atunci mi-am dat seama că am trei secunde ca să fug. Fug cât de departe pot. Teresa aleargă după mine și e clar că este foarte rapidă atunci când vrea. Toţi piraţi se uitau după noi. La un moment dat în faţa mea este un han. Nu am de ales și merg pe mese. Teresa face la fel. Urmărirea mea se oprește atunci când am ajuns în faţa corabiei noastre.
-Am obosit.spune Teresa
-Și eu.spun eu
-Ști ce urmează acum?mă întreabă Teresa.
-Ce?
-Înafară de faptul că îmi datorezi o sticlă de rom sunt foarte obosită după alergarea noastră. Va trebui să mă cari până la corabie.
-Nu ești o prinţesă ca să primești asemenea tratament.spun eu
Perspectiva Teresa
Dacă Wil crede că nu voi primi ceea ce vreau se înșeală. Mă duc printre piraţi care vroiau să vadă cine este mai puternic.
-Am o idee cum aţi putea să vă daţi seamă cine este cel mai puternic.
-Suntem ochi și urechi.spun ei oprindu-se din ceea ce fac.
-Trebuie să mă căraţi pâna la corabia aia.
-Dar corabia este în soare. O să facem insolaţie.spune unul dintre ei
-Să înţeleg că vă e frică de o simplă insolaţie? Bine. Găsesc pe altcineva care chiar este cel mai puternic.spun eu îndreptându-mă spre han cu pași mici. 3...2...1
-Te car eu.spune cel înalt.
-Bine.
El mă ia în braţe și mă cară până ajung pe punte.
-Aici este staţia,domnișioară.
-Ști ceva. Mai bine m-ai duce la han. Este un concurs de băut.
-Nu.
El mă lasă pe jos. Asta nu a mers cum am plănuit,iar Wil dacă află o să râdă de mine. Nu am de ales. Mă ridic în picioare și merg la han. Acolo vroiau să îi dea titlul cuiva apar eu.
-Concurez și eu.
-Deja am câștigat.
-Înseamnă că îţi este frică.
-Bine.
Se pun pe masă vreo 20 de pahare. El era mai lent. Sigur s-a gândit că va câștiga ușor. Clipește și l-am bătut. Exact atunci vine Wil cu echipajul pe care a reușit să-l strângă fără ajutorul meu.
-Teresa,dacă pierzi vremea din nou o să dormi afară toată săptămâna.
-Ca să ști am câștigat un cufăr plin de aur. Cred că cel care merită să doarmă afară ești tu. Să zicem că este remiză.îi spun eu
-E clar cine este adevăratul căpitan.spune cineva din spate.
-Dar asta se știa. Toată lumea știe că femeia îl controlează pe bărbat nu invers.spun eu ieșind din han îndreptându-mă spre corabie. Mâine este o nouă zi. Cine știe ce aventură vom avea?